Liviu Ciulei
Cu actorii pe esplanade și cu regizorii montând piese de teatru politice, într-un act repetat și insolit de disidență, prieteni de vază mă invită la spectacolele lui Radu Afrim și Andrei Șerban. Prietenia lor rămâne, totuși, netulburată de piesele decadente, anti-teatru, ale sus-numiților, urcați pe catargul celebrității după inerția istoriei culturale. Dacă ajungi să fii mediocru față de calitatea superioară a profesorilor și predecesorilor, la ce bună teatralitatea regizorală ? La ce bună celebritatea auto-impusă, care amplifică efectele reale ale punerii în scenă, în timp ce, la fața locului, spectatorul îndură acest delir artistic și nevroza…nervoasă, cu un index apăsat și iritant din partea regizorului și actorilor ?