Ce poți tu să mai mori
Ce poți tu să mai mori
Ai tot murit de-a lungul vieții
Iar acum nu mai ai ce muri
Pleci nebăgat în seamă
Ca un om de zăpadă
Topit de primăvară
Ca o frunză uscată
Acoperită de alte frunze
Pleci nici măcar strigând
La lumea rămasă în urmă
La drumul ce l-ai fi avut înainte
Pe care oricum nu ai fi lăsat vreo urmă
Ce poți tu să mai mori
Când morții tu nu știi să-i dai un nume
Când nu ai știut s-o vezi la alții
Când n-ai știut s-o alegi
Dintre râsete și priviri ascunse
Deși ea te-a murit mereu
Ca pe ceva ușor de murit
Ca pe ceva nebăgat de seamă murind
Iar tu credeai că o păcălești
Neplângând-o și nelăsându-te plâns
Dar a venit timpul când ai putea să mori
Și să închizi o carte
Dar dacă nimeni nu te-a citit
Și n-a trăit odată cu tine
Ce-ai putea tu să mai mori
Când viața-ntreagă ți-a fost o moarte
Răspunsuri