De după gard (3) – Curcubeul și Dumnezeu

– Măi, Gheo, tu crezi în Dumnezeu?

– Eu cred numai în ce văd.

– Zicea unul deștept că nici creierul nu ți-l vezi, dar el există. Ori nu crezi că ai creier, că nu ți-l vezi?

– Vezi că ești prost! Nu-l văd, dar gândesc și știu că am. Și-apoi, dacă îmi desfac căpățâna, îl și văd, ceea ce la tine, Elie, nu-i așa sigur.

– Păi, e același lucru. Trebuie să fii mort să-ți vezi creierul.

– Așa, și?

– Așa și cu Dumnezeu. Când o să mori, o să-l vezi, deși cu tine nu e sigur. S-ar putea să-l vezi pe-ălalalt. Ori nu crezi nici în ăla?

Așa mă contrez cu Ghe O’Cocoșică ori de câte ori vine pe la mine. E mai tot timpul morocănos și are idei fixe. Mulți oameni avem și greu ne desprindem de ele. Unii nu acceptă niciodată o idee venită din partea altcuiva. Din principiu, cică. O’Cocoșică mai lăsa de la el. După ce te contrai cu el o zi-ntreagă și nu se lăsa deloc impresionat de argumentele tale, a doua zi, dacă venea vorba, se făcea că nu aude, dar nici nu te mai contrazicea, semn că se gândise și îți dăduse dreptate. Satisfacție însă, nu-ți dădea. Mai sărea calul uneori, dar altminteri era un om cu care puteai să discuți. Avea argumente.

Acum stăteam amândoi pe canapeaua de după gard (schimbasem fotoliul cu o canapea de două locuri după ce îl ținusem pe O’Cocoșică în picioare vreo două zile, până când plecase de la mine trântind poarta și aruncându-mi peste gard: Vezi că ești prost? Vine omul pe la tine și îl ții în picioare.) și, cum nu prea aveam la cine să ne uităm pe stradă, o dăduserăm în metafizică.

– Dar tu de când te-ai făcut așa credincios, Elie, că pe la biserică nu știu să te duci decât de Paști?

– Dacă mă duc sau nu mă duc, asta nu are importanță. Contează să fii informat și să ai o părere.

– Și tu zici că există.

– Nu zic că există, dar nici că nu există.

– Deci părerea ta, McMoromețe, este că n-ai nicio părere.

În ochi i se citea o satisfacție nemărginită. Îl prinsese. Numai că replica nu s-a lăsat așteptată.

– Numai proștii au certitudini, Gheo dragă. Oamenii inteligenți au îndoieli.

Nu a mai apucat să răspundă. Pe drum tocmai trecea o paradă gay. Mai întâi s-au dat cap în cap, care să prindă gaura din gard, apoi s-au ridicat, să vadă mai bine.

De când cu legile astea ciudate, oamenii se cam fereau să-și exprime părerea pe anumite subiecte. O’Cocoșică s-a abținut un timp, însă n-a mai rezistat când a văzut doi tipi mai mult despuiați sărutându-se agresiv.

– De ce mama mă-sii trebuie ăștia să-și promoveze obscenitățile în văzul lumii, eu nu înțeleg. Ai libertate, nu te mai condamnă nimeni și nici nu te mai bagă la închisoare, ai voie chiar să te căsătorești, ce mai vrei? De ce trebuie să te dai în spectacol și să faci mișcări publice de genul ăsta, când ai tot ce vrei? A, sau poate vrei ca toată lumea să fie ca tine! Asta nu se poate. Lasă-mă pe mine în pace, să-mi văd de treaba mea și de nevasta mea…

– Gheo, tu nu ai nevastă.

– Lasă, domnule, că vorbesc de ăia care au. Ce, noi ieșim cu nevestele să manifestăm și să ne pupăm pe stradă, să vadă lumea că suntem normali?

– Adică, tu zici că ăștia nu sunt normali?

– Că or fi, te pomenești? Dar nu mă interesează. Să-și vadă de treaba lor, dar să nu mă pună pe mine să-i respect și să mă simt vinovat că nu sunt ca ei!

În timpul ăsta, pe cerul Dublinului apăruse un curcubeu dublu, cel principal atât de clar, că toate culorile păreau pictate de o mână divină. O’Cocoșică nu se putu abține:

– Minune dumnezeiască!

– Repede te-am mai convertit la dreapta credință, păcătosule!

– Ăsta îl văd, deci există.

– După mintea ta, băscosule (O’Cocoșică purta o bască ponosită zi de zi), Dumnezeu este un curcubeu.

– Două.

– Mă rog, cum zici tu. Dar știi tu că un călugăr neamț a înțeles cel dintâi cum ia naștere curcubeul, pe la o mie trei sute și ceva? Nu știi, că ești ignorant. Ca indienii ăia care au vândut New York-ul pe o mână de mărgele. Bine, și 1000 de dolari. Există o explicație științifică, Gheo!

– Nu contează. Uite ce frumos e!

– Aici ai dreptate. Natura e un miracol. Cine știe, poate asta înseamnă Dumnezeu!

În timpul ăsta, grupul de manifestanți se pierdea în capătul străzii, care după deal cobora spre malul Mării Irlandei. Un capăt al curcubeului ce avea culorile mai pronunțate părea să atingă blând capetele oamenilor, unindu-se cu steagurile multicolore purtate de ei.

2 noiembrie 2020