Războiul din fotoliu. Axiomele greu de combătut ale războiului. Crezul veteranilor: Numai de nu ar fi război!

Nici un semn nu prevestea începutul războiului, de aceea el era inevitabil – era o veche zicală după primul război mondial.

Pronosticuri? Cum observa un tip isteț (vedeți textul meu în Libertatea): „Timp de un an au vorbit despre cum vor fi trimise trupele ruse în Belarus, încă trei luni despre cum vor fi trimise în Ucraina, iar în final au ajuns în Kazahstan într-o singură zi. O lecție bună pentru cei cărora le place să dezvăluie planuri insidioase…”

Eu nu cred în războaie pornite la TV sau pe Facebook: decât cele aranjate și regizate. În același timp știu că limba poate produce realitate: când vorbești mult despre război el nu are cum să nu vină. Va veni, dar nu atunci când îl aștepți, și nu de unde te aștepți.

Mai știu că războiul e treaba tinerilor: Biden și Putin sunt cam bătrâni pentru un război mare. Maxim ce pot face e ca o transfuzie de sânge – ceva hibrid. E la fel de adevărat că istoria a cunoscut mulți demenți senili care au pornit catastrofe. Ambii arată îndoielnic: gangsteri globali bătrâni și îndoielnici. Vampiri cu proteza în pahar.

Mai știu că atunci când se vorbește mult de patriotism, sau de război în cazul dat, asta înseamnă că, undeva, ceva s-a furat și se fură mult. Axioma lui Șcedrin: verificată de secole. Toată imensa isterie ascunde de fapt altceva. Ce? O să aflăm mai târziu.

Mai știu, de asemenea, axioma lui Cehov: dacă în primul act apare pușca, în ultimul act ea va trage. Adică: dacă ai un buget atât de mare pentru armată și înarmare nu ai cum să nu produci război.

Asta e lege ”fizică” de necontestat. Cine are cea mai mare investiție militară? Dacă privești bugetul SUA – are cât primele 15 următoare împreună – lucrurile devin destul de clare. Iar ce urmează sub ei nu sunt mai breji. Pușca va trage: nu știm când, dar asta se va întâmpla. Mașina de război e făcută să producă război: din asta se hrănește de mii de ani. Războiul îl pornesc de obicei cei mari – cei mai mari.

Mai sunt banii: banii, creditul şi războiul: Cine cui datorează.

Banii sunt un soi de continuare a războiului care este dus cu alte re-surse. „Banii creditabili” – banii care au funcția de a fi împrumutați – sunt un „semn al puterii”, pentru că au puterea de a decide, influința, alege şi ei capătă o funcție politică: pot construi sau distruge.

Adică Băncile sunt instituții politice în primul rând şi doar secundar economice. Băncile sunt mașini, instituții de război. Banii obișnuiți, „banii consumabili” – cei cu care care ne plătim zi de zi consumul – sunt un „semn al neputinței”: ei nu au putere. Funcția economică a banilor depinde în totalitatea de funcția politică a banilor. Şi nu invers. E destul să vedem cine de cine e împrumutat și cui datorează bani. E o posibilă hartă de război și ea se află în bănci.

Mai știu că la război mor întotdeauna mai întâi civilii, urmează prima linie a unora total nevinovați. Cu cât ești mai ”general” ai mai multe medalii și ești mai în spatele frontului. La război mor nu cei care-l pornesc, ci nevinovații: cei care oricum nu au ce pierde, cei care nu au nimic – sărăntocii. Cei care au putere și avere sunt bine protejați, departe de linia frontului. Cei care acum vorbesc mult despre război în stilul războinic vor fi primii dezertori.

În același timp avem o generație care nu prea mai știe ce e războiul: doar din filme și jocuri de unde și isteria tipică virtualului. În 5 secunde distrugi o galaxie.

Trag dimineață un ochi pe ceva sit de expertiză unde se dădeau 18 strategii posibile ale invadării în Est. Sit al experților americani: super specialiști.

Priviți harta. Mă uit și eu și văd ceva straniu. Toate armele, toată tehnica militară este așezată în fotoliu, pe canapea, de parcă se uită la TV.

De ce? Pentru că acest război e făcut din fotoliu: făcut de oameni care nu s-au dat jos din fotoliu sau de pe canapea niciodată.

Vă dați seama cine produce acest război? Că sunt din Est sau Vest, aceștia sunt oameni de birou care-și comandă mâncare on-line, care se joacă on-line, care în general nu au ieșit din birouri decât să meargă în vacanțe luxoase all inclusiv. Se distrează și se plictisesc pe seama suferinței imense pe care o poate produce războiul: acești nebuni care ne conduc. Și acești iresponsabili care isterizează inducând starea de război.

Veteranii pe lângă care am crescut când eram mic, cei fără o mână și picior, care au văzut grozăviile marelui război, când se întâmpla o nenorocire, o criză, aveau o vorbă: ei asta nu e nimic – numai de nu ar fi război. Pentru ei, pentru cei ce au văzut războiul, nicio grozăvie umană nu e mai mare decât războiul.

Numai de nu ar fi război!

Sursă: Facebook