Scriitorii lunii Septembrie – Stephen King

Dacă tot a fost sărbătorit luna aceasta, în data de 21, m-am gândit să-i dedicăm și noi un articol lui Stephen King, autorul de origine americană care a împlinit frumoasa vârstă de 74 ani. Stephen King s-a făcut remarcat cu precădere prin scrierile în genul horror și fantastic.

‘‘Contribuție Excepțională la Literatura Americană‘‘

Acesta este titlul pe care l-a câștigat Stephen King, atribuit de însăși Fundația Națională de Carte din SUA. Născut în Portland, SUA, King a început să își descopere gustul pentru literatură de la o vârstă încă fragedă, când a început să se inspire din filme văzute la cinema și să scrie povestiri. Cu ajutorul fratelui său, aceste scurte scrieri au fost multiplicate și vândute prietenilor. Cel mai probabil, confirmarea pentru înclinația către genul horror a venit odată cu găsirea unei cutii cu cărți aparținând tatălui său – de care fusese abandonat – și care se încadrau, de asemenea, în același gen literar.

Perioada studenției a fost grea, scriitorul fiind nevoit să aibă mai multe locuri de muncă pentru a-și putea plăti studiile întreprinse la Universitatea din Maine, dar tot aici a cunoscut-o și pe viitoarea soție, Tabita Spruce. În urma studiilor, a reușit să obțină un post de profesor de limba engleză, timp în care scria și povestiri, publicate de cele mai multe ori în reviste pentru bărbați, situația materială fiind în continuare proastă, locuind într-o rulotă alături de soție și cei doi copii. Tot în aceeași perioadă, începe lucrul la mai multe romane, luptându-se concomitent cu dependența de alcool.

Prima operă care se bucură de succes este romanul „Carrie”, a cărui schiță o aruncase inițial la gunoi. Acesta este primul dintre numeroasele romane în care King a amestecat scene macabre, de groază, cu fantezia si imaginarul. La începutul anilor ’90, cărțile lui King s-au vândut în peste 100 milioane de exemplare în întreaga lume, iar numele său devenise sinonim cu genul de ficțiune horror.

În cărțile sale, King a explorat aproape orice temă producătoare de teroare imaginabilă, de la vampiri, câini furioși, ucigași și piromani, la fantome, percepție extrasenzorială, telekinezie și chiar război biologic. Deși opera sa a fost uneori considerată ca fiind indisciplinată și fără eleganță, King a fost un povestitor talentat ale cărui cărți și-au câștigat efectul din detalii realiste, comploturi puternice și capacitatea indubitabilă a autorului de a implica și speria cititorul.

Este interesant de menționat faptul că aproape toate operele au avut parte de ecranizări, printre care se numără „Dreamcatcher” (2001, film 2003), „Christine” (1983, film 1983), „Miser” (1987, film 1990), „Dr. House” (2013, film 2019).

În anul 2002, King a anunțat că nu va mai scrie, motivat în parte de rănile suferite care-i fac șederea incomodă și i-au redus considerabil rezistența la efort. Cu toate acestea, de atunci a mai scris câteva cărți, ultima purtând titlul de „Later” (2021). Îi mulțumim și noi pentru contribuția adusă literaturii și îi dorim viață lungă și liniștită!

*fotografie realizată de Irina Postolache

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *