Nicolae Dabija: POEZIE CU ÎNGER

Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.

Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau – ca și cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector – precum cu reflecția lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealaltă – arcul.

Tânărul poet, atunci când se întreabă:

Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani

Să păstrăm din melodie, dragoste și poezie?,

sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste și frumos, ajutându-l să nu i se „lase seara în suflet”.

El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăiește coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însuflețește pe acesta și-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.

*Apărut în revista multimedia „Poduri de Dor” a Uniunii Scriitorilor de Limba Romană.