
Schițe și existențe
În ultima vreme, am traversat o perioadă în care energia și interesul meu au cunoscut o ușoară cădere, scufundându-mă într-o stare apatică. Puține activități au

În ultima vreme, am traversat o perioadă în care energia și interesul meu au cunoscut o ușoară cădere, scufundându-mă într-o stare apatică. Puține activități au

În 2019, un grup de români din Franța au înființat asociația Ro Solidaritate, o asociație non-profit care are, practic, grijă de 500 de copii bolnavi

Fata își cumpără sandale noi. O misiune sortită a fi complicată. Să țină bine piciorul, pentru că apa sau mai bine spus secreția glandelor sudoripare,

(…) Am avut de mic un plan care îmi plutea constant în cap, acela că voi experimenta până la vârsta asta și apoi voi ordona

Fiind o fană a muzeelor, mi-am propus să vizitez câte un muzeu în fiecare weekend. Muzeul orașului Praga este unul dintre cele mai fascinante locuri

Imediat cum am ajuns la Praga, prietenii mă întrebau cum sunt localnicii. E destul de greu să-ți dai seama cum sunt cehii, căci Praga e

Știu, Selma Lagerlof este cunoscută publicului larg mai mult prin cunoscuta și mult îndrăgita carte pentru copii „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia”,

Cultura noastră societală răsare la iveală fix când avem nevoie de ea mai puțin. Astfel, programele mentale preluate din mediul în care am crescut sau

Dupa cel mai cunoscut roman al său (Ora 25) care a fost și ecranizat la Hollywood, avându-l pe faimosul actor Anthony Quinn în rolul principal,

Dormii doar 4 ore din cauza faptului că mintea mea cea creativă și șugubeață inventase și credea cu tărie în scenariul pierderii autocarului spre aeroportul
Te rog să confirmi că dorești să blochezi acest membru.
You will no longer be able to:
Please note: This action will also remove this member from your connections and send a report to the site admin. Please allow a few minutes for this process to complete.
