Raluca Butnariu și Marius Albert Neguț – Dublă lansare de carte în Germania, Karlsruhe

Nestemata pierdută, de Raluca Butnariu – ,,După șapte ani de captivitate, Rubinul este salvat și adus în Anglia, la Kensinghton. Însă ceea ce a trăit la Carcassonne este imposibil de uitat. În sufletul lui, mutilat de ororile îndurate în Turnul Inchiziției, nu mai există loc decât pentru amărăciune, furie și ură. Bântuit de demonii trecutului, unica lui dorință este să-și găsească torționarul și să-l facă să plătească pentru toate crimele pe care acesta le-a săvârșit. Dar totul are un preț… „

1877 – Portretul unei iubiri desăvârșite – de Marius Albert Neguț – ,,Domnița Ileana de la Rucăr și roșiorul Mihai Anastasescu se îndrăgostesc chiar în pragul Războiului de Independență. Iubirea lor arde etapele, dar războiul îi forțează să creeze istorie: el pe front, ea ca soră de caritate în spital. Un roman cu o întorsătură care ar înmuia inimile fanilor Dianei Gabaldon.”

Două romane historical-romance care ne vor încânta „papilele literare”. Aceste două cărți au fost atracția serii de ieri, 4 Decembrie 2021, la minunata Dublă lansare de carte organizată de Alina Stanciu (Domnul Broccoli), împreună cu Ansamblul Datina din sudul Germaniei, Karlsruhe.

La acest eveniment au participat câteva zeci de persoane printre care și câțiva invitați speciali, dintre care îi amintim pe Ionuț Radu (CEO la Editura Librex), Adriana Tilich (reprezentant al ansamblului Ciuleandra), Viorica Robina (instructor auto român și autor al unei cărți cu subiect specific dedicat copiilor, de asemenea consilier MPU în Germania), Anamaria Bodea (artist plastic ale cărui lucrări au fost expuse în cadrul evenimentului), Revista Timpul Germania, Revista Leute Magazin și Sofia Ciupag (fan al activităților Domnului Broccoli).

Momentul lansării a fost presărat cu nenumărate surprize: recitări, lecturi fragmentare, colinde, dansuri și o tombolă. Alina Stanciu, împreună cu Vlad Andrei Malinetescu (președintele asociației Ansamblul Datina) au pregătit o scurtă scenetă din romanul Trandafirul scoțian, scris de Raluca Butnariu. Momentul a surprins invitații și participanții.

Revista Timpul Germania a pregătit trei întrebări autorilor.

  • 1. Dovedit deja, amândoi sunteți foarte iubiți și apreciați de un număr mare de cititori. V-ați așteptat să aveți un asemenea impact într-o lume în care cititul tinde să fie un subiect tabu? Și cum ați asimilat acest asalt?

Marius Albert Neguț: „Cred că cea mai mare greșeală este să te aștepți că vei avea impact sau succes. Atunci când aștepți să ai aceste două reacții poți risca să fii dezamăgit. Primul roman pe care l-am scris a fost planificat să îl tipăresc doar în două exemplare, special pentru fiicele mele. Un cunoscut care a citit cartea a trimis-o la editura Creator unde a fost acceptată, în urma căruia acest prim roman – Îngeri rătăciți a fost distins cu un premiu național. (NB Autorul a primit Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară Vasile Voiculescu în 2017!). Această experiență m-a încurajat să continui să scriu, deși inițial nu am crezut în mine, în faptul că aș putea avea talent. Mi-am dorit să arăt copiilor mei ce vremuri am trăit noi, pentru că Îngeri rătăciți este o carte despre orfelinate, despre revoluție, mineriade, aurolaci. Este foarte greu să vorbești unui copil despre toate aceste lucruri pe care România le-a cunoscut. Deci nu, nu am visat niciodată să vin și să vorbesc în fața atâtor persoane, majoritatea mai realizați decât mine.”

Raluca Butnariu: „Trebuie să vă spun că primele nouă romane le-am scris pentru mine. Și pe următoarele la fel, numai că, a fost un accident fericit și acestea au ajuns în mediul online. Lumea a început să își pună întrebări, să mă recomande altor cititori și uite așa am ajuns celebră prin absență. Oricum, eu trei sferturi din timp sunt absentă. Am aflat după doi ani că sunt citită. Este o mare uimire pentru mine, deoarece, scriind cărțile pentru mine, nu m-am așteptat ca acestea să placă altcuiva. Era o lume a mea, ceva foarte intim. Cum am asimilat acest asalt? Cu uimire! Uimire totală! Șoc! Bulversare! Pentru mine este o surpriză continuă și probabil va continua până mor!

  • 2. Borges își imagina Paradisul precum o bibliotecă imensă. Cum vă imaginați voi Paradisul?

Marius Albert Neguț: Nu știu dacă o să vă dezamăgesc, dar pentru mine, cărțile nu reprezintă Paradisul, ci o normalitate. Pentru mine Paradisul înseamnă momente cu prietenii. Acei prieteni în fața cărora pot fi eu fără opreliști. În fața cărora să mă pot prosti și să pot glumi fără teama că voi fi judecat. Prieteni cu care să vorbesc orice, oricând. Să pot bea și mânca cu ei, să ne bucurăm de momentele petrecute împreună. Acesta este Paradisul pentru mine.

Raluca Butnariu: Cinci biblioteci imense! Șapte biblioteci imense! Universul meu paralel este plină de biblioteci imense! Eu nu pot să concep o lume fără cărți! Prietenul meu s-a obișnuit deja că, indiferent de cât sunt de obosită, chiar și dacă am scris până la 2 – 3 noaptea, când mă bag în pat mai zăbovesc câteva minute trează, delectându-mă cu o carte. Cărțile sunt singura avere pe care o am! Când am venit în Germania, două treimi din bagaj erau ocupate cu cărți! Mama la fel! Nu conta dacă aveam linguri sau nu, important era să nu ducem lipsă de cărți. Cărțile sunt Raiul meu pe Pământ!

  • 3. Ce așteptări aveți de la anul pe care ne pregătim să îl întâmpinăm?

Marius Albert Neguț: Mă aștept să trăiesc în anul care urmează! Tot ce vine pe deasupra este cadou! Dacă trăiesc și sunt sănătos, Doamne ajută!

Raluca Butnariu: Vreau să mă bucur în fiecare zi! Îmi doresc să fim sănătoși, să trecem peste această pandemie care ne-a zăpăcit pe toți și să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă viața. Părerea mea este că o zi fără râs este o zi pierdută! Deci, râdeți fraților cât mai aveți timp!

*************************

O seară care va rămâne în amintirea noastră, a tuturor care au putut fi prezenți alături de cei doi autori. O seară în care cărțile și voia bună au unit oameni într-o legătură care va ține peste timp.

*Imagini după tablourile pictate de Anamaria Bodea, expuse în timpul lansării de carte.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Foarte frumos eveniment, felicitări realizatirilor: Alina Stanciu, Domnul Broccoli și Ansamblu Datina. Felicitări scriitorilor pentru cărți și le urezi succes în continuare și nu în ultimul rānd felicitări reporterului revistei Timpul Germania că a creionat evenimentul așa de bine și frumos. Deci felicitări și La mulți ani!