Spectacolul „Dawn Way” la 150 de ani de CNRV

Cu prilejul împlinirii respectabilei vârste de 150 de ani, trupa de teatru Gong i-a urat Colegiului Național ,,Roman Vodă” un „La mulți ani!” original și imposibil de uitat prin punerea în scenă a piesei scrise de dramaturgul rus Oleg Bogaev, „Dawn Way”.

     Eu, redactor doritoritor de frumos, am vizionat spectacolul, m-am bucurat de momente amuzante, am acceptat cu brațele deschise emoțiile care m-au cutremurat și am rămas uimit de interpretarea impecabilă.

     27 septembrie, ora 17, Sala ,,Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman scria pe afișele care anunțau că „Dawn Way” urma să fie jucat pentru ultima dată. Nimeni nu anticipa masa de elevi curioși care abia aștepta să vizioneze piesa sau care dorea cu ardoare să își susțină prietenii de pe scenă, viitorii actori de renume. Deși spectacolul încă nu începuse, mulțimea forfota încântată, iar pe măsură ce minutele treceau, se aglomera din ce în ce mai mult, aleea primăriei fiind complet ocupată de tinerii care voiau să se delecteze cu ceva interesant.

Într-un final, așteptarea a luat sfârșit. Am intrat în sala menționată, mi-am ocupat locul și am așteptat. Scaunele deveneau insuficiente, astfel încât loja a primit cu drag elevii, domnii profesori, dar și pe doamna directoare. Pe scenă, o tânără îmbrăcată elegant (Diana Ulea, a XI-a F), având o vioară lângă ea, ne privea trist, complet lipsită de speranță.

     Înainte de începerea propriu-zisă a spectacolului, doamna profesoară și fondatoarea trupei Gong, Cătălina Bostan, ne-a încântat cu un mic discurs despre sărbătoarea bătrânului liceu. Tiptil, luminile păleau. Piesa de teatru începea.

   Povestea era misterioasă, unică, te îndeamna să desprinzi, să analizezi întrebări despre cei din jurul tău, dar și despre propria persoană. Cu adevărat complicat, nu era căutarea necontenită a acestora, ci descoperirea răspunsurilor care nu se ascundau nicăieri, dar care, totodată, nu erau nici la suprafață. Piesa era, pe cât de savuroasă, amuzantă, pe atât de cutremurătoare. Gândește-te, tu, cititorule la următorul scenariu:

      Ești într-o mașină cu o persoană apropiată. Faceți accident. Loviți pe cineva. E mort. Dar chiar e? Ce alegi: să fugi pânã nu te vede cineva si să lasi totul baltă sau să îl ajuți pe cel care zace în mijlocul drumului?

      Prin asta au trecut oameni diferiți, cu situații diferite, cu mentalități diferite. Ce crezi că au ales?

     Actorii au fost la nivel înalt, rolurile potrivindu-li-se perfect: Croitoriu Antonia (studentă la UNATC), Maftei Costin (a XII-a G), lanariu Alexia (a XI-a H), Husaru Medeea (a XI-a C), Diaconu Rareș (a XI-a I), Iosub Melissa (a XI-a G), Apetrei Ioana (a IX-a B, Liceul Teologic Romano-Catolic ,,Sfântul Francisc de Assisi”), Ichim Izabela (a X-a F), Hazi Cătălin (a X-a B). De asemenea, o atribuție foarte importană a avut-o Gotcu Cezara (a X-a F) care a avut grijă ca melodiile să înceapă sau să se încheie la momentele potrivite și ca luminile să fie perfect setate.

      Momentele comice au fost împletite armonios cu cele de tensiune, iar la final, rezultatul a fost deosebit, spectatorii ridicându-se în picioare și aplaudând îndelung distribuția.

Vorbele pline de laudă ale doamnei director, dar și diplomele au încununat meritele, talentul și dăruirea actorilor care au dăruit publicului tot ce au avut mai prețios.

Cortina a căzut, spectacolul s-a sfârșit, iar tinerii trupei Gong s-au retras în culise. Eu, redactor curios, am aflat câteva lucruri foarte interesante despre lumea din spatele scenei, pe care, dacă îmi promiți că nu le mai spui nimănui, le voi împărtăși cu tine, cititorule.

     Eu am întrebat, Ichim Izabela mi-a răspuns cu drag.

     1. Ce simte un actor când urcă pe scenă?

     Asta depinde de fiecare persoană. Personal, când am jucat pentru prima dată pe scena de la Primăria Municipiului Roman, sala ,,Nicolae Manolescu Strunga’’, am avut mari emoții, mai ales , pentru că erau prezente cele mai dragi persoane și nu voiam să le dezamăgesc. Bine, cel mai mult nu voiam să mă dezamăgesc pe mine. Oricum, de fiecare dată când am jucat spectacolul emoțiile erau prezente și nici măcar nu cunoșteam publicul.

     2. Dacă îți uiți replica, ce faci?

Un singur cuvânt: improvizezi. Dacă ai un partener de scenă, iar el improvizează și nu respectă scenariul, te iei după el sau mai rău, uită replica, încerci într-o fracțiune de secundă să găsești cuvintele potrivite pentru a vă întoarce la acțiune.

     3. Sala e plină, care este primul tău gând?

Încerc să evit privitul la publicul înainte de spactacol, chiar și atunci când urc pe scenă, de obicei privesc sus, direct în lumina reflectoarelor. Abia la sfârșit văd cât de plină e sala și rămân șocată de mulțimea de persoane prezente.

     4. Cât de mult se improvizează cu adevărat pe scenă?

Textul trebuie învățat, asta e clar, însă dacă o replică nu are sens, mai ales atunci când traduci un scenariu, ți se permite să modifici câteva cuvinte, pentru a părea că limbajul îți aparține. Din punct de vedere al mișcării scenice, personal am ținut să nu o schimb, însă nu suntem roboți și trebuie să introducem publicul în situația creată de noi. Mi-am permis să ies din zona de confort, la fel ca restul trupei și să încerc ca în ipostazele în care apar să am o cursivitate mai mare, să nu mai gândesc atât de mult.

     5.Cât de greu este să fii cel care aprinde/stinge luminile sau pornește/ oprește muzica?

     Depinde de sală și persoană. Când am fost alături de un membru al trupei la spectacolul ,,Fluturii sunt liberi’’, eram un pic panicate, ea fiind la muzică, iar eu la lumini, dar ne-am descurcat. Recunosc, am întâmpinat mici probleme la Festivalul ,,Ideo Ideis’’, neavând timpul necesar să învăț foarte bine utilizarea lor, mai ales că erau mai multe decât eram obișnuită. Să fii om la tehnic este interesant, pentru că te ajută să înveți și altă latură a unui spectacol, plus că am avut ocazia să văd piesa, exceptând repetițiile.

     6. Ce înseamnă trupa „Gong’’ pentru mine?

     Trupa „Gong’’ este o eliberare de la normalitate. Un mediu în care ești tu, fără a fi judecat, bucurându-te de libertatea de care nu toată lumea poate beneficia. Trupa „Gong’’ este ,,ca o ploaie de vară peste pământul pârjolit’’, ca o gură de aer, de care nu știai vreodată că ai nevoie, un colectiv în care poți să te simți în siguranță. Sunt într-o familie, pe care doamna Cătălina o întreține de peste unsprezece ani și dă ocazia tinerilor să facă parte din ea. Nu regret nici măcar o secundă că am intrat pe ușa de la sediu, unde am dat nas în nas de o lume nouă, complet diferită față cea în care îmi făceam rostul până acum. Un spațiu viu, cu miros de ulei esențial, pereții acestuia adăpostind mii de amintiri a copiilor pe care i-a cunoscut. Iubesc trupa „Gong’’ și sunt fericită să fiu o floarea a doamnei Cătălina care așteaptă mereu să crească, datorită luminii dumneaei.

Dacă ar trebui să concluzionez, eu, redactor pasionat, mi-aș permite să îl citez pe cunoscutul scriitor William Sheakespeare: „Lumea-ntreagă e o scenă…”, așa că, dragul meu cititor, fii cel mai bun interpret din câți au existat, există și vor exista!

          La mulți ani, CNRV!

     „Viitorul şi trecutul

     Sunt a filei două feţe,

     Vede-n capăt începutul

     Cine ştie să le-nveţe;

     Tot ce-a fost ori o să fie

     În prezent le-avem pe toate,

     Dar de-a lor zădărnicie

     Te întreabă şi socoate.”

( „Glossa” de Mihai Eminescu)