La psiholog, în pandemie

Pe Mihaela-Kelly Palmer o știu de 5 ani, dacă nu cumva chiar 6. Mi-a plăcut foarte mult, încă de la început, pentru că este de o blândețe ieșită din comun și de o bunătate despre care am mai citit în povești.

La vârsta adolescenței, viața i-a aruncat o provocare și a plecat în USA, să fie alături de sora ei. A studiat acolo, dar la 23 de ani a hotărât că îi lipsește România, așa că nu a stat pe gânduri și a revenit în țară! După câțiva ani, soțul a primit un loc de muncă în Irlanda și au venit toți pe Insula de Smarald! De atunci s-a mărit familia cu încă un băiețel, iar Mihaela și-a împlinit visul!

„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.” – Constantin Brâncuși

Mihaela, înainte să trecem la întrebări, îmi poți spune câteva cuvinte despre tine?

Bună, Simona! Îți mulțumesc pentru aceasta discuție! Mă numesc Mihaela-Kelly Palmer, am 41 de ani, sunt psihoterapeut și locuiesc în Irlanda, împreună cu familia mea, din 2015. Să fiu psihoterapeut reprezintă un vis pe care l-am avut încă din liceu. Mi-a plăcut foarte mult de consilierul pe care îl aveam în liceu, m-a sprijinit, mi-a fost de mare ajutor și mi-am dorit să fiu și eu ca ea, să pot oferi și eu acest ajutor cuiva, cândva. În plus, am fost mereu curioasă despre oameni. Lipsa încrederii în mine, dar și împrejurările m-au făcut să nu acord o șansă visului meu la momentul acela. Apoi, anii au trecut și nu îmi imaginam că mă voi mai întoarce la facultate. Asta până când ne-am mutat în Irlanda. Din nu știu ce motive, aici, în Irlanda, am simțit că pot fi eu, că îmi pot îndeplini visele de mult puse în așteptare și ceea ce îmi doresc nu mai este restricționat de vârstă și/sau împrejurări. Așadar, în 2016, mi-am luat inima în dinți și visele în cârcă și m-am înscris la facultatea de consiliere psihologică și psihoterapie [Level 8 B.A. (Hons) Counselling and Psychotherapy]. Am terminat cei 4 ani de facultate anul trecut. De atunci am devenit pre-acreditată, s-a născut “Counselling for All”, profesez cu multă pasiune, apreciere și curiozitate și am decis să îmi continui studiile și formarea și m-am înscris și la un Master.

În luna martie se împlinește un an de când a fost declarată pandemia la nivel Mondial. Un an de restricții, un an în care un mare inconvenient, pe lângă multe altele, este lipsa socializării. Cum ne poate afecta acest lucru, din punct de vedere psihologic?

Covid-19 ne-a afectat toate aspectele vieții, deci nu doar sănătatea fizică, dar și cea mintală. Pandemia reprezintă o traumă pentru mulți oameni, indiferent de vârstă. Trăim o traumă. Se știe că suntem ființe sociale. După cum spunea John Donne, “niciun om nu este o insulă”. Izolarea socială poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mintale. De exemplu, izolarea socială reprezintă un factor de risc pentru depresie și anxietate. Unele studii indică și faptul că izolarea socială, forțată de împrejurări, poate avea efecte nedorite asupra sănătății generale în același fel cum au și fumatul, drogurile sau obezitatea.

Mulți dintre noi interpretăm izolarea socială ca fiind o pedeapsă. Dacă ne gândim dincolo de pandemie, izolarea este una dintre pedepsele aplicate în închisoare. Asociem distanțarea socială cu ceva negativ. Când ni se recomandă să păstrăm distanța socială ne simțim pedepsiți, poate la fel ca atunci când unii părinți își pedepsesc copiii prin a-i trimite în camera lor pentru câteva minute sau prin a le interzice să iasă afară pentru un timp. Ne simțim pedepsiți că nu putem socializa cu familia și cu prietenii, că nu putem merge la un film sau la restaurant. Lipsa libertății de a merge într-o vacanță, la o nuntă, într-un club, spre exemplu, are implicări negative asupra stării de bine. Avem tendința naturală de a ne revolta când ne simțim amenințată libertatea și de aici unele proteste împotriva restricțiilor impuse, care au avut loc în mai multe țări. Deși, majoritatea dintre noi, înțelegem motivația din spatele restricțiilor, izolarea socială pentru o perioadă îndelungată poate fi văzută de mulți ca fiind aspră și crudă. Izolarea nu este în natura ființelor sociale. Din fericire, există și câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne menține echilibrul emoțional, despre care voi vorbi mai târziu.

Personal, consider că lipsa socializării la copii este un lucru foarte grav pentru dezvoltarea lor afectiv-cognitivă. Din punctul tău de vedere, profesional vorbind, ai aceleași temeri?

Din fericire, copiii se adaptează mai ușor la schimbări, de regulă, dar asta nu înseamnă că le este ușor. Bineînțeles că le este dor de prietenii de la școală, de mers la petreceri de zile de naștere, de mers la locurile de joacă, de mers la grădina zoologică și așa mai departe. Chiar acum câteva zile îmi spunea băiețelul meu de 7 ani că abia așteaptă să mai mergem la restaurant și să vină momentul desertului. Deși mai comandăm mâncare de la restaurant, din când în când, și nu sunt deloc privați de dulciuri, el are această amintire plăcută cu momentul desertului la restaurant. Chiar și mersul la restaurant reprezintă o experiență socială.

Copiii nu sunt imuni la stres și sunt și ei afectați de lipsa socializării. Efectele distanțării sociale nu țin cont de vârstă. Studiile arată că și copiii pot avea simptome de depresie și anxietate ca rezultat al distanțării sociale. Iritabilitate, atenție scăzută, tulburări de somn, coșmaruri și poftă de mâncare redusă sunt câteva simptome ce pot apărea la copii ca urmare a lipsei socializării.

Aș vrea să mai menționez un lucru. Copiii sunt sensibili la starea psiho-emoțională a adulților din jurul lor. Adulții reprezintă sursa lor de securitate și stare de bine. Dacă adulții din jurul lor se simt deprimați, frustrați, temători, vor prelua și copiii aceste stări, fiindcă teama este contagioasă. Așadar, dacă vrem să ne ajutăm copiii să treacă, cu bine, peste această pandemie, recomandat ar fi să ne ajutăm pe noi întâi, să fim noi, adulții, bine, din punct de vedere psiho-emoțional, pe principiul bine cunoscut din avion în care întâi ne punem nouă masca de aer, apoi ajutăm pe alții.

Școala online, restricțiile, părinți care lucrează de acasă; aceste lucruri, din păcate, determină mulți părinți să lase copiii în fața ecranelor (telefon/tabletă) un timp mai îndelungat. Ce părere ai despre impactul pe care îl are asupra copiilor timpul petrecut în fața ecranelor? Ce sfaturi ai pentru părinții care știu că nu este un lucru bun, dar, din păcate, nu au altă soluție? Aici mă poziționez și eu.

Știm cu toții că timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor este dăunător. Acest lucru nu mai este o noutate, dar, fiindcă pandemia este o noutate și nu este un scenariu standard, ba chiar unul de supraviețuire, ar fi de preferat să ne alegem luptele pe care vrem să le ducem. Ce este foarte important pentru noi ca familie? La ce ținem cel mai mult? Pandemia ne-a forțat să facem multe compromisuri. Dacă momentan nu există alte soluții, cum ar fi, pentru noi, ca pe durata pandemiei să nu ne mai gândim la ecrane ca fiind ceva nociv, ci ca fiind un mod de supraviețuire? Dacă nu avem o altă soluție, nu merg copiii la școală, nu are cine să stea cu copiii, părinții trebuie să lucreze, nu putem merge în vizită la prieteni, afară plouă, vecinii păstrează distanța socială, toate atracțiile sunt închise, atunci mai blând ar fi să nu rămânem blocați pe “ecranele dăunează”. Dacă nu avem altă soluție pentru moment, dar continuăm să fim stresați despre statul în fața ecranelor, acest lucru ne poate frustra și mai mult. Da, știm că nu este de preferat să petrecem mult timp în fața ecranelor, dar momentan nu avem nevoie de încă o sursă de stres și frustrare, așa că hai să vedem ce putem face cu asta! Cum putem compensa, cum putem echilibra negativul cu pozitivul? Răspunsul la această întrebare va fi diferit pentru fiecare familie. Ce funcționează pentru o familie, poate nu funcționează pentru alta.

Vă spun ce funcționează pentru noi, în scenariul nostru. Avem doi băieți, unul de 3 ani și unul de 7 ani. Soțul meu lucrează de acasă de la ora 9:00 la ora 17:30. Lucrez și eu, dar, din fericire, eu îmi mulez programul după restul familiei. În timp ce fac teme cu Răzvan (7 ani), Daniel (3 ani) stă la desene. Ideal? Nu! Cum compensez? După ce terminăm temele, petrecem mult timp împreună, să ne reconectăm și să dăm ochilor o pauză. Activitățile sunt variate, ne jucăm, citim, pictăm, facem curat, gătim, mâncăm cina împreună, ieșim afară. Pentru noi, cel mai important este să se zbenguie copiii afară, pentru că asta am observat că le face lor bine. Ne ajută și pe noi aerul proaspăt. Ieșim la locul de joacă, la plimbare cu bicicletele, la plimbare pe jos, prin împrejurimi, în curte, oriunde, oricum, numai să ieșim. Pe scurt, noi compensăm statul la ecran cu zburdatul în aer liber și timp împreună pentru reconectare. Pentru voi ce funcționează acum?

Din punctul meu de vedere, această perioadă lungă de restricții, în care foarte mulți și-au pierdut locurile de muncă, au ajuns în incapacitatea de a plăti facturile, ratele la bancă, nesiguranța unui viitor, sunt doar câteva semnale care duc pe panta depresiei. Greșesc sau ne apropiem de o perioadă unde sănătatea mentală va fi greu pusă la încercare în toată lumea?

Sănătatea mentală este deja pusă la încercare, din păcate. Ne apropriem de un an de restricții și impactul psihologic al acestei aniversări poate fi resimțit de mulți dintre noi. Unele studii arată că pandemia a triplat simptomele depresiei și anxietății în rândul adulților. Simptomele de depresie provocate de pandemie pot fi agravate și de lunile de iarnă, însă vinovații principali sunt finanțele, nesiguranța, lipsa socializării, stresul, teama de îmbolnăvire, izolarea, lipsa elementelor sociale și distractive (mers la zoo, la teatru, la film etc.), educația copiilor de acasă, incertitudinea, imposibilitatea de a călători, de a face hobby-ul preferat și multe altele, personale pentru fiecare. Mulți dintre noi nu am trecut niciodată prin așa eveniment, o pandemie globală. În plus, când Covid-19 a ajuns și în Irlanda, cred că mulți dintre noi nu ne imaginam că va dura atât de mult.

Simptomele de depresie și anxietate se pot observa și la copii și acestea sunt: tristețe, iritabilitate, lipsa dorinței sau a plăcerii de a face ceva distractiv, tulburări de alimentație (mănâncă mai puțin sau mai mult decât în mod normal), lipsa de energie, dificultate de concentrare sau tulburări de somn.

Ce sfaturi poți împărtăși cu noi ca să trecem cu bine și să rămânem sănătoși din punct de vedere mental?

Da, vestea bună este că există lucruri pe care le putem face să ne ajutăm, să ne menținem echilibrul psiho-emoțional. Voi enumera câteva lucruri mai jos, însă vreau să țineți cont că ele nu sunt prescriptive, le puteți personaliza, le puteți șterge cu totul din listă, puteți adăuga altele. Orice simțiți că funcționează pentru voi, aceea aplicați. Nu există o rețetă miraculoasă care să se potrivească mănușă tuturor, iar dacă totuși îmi permit să ofer un sfat, acela este să fiți blânzi cu voi! Trecem printr-o perioadă dificilă. Vocea voastră interioară să fie blândă!

Pentru a naviga prin această perioadă cât mai ușor, se recomandă să:

 • Dormim bine, suficient. Lipsa de somn afectează starea psihică.

 • Mâncăm bine, echilibrat, să nu sărim peste mese. Mesele echilibrate, bogate în fructe și legume proaspete, ne ajută la starea de bine, dar și în lupta cu virușii.

 • Facem mișcare fizică zilnic. Orice formă de mișcare fizică ajută starea de spirit.

 • Petrecem timp în aer liber zilnic. Indiferent de vreme, să tragi în piept aer proaspăt, să faci mișcare, să mai saluți un vecin în trecere, să vezi dacă a început să înflorească natura sau doar să dai o tură prin cartier, să vezi cine și-a mai schimbat culoarea ușii de la intrare, orice ne scoate din casă ajută moralul și starea de bine.

 • Limităm uitatul la știri. De regulă, știrile prezintă întâmplări negative, iar dacă ne uităm mult la știri, ne putem demoraliza și/sau stresa și mai mult.

 • Menținem o rutină ca atunci când totul era “normal”. Rutina ne ajută mult pentru că este ceva previzibil în această perioadă foarte imprevizibilă. Rutina este foarte importantă pentru copii.

 • Păstrăm legătura cu familia și cu prietenii. Nu ne putem vedea în persoană, nu ne putem vizita, dar ne putem suna (video și/sau audio). Putem organiza apeluri video între copiii noștri și prietenii lor, între noi și colegii de serviciu, între noi și bunicii copiilor etc.

 • Găsim activități/hobby-uri de făcut în/pe lângă casă, cum ar fi să încercăm rețete culinare noi, să reamenajăm o cameră, să citim o carte interesantă, să ascultăm muzică, mai ales ce ne face să ne simțim bine, să grădinărim (imediat vine primăvara), să jucăm jocuri de societate cu familia, să pictăm, să fotografiem natura, să scriem într-un jurnal și lista poate continua și poate fi personalizată.

 • Petrecem timp special, de conectare în familie. Fie că luăm masa împreună, fie că facem un hobby împreună, orice ne aduce împreună contribuie la sentimentul de apartenență.

 • Facem orice ne îmbunătățește dispozița și ne oferă mici plăceri, de la băut o ciocolată caldă, la făcut o baie lungă sau mâncat în setul de masă pe care îl păstrăm deoparte pentru musafiri. Ce vă aduce vouă plăcere? Ce vă îmbunătățește starea de bine? Ce funcționează pentru voi acum?

Pe Mihaela o puteți urmări și pe Facebook, pe Counselling for All dar și la noi în Revista Timpul Irlanda, deoarece a acceptat să devină colaboarator al revistei noastre.