Salonul Internațional de Carte Pentru Copii și Tineret

Știut în mod anual ca unul din cele mai importante târguri de carte pentru copii din primăvară, în anul acesta Salonul Internațional de Carte Pentru Copii și Tineret a avut loc la începutul iernii, în perioada 1-4 Decembrie, la CIE Moldexpo. 

Ne-am plimbat printre acele standuri ale editurilor și librăriilor prezente (noroc de librării – ne vom explica mai târziu de ce) și am realizat că deși totul părea destul de plin și de bine pus la punct, mai ales dacă te uitai peste broșurile planului de activitate al Salonului, totul părea minuțios organizat și pregătit, totuși, atmosfera târgului era încordată, totul, cel puțin în primele zile, părea înțepenit. 

Era ușor observată circulația diverselor grupuri de elevi de clase primare și, mai rar, gimnaziale, împreună cu profesoarele acestora. Grupuri care mișunau de la un stand la altul, alergând înfometați spre locurile unde se împărțeau cărțulii gratuite, unde se împărțeau semne de carte pe gratis și se organizau concursuri cu „răspunzi la întrebare, îți dăm broșurica”. Iar acolo unde un copil își găsea o carte pe placul său și începea să numere banii oferiți de părinte pentru Salonul propriu-zis  sau pentru o gustare, răsărea precum un ginn profesoara care pe moment convingea copilul că „o carte de 100 lei (adică acea carte care i-a plăcut) poate fi înlocuită de 2 cărțulici de 35, sau 40, sau 50 lei, despre Istoria Neamului, Cetatea Soroca, Moartea lui Ștefan cel Mare (adică niște cărți care nu-l preocupă neapărat, pe moment, pe acel copil)”. 

Ne-a fost curios să interacționăm și să discutăm cu aceste profesoare – norocul ne-a întors spatele și poate că spre bine -, domniile lor ne-au refuzat publicarea numelor lor aici, dar nu ne-au refuzat întrebările și, la întrebările despre „ce scopuri urmăresc aducând copiii la acest târg de carte”, „dacă motivează copiii să-și cumpere cărțile care le sunt pe plac (în cazul când părinții le-au oferit bani pentru asta)”, „dacă au descoperit cărți, autori, serii noi de carte”, am primit următoarele răspunsuri: 

• Am venit, de fapt, să le arătăm copiilor că se mai publică și mai apar cărți.
• Le dăm voie, evident, să-și cumpere, dar nu orice, că ei nu știu… le arătăm noi cărți ieftine, sau din programa școlară. 
• Ce le place lor poate să nu fie bun. Și ce dacă are „cartinși” frumoase?
• Le arătăm cărțile despre Istoria Neamului, despre Cetăți, despre Moartea lui Ștefan cel Mare, basme. Că Istoria Neamului pentru ei e mai importantă acum decât nu știu ce aventuri.
• Vrem să le arătăm cărțile autorilor noștri, să-i preîntâmpinăm că dacă se apucă de o carte tradusă, trebuie să le traducă și numele personajelor, ceea ce le ia efort în plus. 
• Vedem cărți bune, din care am învățat și noi. 

Ceea ce nu prea înțelegeau aceste stimabile femei fatal-fundamentale societății noastre e că aceste „direcționări” întru literatura suprem naționalistă nu face decât să limiteze libertatea copiilor de a citi ce-și doresc, să ocolească literatura după principiul „se citește ce trebuie să se citească”, ceea ce trece mai apoi la „se citește numai din necesități educaționale (la școală)” ca până în final lectura de plăcere să se transforme în mit de sub ruinele Acropolei, sau de sub zidurile Cetății Soroca, mai aproape. 

Ceea ce nu știu aceste profesoare, e că până pe la zece ani cartea e în primul rând un obiect cu care copiii se mândresc și îl împart între ei, iar ilustrațiile sunt punctul de pornire a acestei iubiri față de acel obiect, că formatul cărții e și el un factor, iar cele trei cărți despre Istoria Neamului nu sunt nici pe departe mai importante decât istoria personală a acestui copil, că dezvoltarea lui depinde și de felul cum își face alegerile de lectură, singur, când vine vorba despre niște lecturi personale, chiar dacă au fost aduși acolo de un autobuz școlar. 

Spuneam „noroc de librării”, pentru că deși au fost o bună parte din editorii de-ai noștri, moldoveni – mult respect editurilor Prut Internațional, Arc, Cartego, Epigraf, Cartier pentru titlurile pe care le publică, ale autorilor moldoveni & români, dar și pentru traducerile pe care le fac și a selecției frumoase de cărți -, la standurile librăriilor Prut Internațional, Librarius, Cartego se puteau găsi o mulțime de edituri românești, dintre care unele foarte, foarte bune, precum: Cartea Copiilor, Arthur, Polirom Junior, Frontiera, Gama, Seneca, BIG PICTURES, Baroque și altele. Raportate la câțiva reprezentanți care nu au depășit ilustrațiile virtuale tip Paint (Pentium 2) și colaje & coperți create în Power Point, tipărite pe hârtie lucioasă și cu capse la mijloc, aceste edituri, plus cei câțiva reprezentanți menționați mai sus, au salvat fața acestui Salon (care se vrea) Internațional de Carte pentru Copii și Tineret. Dar se pare că nu prea s-au bucurat și de vânzări. Și, ne pare rău să o spunem, dar va continua să fie așa până când se va veni doar „să se vadă că se mai publică și mai apar cărți”, iar literatura pentru copii se va dori strict axată pe naționalism (ceea ce seamănă un pic cu imperialismul rus, pe care nu-l mai scoți atât de ușor din sângele majorității rușilor). 

Așadar, editurile noastre oricât s-ar strădui, până nu vor înceta să vină „micii editori” de broșuri cu expoziții pe scaunele din mijlocul Salonului de carte, până vor realiza scopul literaturii pentru copii aceste profesoare, sau vor fi înlocuite de altele, să nu ne facem iluzii deșarte despre marele târguri de carte.