Timpul sacru… Sărbătorile de altă dată – Moș Crăciun și Bradul de Crăciun

 În textul de față, o să redau câteva amănunte, despre modul în care apare Moș Crăciun în legendele românilor și istoria pomului de Crăciun, felul în care a ajuns acesta în casele românilor, sfârșind cu alte câteva practici și credințe specifice zilelor Crăciunului.       

Imaginea moșului care ne răsfață cu daruri de Crăciun nu a fost din totdeauna așa, moșul care apare în ultimele decenii pe ecranele televizoarelor fiind o invenție americană a secolului XIX-lea. În legendele românilor, Crăciun este stăpânul grajdului sau staulului  în care Maica Domnului îl naște pe pruncul Iisus, soția sa Crăciuneasa,  Crăciunița sau Crăciunoaia, fiind  aceea care o ajută pe maica sfântă să-l aducă pe lume pe pruncul Iisus. Povestea spune despre Crăciun că era un om foarte rău, așa de rău că nu lăsa pe nimeni să doarmă noaptea, pe fetele lui și pe nevasta-sa bătându-le cumplit, acestea fiind mai mereu betege și pline de vânătăi;  se zice că bietele femei apucau să se odihnească când Crăciun își făcea veacul pe la crâșma  din sat. Când a aflat că nevastă-sa a moșit-o pe Maica Domnului, nu a ezitat să-i taie mâinile din coate, însă Maica Precista a suflat peste mâinile schiloade și acestea s-au făcut de aur sau mai frumoase cum erau înainte. În unele legende, nemilosul Crăciun, în fața minunilor Maicii Domnului, se căiește cerându-și iertare și devenind astfel primul creștin al umanității. Însă, în cele mai multe legende, finalul nu este de loc fericit. Crăciun rămânând în continuare același om extrem de rău.         

 Ne punem întrebarea : Cum se face că noi astăzi îl așteptăm cu atâta emoție și bucurie pe cel care odinioară făcea atâta rău celor din preajma sa?! S-a ajuns la această situație prin intermediul Sfântului Nicolae, Moș Neculai al nostru fiind practic     „nașul”, strămoșul lui Moș Crăciun actual.   În veacul al XVII-lea coloniștii olandezi au dus din Europa în America imaginea unui Sfânt Neculai  darnic și bun peste poate, ziua sa, prin schimbarea numelui în Sinter Claus, ajungând să fie sărbătorită pe 25 decembrie.  A existat multă vreme  o opoziție înverșunată, ultima chiar  în anii 50 ai secolului trecut, însă,  până la urmă, pe aproape întreg pământul s-a impus imaginea moșneguțului rotofei, îmbrăcat în haină roșie, cu barbă lungă și albă, având asupra sa un sac cu daruri, simbol, până la urmă,  al societății de consum;  această imagine a fost desenată  de americanul Thomas Nast, între anii 1863-1866, la solicitarea expresă a Companiei Coca-Cola. Așadar, Moș Crăciun, așa cum arată astăzi, nu are o „vârstă”, mai mare de 150 de ani!           – Pomul  sau bradul de Crăciun are,  cel puțin pentru spațiul românesc, o vârstă și mai fragedă, primii brazi sau molizi de Crăciun apărând la noi, în casele boierilor și orășenilor, acum o sută și ceva de ani. Este adevărat, românii au un străvechi cult al bradului,  însă până în preajma anului 1900 nu există atestări pentru utilizarea bradului la sărbătoarea Crăciunului; era folosit, ca simbol al vitalității, prosperității și belșugului, la popoarele din centru și nordul Europei, de la germani, se pare, preluându-l și noi. Celebru Petre Ispirescu, atunci când l-a văzut prima dată în casa unui neamț, a crezut că acolo a murit un membru al familiei. La români bradul folosindu-se în special la înmormântări, dar și la nunți. Se știe, pe de altă parte că în Postul Mare ciobanii de pe munte  obișnuiau să se spovedească la brad, fiind ferm convinși că această spovedanie este cu mult mai bună decât  aceea de la preot!  Pe vremuri rolul bradului la Crăciun  îl avea buturuga sacră care era pusă pe foc în noaptea Crăciunului, această buturugă simbolizând legătura  cu strămoșii respectivei familii,  dar și cu Soarele aflat în suferință, căruia îi împrumuta, prin arderea sa, noi puteri!           

Spre final prezint alte câteva practici și credințe specifice sărbătorii Crăciunului: – Gunoiul din locuință nu era scos afară până la Bobotează, cei care îl scoteau riscând să aibă tot anul musafiri, de fapt, oamenii credeau că în acest gunoi  se ascund spiritele strămoșilor, fiind bine să se păstreze spre a fi aruncat mai târziu pe ogoare pentru a fi roade multe cât gunoiul!   – Fetele  care vor să se mărite  și care vor să o facă respectând prescripțiile  din bătrâni, ar trebui ca în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în jurul orei 12, să măture prin casă de la prag spre răsărit, spre icoane, apoi, excepție de la regula amintită mai sus, să ducă gunoiul la o răscruce de drumuri, unde goale și despletite, trebuie să strige:  „U, iu, iu! / Eu strig pe Lacu, / Lacu pe Dracu,/ Dracu pe data mea!”, „data” nefiind altcineva decât ursitul pe care-l așteaptă fetele!   – Alți oameni dădeau foc gunoiului și săreau peste foc pentru a scăpa de frică.  – Apa ce rămânea de la spălat vasele  era fiartă de mai multe ori și păstrată într-un șâp (sticlă), până primăvara, acum această apă fiind bună pentru a nu fi deocheate albinele. Aceiași apă era dată de băut și animalelor. Oamenii de pe vremuri obișnuind că în ziua a treia de Crăciun să-și stropească vitele cu această apă miraculoasă.         

 Aceasta este povestea unei sărbători care aducea și aduce multă bucurie și nădejde în sufletele oamenilor, o sărbătoare a înaintașilor care trăiau în strânsă comunitate cu natura, cu animalele, cu Soarele aflat acum, la solstițiul de iarnă, într-o mare cumpănă, și, peste toate,  oameni aflați într-un continuu dialog cu Dumnezeu care, nu de mult, umbla prin lume!

DRAGOMIR  VLONGA                   – Alba Iulia –                   17. 12. 2023.