Viețuire

Viața e ca o tribună,
Și-o pătimești ca dar,
Noaptea, când răsare luna,
Cu tot bagajul de cleștar.
Prin lume când pășești,
Ai o mamă, ai un hotar,
Ce-ți veghează cum plăsmuiești
Ca să te desăvârșești.
Brățara ta
Nu deține cuvinte,
Ea îți dă tot ce-i al tău
Vise de copil cuminte.
Și ai vrea să fii,
Cum visezi, de unde vii.
Un om mare, cu valoare,
Cu talent și cu răbdare.
Însă, uneori, greșim,
Luăm de bune ce găsim.
Credința poate să ajute,
Însă omul complică multe.
Timpul pare un versatil
Îl privești și te uimești,
Parcă ieri eram copil
Și trăiam din cărți, povești.
Viața este numai una,
O poveste c-un final,
Cum a fost predestinată
Sau ți-o scrii tu subliminal.
Răspunsuri