Pelerinajul de Florii

Așa zice Domnul: „Opriți-vă de la căile voastre! Priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună și mergând pe dânsa veți afla odihna sufletului vostru”. (Ieremia 6, 16). 

Cu această chemare vom porni în Sâmbăta lui Lazăr, în Pelerinajul de Florii ce simbolizează Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Pelerinajul de Florii este o rugăciune în mers, comună, pentru credincioșii care participă, dar mai ales pentru cei care îl săvârșesc cu evlavie determinată de credința și fiorul sărbătorii ce anticipă Sfintele pătimiri, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Folosul duhovnicesc al Pelerinajului de Florii poate fi perceput ca mărturisire a credinței, întărire a frățietății parohiilor și credincioșilor, o dovadă a comuniunii de a-L preamări pe Domnul în cântări și a primi sfințenia. 

Pelerinajul de Florii este oglinda credinței și nădejdea ce o punem în Mântuitorul Hristos în drumul ce ne poartă spre Învierea și Lumina Sfintelor Paști. Prin cântările și rugăciunile ce le rostim pe drumul pelerinajului, chemăm ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru sănătatea trupului, a sufletului și mântuirea noastră. 

Pe chipurile pelerinilor se citește bucuria participării la rugăciune, pietate față de această tradiție a Bisericii Ortodoxe readucând în memorie momentul Intrării triumfătoare a Mântuitorului Hristos în Ierusalim. Cu flori și ramuri de salcie înflorită în mâini, preînchipuim Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, pe mânzul asinei, cântând împreună stihoavne specifice Postului Mare și Sărbătorii Floriilor. 

Cu aceste gânduri întâmpinăm și noi, astăzi, Sfânta zi a intrării Domnului în Ierusalim, sărbătoare ce are darul de a ne conecta la ultima săptămână a Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. 

Pelerinajul de Florii în municipiul Iași va începe la ora 15:00, de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Bărboi, pe traseul Biserica Sfântul Sava, Mănăstirea Trei Ierarhi, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Catedrala Mitropolitană, unde pelerinii vor fi întâmpinați de Î. P. S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

Publicat în Actualitate, Spiritualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te