Mă pocăiesc: nu-i suport pe J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, J. K. Rowling. Oare de ce?

Predica de duminică pentru mine așa – meditativ. Că nu mai știu ce să-i dau să citească lui Sașa.

Sașa a terminat Potterul aproape tot. I-am dat Tolkien. E cult în linia familiei. Zice că nu merge. Am zis: ok.

Sunt adeptul începerii și aruncării cărții dacă nu-ți place. A fost o perioadă când îmi impuneam să termin o carte începută. Nu merită. Chiar și clasicii, nu toți ni se potrivesc. Sunt cărți bune cu care nu ne vom împrieteni niciodată. Ca și cu oamenii – unele relații nu merg.

Acum, așa, un moment de sinceritate: sunt educat să iubesc această linie brit, dar nu o gust – J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, J. K. Rowling. Acest fantasy păgân cu tentă de convertire la creștinism nu-l suport.

Poate și pentru că a ajuns la mine la maturitate. Dar nu-i gust, ba chiar îmi trezește un soi de dispreț controlat: fac frumos dacă trebuie. Dar sincer nu-i prea suport: mă refer strict la literatura pentru copii. Știu cine sunt Tolkien & Lewis bine: tare inteligenți, foarte atractivi. Proza lor însă trezește în mine mai degrabă partea întunecată – un conservatorism primitiv, precreștin cu pretenții de înger alb.

Această apologetică ascunsă, acest elitism deghizat, această morală puritană trecută prin filtrul unui păgânism și prin emoții de peșteră… nu, nu sunt genul. Poate și pentru că ni se vinde un gen de text ascuns sub un cu totul alt gen. Apologia ca poveste pentru copii. E ca propaganda pentru copii, oricât de bună ar fi, e altceva.

Știu și cauzele: vin din altă cultură a unui imaginar construit în copilărie total altfel. Chiar dacă ar trebui să am și lucruri comune cu linia celor doi, ceva nu merge. Nu le am cu această linie. Îi respect, îi accept în jurul meu dar ca pe un miros neplăcut cu care trebuie să mă obișnuiesc. Să-l tolerez. Sunt sincer cu asta.

Pentru mine ei vor române în continuare ceva secundar în literatura pentru copii, ceva ce e mai degrabă nociv decât pozitiv – nu cred eu în tehnica lor: rămâne un fantasy întunecat, de peșteră. Chiar dacă acum sunt pe mare val, chiar dacă linia lor a învins, sper temporar – Hollywood-ul trăiește cu asta – eu rămân la ideea că sunt axați pe un spațiu al iraționalității și senzualului întunecat.

E interzis asta? O, nu. Sunt pentru explorarea tuturor zonelor umane și inumane. Dar apologia deghizată în literatură pentru copii nu gust.

Ce mă deranjează în acest moment este dezechilibrul: dominația totală a acestui tip de imaginar. Adică când aceste zone secundare, dubioase estetic și etic, devin cult și matriță hegemonică de formatare a imaginarului. Și care acum se aplică perfect pe tot sistemul de jocuri și tehnologie. Mai toate jocurile și filmele de top stil Marvel sunt acum un soi de remake a matricei acestei linii imagistice.

Și repet: ceea ce mă irită cel mai mult este acest spirit apologetic, elitist, ultraconservator primitiv și moralism ascuns, spargerea identitară, moralismul sectar și distrugerea universalismului moral și rațional. Cea mai importantă condiție a unei literaturi pentru copii este universalismul etic și rațional. Chiar și cel religios și mistic. Nu poți să externalizezi puterea ființei umane, libertatea ei, puterea de decizie și dezvoltare a ei în tot soiul de inele, pietre, haine și și lucruri care nu țin de tine – ca un dat natural, ca un destin, ca o soartă, ca o stihie. Totul e magic și magie. Da, da: iudaismul și creștinismul cu care ne batem în piept au acest spirit universal, rațional și încredere în oameni. Nu e deloc fantasy. Dacă nu-l ai e riscant, e regresiv, e primitiv. Poți să-l folosești ca un truc narativ estetic dar nu mi-l vinde ca ceva moralizator și apologetic.

Poate greșesc. Dar nu foarte mult. Și da: cărțile lor trebuie citite – chiar și când nu-i iubești.

Pot accepta că nu am dreptate, că sunt orbit: am mai greșit în viață. Dacă-mi dați argumente, ceva lecturi și mă conving de contrariul: mă pocăiesc public.

Sursă: Facebook