„Anul 2020 a fost o provocare: am învățat cât de fragilă este lumea.”

Din seria „Pianistul român în Europa” – un interviu cu Adela Liculescu

Adela Liculescu s-a născut în 1993 și a început studiul pianului în Craiova. Și-a petrecut studenția în Viena și s-a stabilit în marea metropolă culturală. Adela este singurul concurent român care s-a calificat în semifinală anul trecut, la secțiunea pian a concursului “George Enescu”. Concursul va continua în luna mai și pianista așteaptă cu nerăbdare să cânte din nou în București, după o pauză de mai bine de un an.


Aleka Potîngă: Dragă Adela, povestește-ne despre copilăria ta muzicală din Craiova! Care sunt cele mai plăcute amintiri din studiul tău de acasă?

Adela Liculescu: Am început studiul pianului la vârsta de patru ani. Eram un copil plin de energie, așa că părinții mei au încercat să îmi găsească o ocupație în timpul după-amiezelor, atunci când nu eram la grădiniță. Astfel am ajuns la Palatul Copiilor din Craiova, unde, în fiecare după-amiază, mergeam la un alt curs: balet, muzică ușoară, pictură și, printre altele, pian. Profesoara de pian de la Palat mi-a descoperit talentul muzical și astfel i-a convins pe părinții mei să mă înscrie în clasa întâi la Liceul de Artă din oraș. De aici a început practic totul.

Fiind la Liceul de Artă, am început să particip, încă din clasa întâi, la diverse concursuri de pian pentru copii la nivel național și internațional și am început să câștig premii, care au atras la rândul lor invitații pentru alte apariții în public. La un moment dat, a fost clar că acesta este drumul pe care vreau să îl urmez, deci am știut relativ devreme că vreau să devin pianistă.

Cele mai plăcute amintiri din timpul școlii rămân concertele de la Liceul de Artă din orașul natal. Aveam acolo o sală festivă deosebit de frumoasă și mai ales în perioada Crăciunului se organizau concerte minunate cu elevii școlii, iar sala era arhiplină. Era o atmosferă extraordinară și îmi amintesc până în ziua de astăzi cu mare drag de perioada respectivă.

Aleka Potîngă: Ai studiat și profesat în Viena din 2012. Cum e viața muzicală vieneză? Bănuiesc că este foarte ușor să te regăsești în acest oraș boem. Este Viena o sursă continuă de inspirație?

Adela Liculescu: Da, imediat după bacalaureat, am luat concursul de admitere la Universitatea de Muzică din Viena și m-am mutat aici. În prezent urmez studiile doctorale la Graz și predau pian la o academie privată de muzică la Viena, unde locuiesc în continuare.

Iubesc Viena, este un oraș extraordinar, iar după nouă ani de locuit aici, pentru mine Viena este „acasă”. Într-adevăr, orașul este o sursă continuă de inspirație, adeseori mi se întâmplă să mă plimb pe stradă și să mai descopăr vreo plăcuță pe vreo casă, pe care scrie că în casa respectivă a locuit, o perioadă, un compozitor sau scriitor și că acolo a compus câteva capodopere… Este un sentiment extraordinar să te gândești că te plimbi pe aceleași străzi și prin aceleași locuri cu artiștii pe care îi admiri atât de mult.

Viața muzicală de aici de la Viena era înainte de pandemie extrem de bogată, în fiecare seară se desfășurau mai multe evenimente în paralel la Musikverein, Konzerthaus, la operă, încât de multe ori îmi era greu să mă hotărăsc la care dintre ele să merg. Îmi amintesc, în primul an, când am ajuns aici și aveam în sfârșit șansa să ascult în sfârșit live artiștii pe care îi admiram atât de mult de pe Youtube, eram ca un copilaș într-un magazin de jucării. Acum, din păcate, viața muzicală vieneză este înghețată de un an de zile din cauza pandemiei. În vara lui 2020 au mai avut loc câteva concerte live (dar la o treime din capacitatea sălii), iar din toamnă până acum sălile de concert au fost complet închise și toate evenimentele interzise. Sperăm să se revină cât mai repede la normal, totuși.

Aleka Potîngă: Anul acesta urmează să cânți în semifinala concursului “George Enescu” din București. Ai mai participat la acest concurs acum câțiva ani, bănuiesc că aștepți cu nerăbdare acest moment?

Adela Liculescu: Da, aștept cu mare nerăbdare să revin la București și să cânt în semifinala concursului Enescu! Nu am mai fost în Romania din ianuarie 2020, când am cântat un concert la Sala Radio, așa că aștept cu mare nerăbdare să revin în sfârșit în țară și să cânt pentru publicul atât de cald de acolo! Da, am mai participat la concursul Enescu în 2014 , când am ajuns în semifinală și am primit premiul pentru cel mai bine clasat concurent român.

Aleka Potîngă: Concertezi mult în România. Sunt concertele de acasă, din România, simțite diferit? Sunt alte emoții?

Adela Liculescu: Este mereu o bucurie să cânt în România, publicul de acolo m-a primit întotdeauna cu foarte multă căldură. Nu aș putea spune că resimt concertele din România în mod diferit ca emoții – până la urmă, un concert este la fel de solicitant, indiferent de scena pe care te afli. În schimb, în orașele din România în care am cântat des – București, Cluj, Iași, Sibiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea -, am mulți prieteni care vin mereu la concertele mele și este într-adevăr un sentiment extraordinar atunci când simți că revii să cânți pentru un public care îți este atât de apropiat.

Aleka Potîngă: Ai un repertoriu foarte divers. Cu ce compozitor relaționezi cel mai ușor? Mie îmi place foarte mult să te ascult cu Liszt. Tu poți alege?

Adela Liculescu: Într-adevăr, Liszt este compozitorul meu preferat (de aceea am ales să mă ocup cu muzica lui și în proiectul meu de doctorat). Altfel, îmi place foarte mult muzica rusă – Tchaikovsky, Rachmaninov, Skrjabin.

Aleka Potîngă: Din 2018 ești Artist Official Bösendorfer. Cât de mult te ajută un Bösendorfer când interpretezi, într-o sală de o capacitate mare, un concert de mare anvergură?

Adela Liculescu: Iubesc pianele Bösendorfer pentru că au un sunet foarte profund și cald, aproape ca vocea umană. Am o legătură strânsă cu firma de piane Bösendorfer încă din anul 2015, când am câștigat concursul Bösendorfer de la Viena. Pentru că am avut ocazia după aceea să cânt atât de des concerte pe aceste instrumente, am început să le cunosc din ce în ce mai bine, așa că, pentru mine, a fost un pas foarte natural să devin artist Bösendorfer în anul 2018. Mă simt foarte confortabil să cânt pe aceste piane – mecanica, sunetul, timbrul îmi plac enorm și simt că instrumentul este un aliat de încredere pentru orice idee muzicală îmi vine, oricât de spontană.

Aleka Potîngă: Ce ai învățat din anul dificil 2020? Care simți că este rolul tău, ca muzician, în societate, când întreaga planetă este într-un mare impas, așa cum suntem în prezent?

Adela Liculescu: Pentru mine, anul 2020 a fost o provocare – am învățat cât de „fragilă” este lumea așa cum o știam până atunci și am ajuns să apreciez cu atât mai mult ceea ce poate până atunci mi se părea de la sine înțeles. Cred că, mai ales în perioada aceasta atât de ciudată, lumea are cu atât mai mult nevoie de artă și de cultură ca un ventil la vârtejul problemelor cotidiene. Și sunt convinsă de faptul că, atunci când vom ieși din pandemie și va fi din nou posibil să ne bucurăm de concerte și evenimente în mod normal, lumea își va dori cu atât mai mult să poată merge din nou la evenimente culturale. Rolul nostru, ca muzicieni, este să aducem bucurie oamenilor și să fim un reper cultural într-o lume în care se vorbește peste tot numai despre știri negative.

Aleka Potîngă: La numai 27 de ani, ai o carieră strălucită. Unde te vezi în 10, 20 de ani?

Adela Liculescu: Îmi doresc, în primul rând, să rămân sănătoasă. Cred că acesta este cel mai important lucru în viață. Pe lângă aceasta, îmi doresc o viață echilibrată, iar din punct de vedere profesional, sper să predau pian la un conservator și să cânt în continuare concerte solistice și de muzică de cameră.