Timp pentru limba germană cu Ramona Cobbs – Lecția 1. Cazul Nominativ.

Buna ziua, dragi cititori ai revistei!
Mă numesc Ramona Cobbs și împreună vom învăța limba germană. Mai întâi am să spun câteva lucruri despre mine. Sunt în Germania de 20 ani și locuiesc într-un oraș nu foarte mare din landul Baden Württemberg. În 2006 am început să predau limba engleză, mai întâi la VHS și mai târziu la firme care oferă angajaților cursuri de limba engleză. Din 2011 predau și limba germană ca limbă străină. Lucrez cu deosebită plăcere pentru că am posibilitatea să cunosc mulți oameni minunați din diferite țări și culturi. În timpul liber îmi place să citesc și să fac tot felul de materiale didactice proprii care mă ajută la predarea limbii germane.
M-am tot gândit cu ce ar fi mai bine să încep și cred că cel mai bine ar fi să abordăm mai întâi problema cazurilor substantivului, căci este un subiect ce ridică probleme celor care se hotărăsc să învețe limba germană. Cazurile limbii germane sunt: Nominativ, Acuzativ, Dativ și Genitiv, cu mențiunea că cel din urmă nu este atât de des întrebuințat în uzul curent al limbii.
Pentru a stabili cazul substantivelor, răspundem la câteva întrebări:
Nominativ – întrebarea este: wer? (cine?) sau was? (ce?)
Exemple:
- Der Mann schreibt einen Brief. — Wer schreibt? — Der Mann. (Bărbatul scrie o scrisoare. Cine scrie? R: Bărbatul.)
- Der Tisch ist im Wohnzimmer. — Was ist im Wohnzimmer?— Der Tisch. (Masa este în camera de zi. Ce e în camera de zi? R: Masa.)
De ce trebuie să învățăm substantivele împreună cu cazurile potrivite?
Întrebarea aceasta o primesc mereu din partea cursanților mei. Ei bine, deoarece fiecare caz în parte vine la pachet cu articole distinctive, în funcție de genul substantivului. Vom observa pe parcursul lecțiilor noastre cum se schimbă articolele substantivelor în funcție de cazurile pe care le cere o propoziție.
Articolele substantivelor la cazul nominativ sunt: der (masculin), die (feminin), das (neutru) și întotdeauna substantivele la numărul plural vor primi articolul die.
Exemple:
Der bestimmte Artikel (articolul hotărât)
- der Mann (m) – bărbatul,
- die Frau (f) – femeia,
- das Auto (n) – mașina,
- die Blumen (pl) – flori.
Der unbestimmte Artikel (articolul nehotărât)
- ein Mann (m) – un bărbat,
- eine Frau (f) – o femeie,
- ein Auto (n) – o mașină,
- (-) Blumen (pl) – flori.
Personalpronomen im Nominativ – pronumele personal în cazul Nominativ
- ich (eu)
- wir (noi)
- du (tu)
- ihr (voi)
- er (el)
- sie (ei/ele)
- sie (ea)
- Sie (dumneavostră)
- es (forma de neutru)
De ce nu am început cu regulile articolelor? De ce Tisch are articolul der sau de ce Auto îl are pe das etc? Există o regulă, însă, multele excepții de la ea ar încurca mai degrabă decât ar ajuta învățarea lor în mod corect. Prin urmare, recomand cursanților mei să învețe toate substantivele direct cu articolul corespunzător: der Tisch, die Tasche, das Kind și nicidecum în modul lor simplu: Tisch, Tasche, Kind.
Tema – Hausaufgabe
Care este articolul corect în cazul nominativ pentru următoarele substantive: (der ,die oder (sau) das? Folosiți un dicționar pentru a descoperi cazul corect.
Handy , Auto, Frau, Kind, Schule, Deutschkurs, Haus, Wohnung, Stadt, Land, Essen, Buch, Fenster
Bis zum nächsten Mal! – Pe data viitoare!
Copyright©Ramona Cobbs/ ramonacobbs5@gmail.com
*sursa fotografiei Katja_Kolumna / 197 Bilder
[…] Prima lecție din această nouă serie o puteți accesa în linkul următor: Timp pentru limba germană cu Ramona Cobbs – Lecția 1. Cazul Nominativ. – Revista TIMPU… […]