Underground

Trenul pornește.
Suntem înghesuiți precum sarmalele
pregătite să fie puse la fiert.
Încet, încet începem să fierbem și noi.
Care – cum și cât îl ține
inima și transpirația.
Ventilația este una dintre cele mai acute
probleme ale transportului subteran.
Și desigur, azi și aici
nu se comite nici o excepție.

Stăm gânditori, sau cel puțin
așa pare la o aruncătură de ochi.
Nu mă întrebați unde mi-am dus gândurile,
pardon, unde m-au dus ele pe mine,
 că nu pot să va răspund
cinstit și cu exactitate.

Între timp, fătuca
ce s-a nimerit să fie lângă mine,
pune capăt gândirii
și foarte hotărâtă scoate din geantă
un pieptene obișnuit și,
 extraordinar de senină,
începe să își aranjeze podoaba capilară,
inghiontand în jurul ei
pe celelalte „sarmale”.
Inclusiv pe mine.

Datorită probabil forței de frecare
a gândurilor și întrebărilor nerostite,
ochii „sarmalelor” se rotesc în jur.
Astfel că pur întâmplător
mă electrizez vizual
cu un cap cârlonțat, foarte simpatic.
Un bărbat atrăgător, îmi spune mintea,
și tot mintea mă plasează apoi
într-o energie jucăușă.

Trenul se oprește.
O presiune se simte
dinspre ușa vagonului.
Ne înghesuim și mai tare.
Parfumurile se amestecă,
și oarecum o lehamite
pare că se generalizează,
amplificandu-și în același timp nuanțele.

Între timp, bărbatul cârlonțat
a dispărut de după două doamne
ce se încumetasera să taie în varză și,
discutând nu-știu-ce „reality show”
întâmplat aseară pe un oarece canal,
articulau cuvintele cu atâta gravitate,
încât mutaseră lehamitea
taman în capătul celălalt al vagonului.

Din fericire, urmează stația următoare.
Farringdon. Aici, ca de obicei,
trenul aproape că se golește.
Bucuroasă mă așez pe unul
dintre scaunele rămase libere.
Si în timp ce răsuflu ușurată,
îmi ridic privirea, dar… șoc!
Pe partea opusă, se așezase tipul cârlonțat,
care probabil simțindu-se
de asemenea bucuros și relaxat,
și-a ridicat piciorul stâng peste cel drept,
precum băiețîi, într-un aranjament triunghiular
de toată frumusețea, pardon, complexitatea.
Uitase însă, sau pur și simplu ignorase,
că în loc de pantaloni
purta o fustă largă, creponată.

Profund dezamăgită de turnura situației,
mi-am mutat rapid privirea în telefon,
certându-mi mintea că iar îi permise
gândului să înceapă joaca,
înainte de a avea o privire de ansamblu.
Dar nah, măcar mi-a trecut foamea.
Că prea îmi stătuse gândul la sarmale!

© Simona Prilogan, Londra

Imagine Pexels