Empatie… pe timp de pandemie!

S-a gândit oare careva, cu câțiva ani în urmă, că vom ajunge să trăim asemenea vremuri? A fost vreo unul din voi pregătit să treacă prin astfel de zile pline de incertitudine și necunoscut? … Că vor trece zile… săptămâni… sau poate ani fără să îi vedem pe cei dragi în afara telefoanelor și a rețelelor de socializare? Poate că unii dintre noi au făcut-o, dar mă îndoiesc că cineva a fost cu adevărat pregătit să facă față acestor timpuri.

Treceau zile și nopți, iar noi ne trăiam viața ca și cum totul ni se cuvenea. Lucram, ne vedeam de studii sau de familiile noastre, ne făceam planuri de concediu și trăiam clipa (carpe diem), fără să ne întrebăm dacă noi chiar merităm tot ceea ce aveam. Era normal să fim sănătoși. Era normal să avem sau să primim ce voiam. Era normal să facem ce doream, fără să ne pese de urmări. Astfel au trecut zile și ani. Ego-ul nostru era tot ceea ce conta cu adevărat. Nu vedeam nimic altceva în jur. Nu știam să apreciem prezența vecinului de vizavi! Nu apreciam casierii din supermarketuri! Nu realizam efortul pompierilor sau al echipelor de intervenții! Nu conștientizam dedicarea și sacrificiul unui medic! Pentru fiecare dintre noi, ceilalți oameni erau doar trecători ce își duceau viața precum noi – în funcție de alegerile pe care le-au făcut în acea zi sau în acea lună.

A venit și anul 2020. La pachet cu o … PANDEMIE! Și ochii ni s-au deschis brusc! Am devenit vigilenți, temători, neîncrezători… Am început totuși să învățăm să ducem și o altfel de viață. O viață în care am găsit loc și altor persoane. Vă voi povesti puțin despre felul în care pandemia și efectele sale s-au resimțit în Germania, mai exact în Berlin.

Când au început restricțiile, oamenii au devenit brusc mai conștienți de tot ceea ce îi înconjura. Adesea, când mergeam la supermarket, aliniați și organizați în pătrate atent delimitate, lumea începea să aplaude și să aclame casierii și muncitorii de la rafturi. Mă emoționa până la lacrimi un astfel de moment. Nici eu nu realizasem până atunci riscurile pe care și le asuma personalul dintr-un magazin. Banii și produsele atinse de sute de oameni, posibil purtători și transmițători ai unor diverse și felurite boli contagioase, iar ei erau acolo, pentru a ne asigura nouă, tuturor, cele necesare vieții și confortului cotidian.

Apoi am început să cunosc tineri uimitori, care scriau scrisori adresate vecinilor din bloc sau de pe strada unde locuiau. Se prezentau și se ofereau să îi ajute cu anumite treburi ce puteau fi peste puterea unora, fie din pricina vârstei, fie din pricina bolilor. S-au angajat să le facă cumpărăturile, să le arunce gunoiul sau orice treabă ar fi avut nevoie. A fost impresionant să văd cum s-au mobilizat oamenii din jurul meu.

Pe lângă asta, am observat modul în care s-au organizat spitalele de aici. În cazul persoanelor testate pozitiv cu virusul Covid-19, internările s-au făcut doar acelora aflați în stare gravă. Persoanele asimptomatice sau cu simptome relativ ușoare, au rămas în carantină la domiciliu. Astfel s-a evitat suprapopularea spitalelor. S-au înființat servicii de call-center valabile în mai multe limbi, care puteau da informații și ajutor celor de acasă. O prietenă care lucrează la un asemenea centru îmi mărturisea că, uneori, sunau persoane în vârstă doar să spună că sunt singuri și că le este foarte urât sau nu știu ce ar trebui să facă în cazul experimentării unor anumite simptoame. Mi se părea uluitoare răbdarea cu care erau tratați toți acești oameni!

Pandemia ne-a făcut mai empatici. Unii dintre noi s-au mobilizat și au ajutat în cadrul a diferite proiecte de susținere și informare, alții și-au dedicat timpul celorlalți. Fiecare dintre noi a învățat să trăiască puțin mai organizat și mai ordonat.

Vremuri grele! Da! Dar care ne-au oferit lecții de viață ce sper să rămână întipărite în mintea noastră de-a lungul generațiilor viitoare!

Fii empatic în pandemie … și nu numai!

*sursa fotografiei Zhivko Dimitrov din Pixabay