Claudiu BLEONȚ, “Avarul” de la teatrul din Craiova

Recent a avut loc premiera spectacolului cu piesa „Avarul” de J.P. Molière, în traducerea lui Vlad Russo, regia lui Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. O superbă comedie de moravuri, la care am râs spontan și sincer, cum n-am mai râs de multă vreme la un spectacol de teatru.

De câte ori bate gongul de premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova e sărbătoare și semn bun! Domnul manager Alexandru Boureanu, domnul Vlad Drăgulescu, domnul Boroghină, doamna Hariclea Hicolau, domnul Coande, alături de regizorul Felix Alexa, aşteaptau oaspeţii de departe şi din oraş, în faţa teatrului. Craioveanul știe drumul la teatru, lumea vine de peste tot şi de departe, sala de spectacole e întotdeauna plină. Aici am văzut spectacole memorabile despre care am scris.

În 2022,  se împlinesc patru sute de ani de la nașterea lui Molière, iar Teatrul “Marin Sorescu” din Craiova omagiază dramaturgul şi de astă dată, cu o expoziție de: afișe, fotografii, cărți, ediții vechi cu piesele de teatru ale dramaturgului francez, dar și premiera spectacolului cu piesa de teatru “Avarul”. O inițiativă frumoasă, pentru că și în 2023 se împlinește o cifră rotundă de la decesul dramaturgului, adică trei sute cinzeci de ani!

Acest text celebru se revelează acum drept radiografie minuțioasă, detaliată, plină de umor negru, a unui delir paranoic ce a cuprins omenirea. Niciun personaj din <<Avarul>> nu este complet inocent, după cum nici lui Harpagon nu-i lipsește o urmă de umanitate, chiar dacă deformată uneori. Duplicitatea este trăsătura principală a lumii în care trăim și ea transpare în orice detaliu al spectacolului meu. O duplicitate a personajelor, a spațiului în continuă transformare, a pasiunilor și a dorințelor intens exprimate, dar totuși, efemere. O duplicitate care se multiplică și se rafinează subtil, ca o boală nevăzută.

<<Avarul>> este pentru mine, imaginea unei lumi aflată în descompunere, cu un aparent happy-end, de circumstanță. O iluzie a fericirii, de fapt”  spune regizorul Felix Alexa,  care semnează și versiunea scenică, „lighting design-ul”, ilustrația muzicală  a spectacolului.

Regele Soare, salonul şi Molière

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière s-a născut în 15 ianuarie 1622  și a decedat în 17 februarie 1673, este scriitor francez de teatru, actor, și organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”. În 24 octombrie 1658, Molière prezintă Regelui Ludovic al IV-lea pe o scenă instalată în sala Gărzilor din vechiul palat „Louvre”, tragedia „Nicomide” de Corneille, apoi cere permisiunea să joace „Amorul  medic”, o piesă de teatru scrisă de dramaturg. Distrând pe toată lumea, neavând egal în lumea teatrului francez de atunci, Regele Soare dă ordin ca trupa să rămână la Paris, să joace numai la Palatul Versaille.  

Având protecţia regelui, se inspiră din activitatea celebrului salon L’Hôtel de Rambouillet, Molière scrie comedie de moravuri, apoi o montează în scenă, cu a sa trupă. Redă viciile societăţii, cu scopul de a acţiona moralizator. Vrea ca aristocrații să-și vadă defectele, să se recunoască și să se transforme, în bine. Nimeni nu dorește să-şi vadă defectele în scena de teatru. Intenţia dramaturgului sinceră și bună stârneşte mari scandaluri în epocă.

Ne aflăm în epoca când „instituția culturală” și locul unde se dezvoltă „moralismul” ca gen – ceva  propriu şi caracteristic numai literaturii franceze, întemeiat de Montaigne, continuat de Pascal, dus la desăvârșire de Rochefoucauld și înnoit de La Bruyere – e  salonul casei aristocratului francez.

„L’Hotel de Rambouillet” este casa cu ziduri înalte a marchizei Catherine de Vivonnese, cu salonul vestit, unde italianca măritată la Paris își primește oaspeții.  E locul unde aristocratul francez dorește să se afirme: se socializează, se trece de la sabie la pană, se lansează opinii, se lecturează cărți, sau se discută despre cărți și spectacole de teatru, se dezbat deciziile Academiei Franceze. Se dă tonul bunului-gust, se învață politețea, se transformă moravurile și limba franceză. Aici se scrie istoria teatrului francez, în vremea Regelui Soare.

Din atmosfera acestui salon se inspiră Molière și scrie comediile: „Școala nevestelor”,  Şcoala bărbaţilor, “Prețioasele ridicole”, “Don Juan”, „Tartuffe sau impostorul”, „Burghezul gentilom”, „Femeile savante”, „Vicleniile lui Scapin”, „Bolnavul închipuit”, „Mizantropul”etc. Marchizul de Vise vine în salonul “L’Hôtel de Rambouillet”, ca să critice “Școala nevestelor”, iar dramaturgul îi răspunde în prefața piesei de teatru: „Critica Școlii Nevestelor”.

Un spectacol excepțional, o scenografie de mare clasă

Regizorul Felix Alexa ne oferă o lectură nouă, modernă și face o adaptare atentă a comediei lui Molière, cu inspirate finisări de nuanțe psihologice pentru fiecare personaj duplicitar face un spectacol excepțional de mare clasă. Spectacolul strălucitor are ritm, montarea este riguroasă, pătrunzătoare și cuceritoare. Prin comedia “Avarul”, regizorul ne arată imaginea cinică și clinică a omului de atunci şi de azi: mizantrop şi obsedat de bani. Fără bani omului i se pare că este nimic. Nu este numai un spectacol despre o trăsătură de caracter, ci și despre alegerile pe care le facem, când este vorba despre dragoste sau bani. Moravurile sunt aceleași, însă fiecare epocă și-a avut nebunii și avarii ei celebri.

Scenografia Andradei Chiriac e de mare clasă. Ușile ce vin dintr-o parte în alta, în scenă, sunt deschise, nu au praguri, unele reprezintă niște treceri, altele sunt niște cadre. Desenele de pe pereții decorului, ca un abur,  îmi amintesc de clarobscurul din tablourile lui Rembrandt, pictorul olandez contemporan cu dramaturgul.

Scaunul tapițat, confortabil, pe care actorul îl aduce în scenă, nu reprezintă numai opulenţa. E semnul din mobilierul epocii ce arată valoarea locului de lângă șemineu, cu toate poveștile colțului de lângă sobă. Toată “Istoria vieții private” descrie importanța scaunului din salonul casei – „l’ hotel „- unde, mai mult de două secole, acolo a stat numai aristocratul sau aristocrata epocii, întruchipând o întreagă “art de vivre”, în Parisul din epoca ce atingea apogeul artelor, a gastronomiei și a modei,  la care toate națiunile râvneau să-l copieze, începând încă din epoca Regelui Soare. Și l-au copiat!  

Salonul a dispărut, a luat cu el o lume, moravul din comedie ne-a rămas. La finalul spectacolului Harpagon rămâne în scenă, tot pe acel fotoliu comod, într-un fel de clarobscur, atunci când nu mai este nimic de făcut și desfăcut, căci alesese deja: scaunul și banii!

Costumul în spectacol devine semn, dacă scenograful știe să transmită un mesaj. El spune o poveste despre epocă și despre personajul care-l poartă. Costumele purtate de actori în spectacolul cu piesa “Avarul”,  sunt frumoase, majoritatea aproape de lumea noastră. Cel purtat de Frosine e altceva, e total diferit față de celelalte, frumos și unic, asortat cu o pălărie de contesă. Partea de sus e din lumea lui Molière, cea de jos e din lumea noastră, pentru că fusta trece puțin peste genunchi. Chiar dacă strălucește în scenă, rămâne o încercare nereușită a scenografei de a arăta ceva.

Să nu uităm că moda a început cândva la Paris, căci Parisul simboliza produsul desăvârșit al civilizației la care visa toată planeta, iar scopul ei era să împlinească toate fanteziile. Până la Al Doilea Război Mondial totul era îmbibat de influență franceză în Europa: costumele, moravurile şi moda. Casa aristocratului francez avea blazon la poartă, era construită într-un anume fel, în funcție de rangul pe care îl avea aristocratul în societate, la fel și costumul (marchiz, duce, baron, conte, prinț). Un conte nu purta niciodată modelul de costum nici pălăria unui marchiz sau al unui prinț, nici nu-și construia palat ca a regelui, în epocă. Nu-și încurcau pălăriile și nici costumele.

Distribuția cuprinde nume de relief a trupei craiovene. Dovedește iar, că actorii, crescuți la școala lui Caragiale, au comedia în sânge: Claudiu BLEONȚ, Cerasela IOSIFESCU, Alex CALANGIU, Costinela UNGUREANU, Nicolae POGHIRC, Cătălin-Mihai MICULEASA, Iulia COLAN, Cătălin VIERU, Angel RABABOC, Nicolae VICOL, Gabriela BACIU, Ovidiu CÂRSTEA, Bogdan OPRĂNESCU.

Sub aripa jocului, sunt magistrali în interpretare și de astă dată, Cerasela IOSIFESCU (Frosine)– Claudiu BLEONȚ (Harpagon ).Un cuplul scenic de zile mari și succes pe termen lung. Sunt comici, stârnesc cascade de râs spectatorilor.

I-am văzut jucând separat în multe spectacole. Ambii actori excelează la superlativ în spectacole de dramă și comedie. Ca un cuplu scenic, i-am văzut în spectacolele: “Ușa” în regia lui Alice Barb, de la Arcub, „Scrisori de dragoste”, în regia lui Mircea Cornișteanu, de la Teatrelli – ambele în București – şi „Elefantul din cameră sau The Vibrator play”, regia Dragoş Alexandru Muşoiu,  spectacolul teatrului craiovean. Sunt naturali, comici, ori tragici, te fac să râzi sau să plângi. Indiferent în ce scenă apar și gen de spectacol, ei sunt geniali, iar spectacolul e reușit!

Gingașa fiară Bleonț interpretează superb rolul avarului Harpagon. Trece de la un registru la altul, stârnind râsul spectatorilor: e un intrigant diabolic, apoi un disprețuitor sarcastic, sau un naiv romantic îndrăgostit. Totul până la bani. “Bătrânul falnic”, care fără bani, e îngropat de viu, ar da în judecată și justiția, dacă procurorul nu-i i-ar găsi banii furați din ascunzătoarea tainică: două cufere rebegite plasate unul în celălalt, (băgate în cuşca suflerului în scenă). Din când în când, ascultă cu stetoscopul locul acela. Zgârcit cu el și cu alții, cămătar iscusit, vrea să-și căsătorească fata și băiatul, ca să-i fie bine tot lui: să-i sporească averea, să-şi înmulțească banii.

Nimeni nu poate rămâne indiferent când fermecătoarea actriță Cerasela Iosifescu, în rolul pețitoarei Frosine, apare în scenă. Cu mult haz o prezintă pe Mariane, fata cu care vrea Harpagon să se însoare. E pețitoarea care speră să capete niște bani de la avar, pentru că are un proces. Din tonuri și semitonuri vocale transmite stări și emoții spectatorului. Din fragilitate și gingășie izvorăște talentul ei uriaş, puterea ei de a juca și a fascina în scenă de fiecare dată. Bravo, Cerasela!

În seara premierei, s-a râs mult la spectacolul cu piesa “Avarul” de Moliere, în regia lui Felix Alexa. Cu aplauze furtunoase la final, și “bravo”, cu  buchete de flori multe aduse în scenă. Sunetul acela declanșat de plesnetul palmei ce trimite atâta energie pe scenă o să-l țin minte toată viața. Felicitări regizorului, distribuției și întregii echipe a Teatrului Național „Marin Sorescu”din Craiova!

În aceste vremuri tulburi, cu război în Ucraina, prețuri mari, facturi explozive, comedia e salvarea! Pentru că râsul detensionează și relaxează. E terapeutic. Când vezi un spectacol excepţional de comedie râzi, respiri bucurie, zâmbești cu inima lumii întregi, iar viaţa pare mai frumoasă. Dacă treceți prin Craiova, neapărat mergeți la teatru. E păcat să ratați comedia!

Foto: Teatrul Național Marin Sorescu Craiova