Viața ca o poezie 

Când m-am născut eram hârtie,
Atât de fragedă-n simțiri,
La fel de pură ca zăpada
Și mult prea goală de-amintiri.

Crescând, am devenit stiloul
Ce-și lasă urma cu cerneală
Și desenează forme care
Fac mult mai prețioasă-o coală.

Am fost și literă, și umbră,
M-am transformat și în cuvânt
Și-am învățat doar prin acesta
Ce-nseamnă floare, dor și vânt.

Am simțit urma tăieturii
Și lacrimi fața mi-au brăzdat,
Am persistat și în greșeală,
Dar nu-i nimic – m-am vindecat.

Iar soarele mi-a dat lumină
Și eu în beznă-am strălucit;
O flacără arde în mine
De-a pururea, necontenit.

Când m-am născut eram hârtie,
Dar astăzi sunt mai mult de-atât:
Sunt sângele ce-n vene-mi curge
Și râul ce m-a străbătut,

Sunt gând, sunt viață, sunt fugară
În propria mea frenezie,
C-un ochi spre cer și unu-n groapă,
Într-un cuvânt, sunt… poezie.

Sursa imaginii reprezentative: https://net-earner.com/