Claudiu BLEONȚ sclipitor în “GERTRUDE”, la Teatrul Național din București!

Despre spectacolul cu piesa „Gertrude”, de Radu F. Alexandru, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Național din București, care a avut premiera sub auspiciile Festivalului Național de Teatru, ediția cu numărul 33, desfășurată între 20 și 30 octombrie 2023. Un spectacol original, cu toate rolurile feminine interpretate de către actori, despre care se va vorbi multă vreme. Rămâne în mintea oricărui spectator prin jocul actorilor, viziunea regizorală, scenografie și mecanismele de scenă.

Din echipa regizorului Silviu Purcărete pentru crearea acestui spectacol fac parte: Dragoș BUHAGIAR (scenografia), Vasile ȘIRLI (muzica originală), Florin FIEROIU(coregrafia), Viorel FLOREA (regia tehnică). Distribuția este „total masculină”. Din distribuție fac parte actorii: Claudiu BLEONȚ – Gertrude, Mircea RUSU – Claudius, Marius MANOLE – Hamlet, Alexandru POTOCEAN – Horațio, Marius BODOCHI – Duhul, Paul CHIRIBUȚĂ – Polonius (actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești) și Lari GIORGESCU – Ofelia.

Piesa scrisă de dramaturgul Radu F. Alexandru a apărut în volumul „Teatru 7” (Editura Cartea Românească, 2012). Pentru necunoscători, dramaturgul scrie piesa „Gertrude” după piesa de teatru „Hamlet”, de William Shakespeare, având ca personaj principal regina mamă a lui Hamlet, în jurul căreia are loc acțiunea.

Lumina, muzică, întuneric, stop cadru.  Se aude muzica lui Vasile Șirli. Actorii intră în scenă. Spectacolul începe.

Cortina nu se ridică de tot. Ca niște flashuri în scenă, ca niște poze decupate, apar niște „cadre”, când într-o parte a scenei, când în alta, când la mijloc, mai lungi, mai înguste. Nu sunt cadre din lumină, ele sunt formate din modul cum echipa din spatele scenei manevrează cortina și îmbrăcămintea de la scenă. Prin aceste „cadre”, regizorul Silviu Purcărete ne arată acțiunea din spectacolul de teatru.

“Gertrude” e spectacolul, care rămâne în mintea spectatorului prin emoțiile estetice declanșate de mecanismele de scenă și jocul actorilor. Căci Purcărete, cu a sa echipă ne arată cât de bine cunoaște scena, cum se joacă în ea, cu actorii din distribuție, cât de mult iubește teatrul. E și un mod de a duce în eroare spectatorii, care vor asocia ceea ce văd cu filmul. Ei sunt la teatru, nu la cinematograf, însă ei nu știu mare lucru despre lumea din culise.

Lumea din culise e o lume aparte formată din: umbre, tăceri, mirări, lumini, sunet, culoare, decor, obiecte care prind viață în scenă și acel cineva care le aduce acolo, energii, mașinării de scenă. Și pașii nevăzuți ai acelor oameni fără de care spectacolul nu poate exista seară de seară.

Oamenii din spatele scenei sunt oamenii din umbră, despre care nu știi că sunt de bază acolo, despre care nimeni nu scrie, care muncesc enorm, nu ies la aplauze de final, n-au glorie, nu li  se acordă titluri, medalii, nu li se decernează premiu după o viață închinată teatrului, nici Premiul UNITER, nici stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (București). Despre lumea lor am scris o carte. Prima în domeniu. Zace la o editură.

Textul lui Radu F. Alexandru se ascunde în acel ceva ce poate să pară spectaculos și confundat cu filmul, oferit de regizorul Silviu Purcărete și  scenograful Dragoș Buhagiar, ca o iluzie, prin tehnica de scenă, apoi prin jocul actorilor. Modul cum se folosește lumina în spectacol, ca să creeze stări și să declanșeze emoții spectatorului, e tot meritul lor. Bravo lor!

Pe altă parte, i-adevărat că muncesc mai mult cei din spatele scenei, o echipă care nu are glorie, nu se prezintă la aplauze, în frunte cu regizorul tehnic (cabinierele, mașiniștii, recuziterul, machioza, coafeza, oamenii de la sunet și lumină) fără de care spectacolul nu se poate desfășura. Este echipa care lucrează în spectacol, ce derulează efectele surpriză prin folosirea îmbrăcămintei scenei: perdelele de culise, pantalonii, culisanta și cortina. O culisantă aduce actorul în scenă sau îl scoate.

Cortina, această linie, ce desparte scena de sală, nu e decât o perdea de catifea plasată pe întreaga oglindă a scenei (portalul). Scopul ei este de a acoperi decorul montat înainte de începerea spectacolului, schimbările de décor sau costume, care au loc, manevrele din culise, pentru a atenua zgomotele ce s-ar produce, pentru a marca finalul tablourilor sau actelor spectacolului. În spectacolul lui Purcărete devine vie.

Radu F. Alexandru o aduce în prim plan pe Gertrude, mama lui Hamlet, regina Danemarcei căsătorită cu Hamlet, regele Danemarcei, care fusese otrăvit în piesa lui Shakespeare, mort într-un mod misterios în cea a dramaturgului român, se străduiește ca acest personaj feminin să trăiască în afara textului și în teatru. Dar ceva îi scapă. Toate personajele lui par niște oameni obișnuiți, care, la final, se împușcă între ei.

Piesa lui Shakespeare e un amestec de politică, erotism,  lupta pentru putere, reacții brutale, soluții rapide, cu Hamlet în centrul ei. Un burete care absoarbe și trecutul din vremea lui Shakespeare și contemporaneitatea noastră. Gertrude în piesa lui Radu F. Alexandru e cea care conduce acțiunea, face și desface, în jurul ei se petrec toate, din cauza ei se întâmplă niște situații de viață.

Gertrude, în spectacolul lui Purcărete, este femeia bărbat, iar sclipitor în rol este Claudiu Bleonț. Îngenunchiată de concubin și amantul ei de 25 de ani, care o pune să aleagă între băiatul ei și el, e baba elegantă și bețivă, care se mărită cu cumnatul ei, după moartea regelui Hamlet. C-așa era legea veche evreiască, cumnatul să se căsătorească cu văduva. Să fie în ton cu religia lui Radu F. Alexandru.

Expresiv și în rol de femeie- bărbat, Claudiu Bleonț poartă tocuri și o rochie elegantă neagră, asortată cu mărgele și cu pălărie superbă, este capul răutăților în aranjamente de toate felurile. Un travesti superb, care uimește și de astă dată prin rolul său. Excepțională este alegerea pentru rol!

Mircea Rusu joacă Regele Claudius, arată ca strâns cu ușa, un cap fără gât, vopsit alb cu mască pe față, grotesc, își face și el bine rolul. Căsătoria cu Gertrude îi priește.

Hamlet e rolul râvnit de orice actor încă din studenție. În spectacolul lui Purcărete, Hamlet e Marius Manole. El nu conduce acțiunea, nu are voce clară, nici frământări existențiale. E la dispoziția lui Gertrude. Hamlet nu știe ce vrea. E morocănos și curios. Vrea să știe cum a murit tatăl său.

Dansul, Horațiu (Alexandru Potocean) – Hamlet (Marius Manole), excelent gândit de coregraful Florin Fieroiu, iar costumele lor îmi amintesc de Charlie Chaplin și filmele lui din vremea când nu aveau sonor. De altfel, cuplul e superb în scenă.

Lari Georgescu interpretează o Ofelie monstru, jucând admirabil rolul. Ca un schelet îmbrăcat cu haine, rasă în cap, pe față cu o mască. O femeie tânără, care nu-și găsește locul lângă Hamlet nici în societate, apoi ea se sinucide. Pare în plus. Hamlet e mereu ocupat. De fapt, ei au crescut împreună la palat, se cunosc de multă vreme.  Dacă i-ar fi căsătorit Radu F. Alexandru  s-ar fi plictisit împreună. E ceva lăsat de izbeliște din pix, dar actorii își fac treaba cât se poate de bine în scenă.

Paul Chiribuță în rolul Polonius, minunat rol interpretat. Tatăl Ofeliei, se dă  bine cu toată lumea. E vocea care ascunde ceva, dă vestea că Ofelia s-a sinucis.

Marius Bodochi e fantoma regelui Hamlet. Un rol secundar prea scurt, e doar o trecere. Cu voce bună, clară, puternică,  care-i dă ritm fiului său Hamlet, îl scoate din amorțeală. Cere răzbunare.

Glisantele se închid și se deschid, în secvențe, într-o parte și alta a scenei. Vedem cum personajele sorb supă, fumează, beau, iubesc, fac baie în lighean sau cadă, dansează, sau își joacă rolul într-un decor cu masă, scaune, fotolii, sau cadă. Într-o lumină aparte.

În jocuri de umbre și lumini, tonuri și nuanțe, cu muzica care-ți dă fiori pe șira spinării, te trezește, te face să fii acolo în sală, urmărind acțiunea cu ochii în scenă, spectacolul rămâne o călătorie terapeutică preluată din lumea lui Shakespeare și adusă în lumea noastră prin textul lui Radu F. Alexandru, dar mai ales prin viziunea regizorală a lui Purcărete și scenografia lui Buhagiar. Actorii joacă în aceeași cheie genial.

La final, ropotul de aplauze nu se mai termina, elogia din plin originalitatea viziunii regizorului Silviu Purcărete și a scenografului Dragoș Buhagiar, care fac un spectacol genial.

Aplauze intensive și pentru echipa din spatele scenei!

Fuga la teatru, ca să vedeți magia din scenă și din spatele scenei!

Foto: TNB Facebook