Cărțile și filmele, pasiuni care m-au urmărit toată viața

Cărțile și filmele au jucat întotdeauna un rol important în viața mea și mi-au ocupat aproape mereu o bună parte din timp. Cred că sunt printre cele mai importante resurse de viață, la fel de necesare minții și spiritului cum sunt apa și oxigenul necesare trupului.

În primul rând, au o mare valoare educativă și culturală (desigur, în măsura în care ne facem selecțiile cu atenție, obicei care se deprinde și perfecționează constant, sper, de-a lungul timpului). Mai ales cărțile, pentru că există de mult mai mult timp decât filmele, sunt cele mai bune metode de a transmite un bagaj cultural generațiilor viitoare. Gândire, știință, artă, totul este transmis prin scris, prin cuvânt, prin carte. Și toate astea într-o paletă atât de vastă, de diversă și de colorată de expresii, cu o multitudine de limbi prin care să ne putem exprima valabile, pe care le combinăm prin traduceri obținând culori impresionante și originale.

Nivelul înalt de educație pe care ți-l poate oferi lectura constantă și bună este surprinzător de ușor de atins. Tot ce ai de făcut e să citești, apoi cuvintele, ideile, emoțiile ți se așază parcă singure într-o anumită ordine în laboratorul minții tale, cultivându-te și desăvârșindu-te pe zi ce trece. Ceața de necunoscut așezată peste lume se risipește cu fiecare pagină citită, chit că se risipiește foarte puțin din cauza necunoscutului care subjugă veșnic cunoscutul.

Cărțile și filmele sunt, de asemenea, o bună și persistentă metodă de a-ți petrece timpul liber. Nu te plictisești niciodată de citit sau de filme. Timpul se dilatează când te adâncești în narațiunea lor, în lumea lor. Nu mai poți scăpa neschimbat (în bine sau în rău) din plasa lor… Parcă ar fi atemporale, aspațiale și veșnice. Iată un remediu deosebit împotriva plictiselii.

Cu timpul le poți transforma în pasiune. Ajungi să cunoști marii autori, regizori sau actori, marile titluri, și pășești în lumea aceasta a poveștilor ca și cum te-ai întoarce acasă dintr-o călătorie aspră în cotidianul fad. Sau, în cazul în care cotidianul nu e fad, ci dimpotrivă, faci o bine-venită schimbare de decor.

Discuți cu prietenii despre personaje, acțiune, curente culturale, influențe, îți construiești un adevărat sistem personal de idei și preferințe livrești sau cinematografice. Ajung să facă parte din viața ta reală, îți dai întâlnire cu cărțile, de pildă, într-o după-amiază de duminică în parc și citești până se înnoptează, după care te muți sub felinar și, în sfârșit, pleci când îți dai seama că e cam târziu și nu a mai rămas nimeni în jur, desigur, nimeni în afară de autor, de personaje, de tine.

Când eram mic îmi doream să fi putut să mă teleportez. Dar ce sunt cărțile, filmele, arta în general, până la urmă, dacă nu teleportare?

Nu mi-aș putea imagina viața fără cărți și filme… De fapt, am perioade în care îmi petrec jumătate din zile, luni, ani, jumătate din viață printre cărți și filme. E minunat, e ca și cum aș fi un extraterestru, ca și cum aș avea acces la două lumi diferite și aș călători din una în alta după bunul plac. E un sentiment de libertate, până la urmă, o siguranță a alegerii. Dacă nu-mi place viața, apelez la ficțiune. Dacă nu-mi place ficțiunea, apelez la viață. Aplic ce am învățat în ficțiune în viață și ce am învățat în viață în ficțiune. E ca și cum aș trăi dublu.

Dar mai ales cărțile au ocupat aproape mereu primul loc în topul pasiunilor mele. De la mirosul de carte proaspăt tipărită la uitarea eului printre paginile unui volum de poezii, totul mi se pare reconfortant și uluitor în această lume. Uneori îmi apare ca o salvatoare ieșire din realități triste, ca un fel de deus ex machina. Alteori îmi multiplică bucuria de a le ști prezente, pe ele, cărțile. Mereu acolo, oricând și oriunde, fie că-s citate memorate în mintea mea pe care mi le repet în cap pe drum, fie că-s poezii învățate pe de rost, fie că-s cărți de la bibliotecă, librărie, școală, acasă, parc, știu că sunt și vor fi mereu acolo. Asta în afara cazului tragic în care, cine știe, ideile lui Bradbury au ajuns la cine nu trebuie și se lucrează la aplicarea lor…

Imagine realizată de Jose Antonio Alba, postată pe Pixabay.