”Arta este acea parte organică a spiritului nostru în formă de inimă!”

Un interviu cu soprana Ioana Pipelea

România a creat voci de operă de excepție pe care le-a exportat pe marile scene ale lumii. Cântăreți de calibru extraordinar s-au născut din școala lirică românească, iar Ioana Pipelea este una dintre aceste voci superbe, care ne reprezintă cu mare succes pe scena operei din Irlanda. Artista carismatică ne povestește despre carieră, studiile muzicale și iubirea ei față de operă.

Aleka Potîngă: Ce ți-a îndrumat pașii către muzică?

Ioana Pipelea: Am simțit această chemare – să respir frumusețea și adevărul, dragostea și durerea, înaltul și țărmul, foșnetul și voluptatea – toate prin dimensiunea sunetelor. Îndrumarea s-a strecurat dinspre familie, în familie. Îmi amintesc că la noi acasă ascultam mereu muzică clasică: în timpul de relaxare, când aveam musafiri, seara înainte de culcare. Nu pierdeam nicio ocazie de a ieși în oraș la concertele simfonice ale diferitelor filarmonici din țară.

Aleka Potîngă: Cine te-a inspirat?

Ioana Pipelea: Mama mea, tradiția din familie, concertele de la biserică, profesoara mea de pian.

Aleka Potîngă: De ce te-a atras cântatul vocal? De ce nu instrumental?

Ioana Pipelea: Am început studiul pianului la vârsta de 7 ani. Mă atrage și acum, dar misterul aparatului vocal și modalitățile de manifestare ale acestuia sunt atât de diverse și solicitante, încât am descoperit un limbaj unic.

Aleka Potîngă: Care au fost momentele cele mai frumoase de la începuturile tale muzicale din România?

Ioana Pipelea: Cele mai frumoase momente au fost recitalurile din cadrul manifestărilor artistice, precum și înregistrările audio sau videoclipurile la diferite posturi TV.

Aleka Potîngă: Cine te-a susținut cel mai mult?

Ioana Pipelea: Mama mea, ea însăși fiind artistă lirică și cadru universitar la catedra de canto.

Aleka Potîngă: Ți-e dor de România?

Ioana Pipelea: Mi-e dor de România. Mi-e dor de cei dragi, mi-e dor de prieteni, mi-e dor de căldura oamenilor, de pitorescul prietenos, de albastrul cerului din verile senine, de părtășiile în stil tradițional, de gustul cireșelor, de tot ce îmi amintește de copilărie.

Aleka Potîngă: Ce te-a adus în Irlanda?

Ioana Pipelea: Nu pot să fiu decât sinceră și să spun că am dorit să pășesc pe scenele teatrelor lirice din afara țării, să îmi însușesc un alt fel de exigențe artistice în carieră, să mă îmbogățesc într-o altă cerință educațional – estetică. Irlanda este o muzică în sine. Sunt unele aspecte pe care nu le-aș fi descoperit altundeva; însă școala românească de canto rămâne un etalon tehnico-interpretativ, acest lucru dobândindu-l de la mama mea.

Aleka Potîngă: Cum au fost anii tăi de studiu aici?

Ioana Pipelea: Anii de studenție la Royal Irish Academy of Music au fost frumoși, dar deosebit de solicitanți. Și când afirm acest lucru, mă refer la o programă școlară cu foarte înalte standarde și o plajă destul de mare de abordare interdisciplinară, cu un traseu complex și detaliat de abordare repertorială. Aici, la fiecare examen semestrial, cunoșteam profesori examinatori noi, întotdeauna erau din alte instituții, din locuri diferite, astfel că subiectivismul notării sau indulgențele erau inexistente. Deosebit de benefice pentru formarea mea ca viitoare artistă au fost cursurile de master-class cu personalități de renume ale scenei lirice internaționale (Sir Thomas Allen, Brenda Hurley, Allison Browner, Ann Murray, Iain Burnside, Roy Loughlin etc.), colaborări cu regizori de renume și cu instituții de artă. Producțiile artistice le-am susținut în cele mai importante săli de referință din Irlanda.

La fel de importante pentru formarea și dezvoltarea mea artistică au fost și multitudinea de concursuri la care am participat, obținând numeroase premii.

Aleka Potîngă: Care a fost evoluția vocii tale în timp?

Ioana Pipelea: Vocea mea s-a dezvoltat pas cu pas, având grijă să păstrez elementele de identitate timbrală, să îmbogățesc paleta repertorială, să îmi perfectez tehnica de cânt, să aprofundez elementele de stilistică în interpretare. De la mentorii cu care am lucrat am avut șansa să învăț foarte multe lucruri, care mi-au deschis noi orizonturi de cunoaștere și înțelegere ale cântului.

Aleka Potîngă: Operă sau vocal simfonic?

Ioana Pipelea: Operă.

Aleka Potîngă: Câtă rigoare este necesară în bel canto?

Ioana Pipelea: Maximă rigoare, însemnând cultivarea lirismului ca exprimare a frumuseții în cânt. O grijă sporită prin studiu consecvent, aplecat spre detalii, pentru îmbunătățirea culorii vocale, pentru menținerea lejerităților în voce și dobândirea unor noi valențe calitative.

„Inspirația, ca factor determinant al actului artistic în sine, vine din dorința lăuntrică de a transmite adevărul, sentimentele și ideile, prin frumosul sublim al muzicii.”

Aleka Potîngă: De unde vine inspirația pentru tine?

Ioana Pipelea: Inspirația în cânt vine întotdeauna din motivația cuvântului, apoi din mesajul muzical (melodia și țesătura armonică). În general vorbind, răspunsul la întrebare poate îmbrăca și o altă valență: inspirația, ca factor determinant al actului artistic în sine, vine din dorința lăuntrică de a transmite adevărul, sentimentele și ideile, prin frumosul sublim al muzicii.

Aleka Potîngă: Cât de vulnerabil accepți să fii pe scenă când decizi să fii artist?

Ioana Pipelea: Sunt vulnerabilă până la limita decenței, a bunului simț artistic, motivat de conduita mea interioară.

Aleka Potîngă: Pavarotti spunea că spectatorii care huiduie momentele proaste ale cântăreților de pe scena Scala din Milano, așa cum i s-a întâmplat și lui, au tot dreptul să o facă. Care este părerea ta? Mai are voie artistul să greșească?

Ioana Pipelea: Consider că libertatea de exprimare este un bun cu valoare de drept și de mare preț. Când ea înseamnă exagerarea exigentă și neiertătoare exprimată prin huiduieli, nu cred că onorează. Într-adevăr, cântărețul are responsabilitatea de a oferi publicului un act artistic de cea mai înaltă ținută.

Aleka Potîngă: Ce rol operistic iubești foarte mult, dar nu ți se potrivește?

Ioana Pipelea: Regina nopții din “Flautul Fermecat”, de Mozart.

Aleka Potîngă: Pe care mare divă a operei o apreciezi cel mai mult?

Ioana Pipelea: Renée Fleming. Timbrul vocal al cântăreței reprezintă pentru mine seninul din albastrul unui cer de vară, duioșia împrumutată din mângâierea de mamă, candoarea din blândețea inimii și consistența din voluptatea vieții. Acestea sunt valențe pe care le descifrezi la prima întâlnire cu vocea divei. Abordează o paletă repertorială vastă, stăpânind tehnic și stilistic toate genurile muzicale.

Aleka Potîngă: Care e fost cea mai mare provocare pentru tine până acum? Un anumit rol sau lucrare?

Ioana Pipelea: Vixen, rolul principal din opera “The Cunning Little Vixen” de Janacek.

Aleka Potîngă: Care ar putea fi vârful carierei tale? Unde te vezi în viitor?

Ioana Pipelea: Bineînțeles că fiecare cântăreț își dorește să ajungă pe cele mai mari scene ale teatrelor de operă din lume. Cu modestia la reverul ființei mele, mi-aș dori totuși Covent Garden.

Aleka Potîngă: Cine este Ioana Pipelea când nu e pe scenă?

Ioana Pipelea: Sunt binecuvântată să fiu mama lui Filip.

Aleka Potîngă: Cum e viața ta în Irlanda? Este aici noul „acasă”?

Ioana Pipelea: Viața mea în Irlanda este frumoasă, împlinită și sunt recunoscătoare pentru asta. Da, este noul „acasă”!

Aleka Potîngă: Mulți nu mai ascultă muzică de calitate. Ce pierdem când nu avem artă în viața noastră?

Ioana Pipelea: Așa este! Mulți nu mai ascultă muzică de calitate, pierzând acea unică dimensiune de exprimare, de reflecție, de relaționare, frumusețe și înălțare. Arta este acea parte organică a spiritului nostru în formă de inimă!