Recomandare de lectură: Partitura suferinței de Lisa Genova

Timpul este cel mai mare hoț din lume, unul care nu poate fi prins, judecat sau condamnat la detenție! Ipocrit și necesar în același timp. Ai nevoie de el ca de aer, te ajută să te vindeci sau te omoară cu intensitatea aleasă după bunul său plac.
Richard este omul care și-a dedicat viața muzicii, îndeosebi pianului și compozitorului său preferat – Schumann. Pasionat și copleșit de activitatea sa, el uită de familie și se trezește nu doar divorțat, ci și amenințat de o boală (ASL) care bate cu pumnii în ușa de la intrare. Lupta contra cronometru a început. Timpul și boala îi devin însoțitori, jucătorii care determină mișcările pe tabla de șah, iar matul nu se lasă îndelung așteptat.
Situația în care s-a pomenit Richard se răsfrânge și asupra familiei sale, a fostei soții, care nolens volens îi devine sprijin imperios în această perioadă, și a fiicei sale, cea care, în sfârșit, ajunge să își cunoască tatăl cu adevărat. Între cei trei se trezesc rămășițele respectului, odinioară adormite de indiferență, se resuscitează relațiile și apare sentimentul de acasă. Atitudinea față de onestitate și familie se revizuiește și ea.
Cine va sta să te încurajeze, hrănească, mângâie? Faima sau cei apropiați? ASL este concurentul în fața cărui pierzi cu un scor rușinos, dar este un adversar pe care ajungi să trebuiască îl respecți. Cartea Lisei Genova te face să cântărești bine ce este mai important în viața ta și dacă ai cumpărat cântarul potrivit! Ai destulă atenție și îndemânare?!
Eu încă reflectez. Vă invit să faceți același lucru!
Lectură plăcută!

Răspunsuri