Rugăciune, creație și jocurile copilăriei

Ziua de 6 august a fost o dublă bucurie pentru locuitorii satului Budești deoarece aceștia au sărbătorit Schimbarea la față a Mântuitorului Iisus Hristos prin Sfânta Liturghie săvârșită de preotul satului, Mihail Afloarea, la care au participat mare parte din enoriași, iar după-amiază, începând cu orele 16, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediții a Taberei de vară din Budești. Această tabără a fost organizată pentru copiii satului, care timp de șapte zile s-au adunat cu mic, cu mare, în curtea Bisericii din Budești, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și au desfășurat activități diferite, în funcție de vârstă. Coordonatorul activității a fost preotul satului, Mihail Afloarea, în colaborare cu voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae din Iași ținând de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Pentru început, părintele paroh s-a adresat participanților, prezentând programul taberei și împărțirea pe grupe, iar apoi a urmat de sesiunea de cunoaștere cu moderatorii, jocuri de cunoaștere și jocuri pe grupe.

Au participat peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între 5 – 18 ani. Aceștia au fost împărțiți în trei grupe, fiecare grupă având numele unui Sfânt precum: Sfânta Parascheva, având moderatori pe Vlaișan Flavia și Budacea Maria-Luisa, grupa a doua – Sfânta Teodora – le-a avut ca moderator pe Scurtu Teodora și pe Șincari Teofana, iar grupa a treia – Sfântul Nicolae, l-a avut ca moderator pe Neculăescu Valentin. Activitățile s-au desfășurat în biserică, în curtea acesteia și în casa praznicară.

Participanții taberei au putut viziona animații, iar mai apoi au discutat cu moderatorii grupelor, încercând să precizeze învățătura ce se desprinde din acestea, calitățile și defectele personajelor, dar și dacă se regăsesc în atitudinea sau comportamentul vreunuia dintre acestea. Fiecare din zilele taberei s-a încheiat cu rugăciunile de seară, cu participarea integrală a copiilor.

De asemenea, în fiecare zi, activitățile au fost presărate cu momente de dans, după anumite coregrafii, la care copiii au fost foarte receptivi și încântați.

Moderatorii grupelor au făcut cunoscute tinerilor viața și minunile săvârșite de cei trei Sfinți de la care au luat numele grupelor, evidențiind ceea ce putem învăța de la aceștia și cum le putem urma exemplul.

Activitățile zilnice au avut scop educativ, recreativ și catehetic. Au fost educative întrucât au cuprins învățături din viața Sfinților și despre cum să le transpunem în viața noastră, dar și din pilde precum: Pilda talanților sau din asemănări și deosebiri ce le-am făcut între Sfântul Apostol Petru și Iuda. În cadrul taberei a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri numită „Întreabă preotul”, ce a constat în lămurirea curiozităților și a neclarităților copiilor.

Atelierele desfășurate au avut ca scop dobândirea anumitor abilități și deprinderi sau îmbunătățirea acestora. Atelierul coordonat de Marian Ipate a presupus realizarea de brățări și de cruciulițe, iar copiii au reușit să realizeze obiecte de mână desăvârșite. La atelierul de folk, susținut de Ioan Grigoriu, participanții au învățat versuri ale unor cântece și ulterior acestea vor fi cântate la focul de tabără. Copiii au fost entuziasmați și de practica religioasă coordonată de Dumitru Dan Zăhărescu, dar și de atelierul de prim ajutor în care Gina Pristavu i-a învățat cum să acționeze în situații limită, cum să apeleze serviciul de urgență 112 și cum să panseze o plagă deschisă.

Participanților le-a plăcut în mod deosebit jocul intitulat „Căutarea de comori” care s-a desfășurat în întreg perimetrul satului având ca scop trecerea a zece probe organizate de voluntari printre care și Alexandra Cojocea. Fiecare grupă a fost condusă, pe traseu, de câte un voluntar, iar participanții au primit premii în bani în funcție de îndemânarea și rapiditatea cu care au trecut probele, în final, echipa care a adunat cei mai mulți bani, a cumpărat comoara.

Vlăduț Ipate, coordonatorul voluntarilor, a asigurat bunurile materiale necesare desfășurării taberei, iar mesele au fost asigurate zilnic de enoriașii parohiei.

În penultima seară, copiii au asistat la focul de tabără ce a unit în jurul lui glasurile acestora în cântec și veselie. Activitatea desfășurată a fost răsplătită cu diplome de participare, însoțite de felicitările organizatorilor și aprecieri pentru frumusețea timpului petrecut împreună.

Scopul taberei a fost ca participanții să ia parte la activități plăcute și distractive, ca vacanța să nu treacă la voia întâmplării, pentru a ști că preotul satului are rolul de a cunoaște membrii comunității, de a consolida relația acestora cu Biserica și de a avea încredere în acesta, considerându-l un prieten, o persoană care îi poate ajuta în orice moment al vieții lor.

Această activitate extrașcolară va rămâne o amintire plăcută pentru copiii participanți, cu dorința de a repeta experiența în vacanța mare a anului viitor.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *