O lecție de viață – „Prietena mea genială” – de Elena Ferrante

Autorul Articolului: Ștefana Apopei              

Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene . A publicat şase cărţi, printre care Amore molesto şi I giorni dell’abbandono, descrisă ca răvăşitoare de către prestigiosul cotidian New York Times.

Prietena mea genială este primul roman dintr-o serie despre două fete inteligente si descurcăreţe din Napoli care încearcă să-şi construiască destinul într-o cultură violentă şi opresivă.

Prietena mea genială este o carte bulversantă, care te răscoleşte, te pune pe gânduri şi te face să-ţi pui întrebări cu privire la condiţia umană, la cât de mult din destinul nostru este hotărât încă de la naştere şi dacă prin acţiunile noastre  îl putem modifica .

Cartea este scrisă la persoana întâi, din perspectiva Elenei Greco, şi începe cu un prolog, a cărui acţiune se petrece în zilele  noastre. Elena este contactată de Rino, un pierde-vară de aproape 40 de ani, disperat că mama lui, Rafaella Cerullo, Lila după cum o numea Elena, dispăruse fără urmă. Elena a crezut la început că Lila voia să îi dea o lecţie fiului ei şi să îl oblige să se descurce singur, însă când află că dispăruseră toate hainele ei, computerul, actele, fotografiile în care apărea, Elena a devenit nervoasă, considerând că Lila, ca de obicei, voia să facă totul în stil mare.

Acţiunea se mută în urmă cu şaizeci de ani, într-un Napoli cenuşiu al anilor 1950, o perioadă măcinată de frământări, în care mafia făcea legea. Bărbaţii îşi băteau soţiile  şi copiii, ţipetele erau la ordinea zilei şi  orice  dispută era rezolvată cu pumnii. Diferenţele dintre clasele sociale  erau împământenite în mentalitatea oamenilor şi era aproape imposibil de trecut de ele.

În acest context îşi petreceau copilăria Elena şi Lila, două fetiţe de 6 ani , foarte diferite ca fire şi înfăţişare. Elena era sfioasă şi timidă, Lila era bătăioasă şi mereu sigură pe ea. Elena era blondă, cu o înfăţişare angelică, Lila era brunetă si băieţoasă. Tatăl Elenei era portar la primărie, iar mama ei casnică. Elena îşi  dispreţuia de mic copil mama, strâmbă, cu o privire încrucişată , lipsită de personalitate, acceptând cu stoicism bătăile primite de la soţul ei. Ambiţia Elenei de a învăţa cât mai bine provenea din dorinţa de a nu ajunge niciodată ca mama ei.

Tatăl Lilei era cizmar, iar fratele ei Rino, care nu era foarte inteligent, alesese aceeaşi meserie. De altfel, în acea perioadă, copiii repetau greşelile părinţilor lor, mergând pe aceeaşi cale obscură, lipsită de perspective, marcată de violenţe . Mama Lilei,  Nunzia, era o persoană ştearsă, care se supunea mereu soţului ei şi neavânhd curajul să ia vreodată atitudine, nici măcar pentru a-şi apăra proprii copii.

Deşi Elena învăţa foarte bine, iar învăţătoarea o lăuda adesea, a început să se observe că nu putea să se ridice la nivelul Lilei, care, fără nicio îndrumare, dovedea sclipiri de geniu, învăţând din zbor noţiuni de geniu şi făcând fără niciun efort, calcule extrem de complicate. Prin urmare ambiţia Elenei s-a limitat la a fi măcar pe locul doi.

De-a lungul întregii copilării şi adolescenţe, acţiunile Elenei vor fi influenţate de multe ori de personalitatea Lilei.  De multe ori a luat decizii, gândindu-se ca Lila ar fi procedat în acelaşi mod. Relevant în acest sens este un episod din perioada în care se apropia sfârşitul şcolii primare. Dacă  tatăl Elenei luase hotărârea să facă un efort pentru ca fiica lui să meargă la scoală, părinţii Lilei  nici nu luaseră în considerare această posinilitate. Lila, deşi voia să pară indiferentă de faţă cu Elena, la un moment dat şi-a dat arama pe faţă, demonstrând că era geloasă pe Elena .

Ambiţia secretă a ambelor tinere era să se înbogăţească, întrucât acest lucru le-ar fi putut oferi libertatea propriilor decizii. Astflel Lila, dovedind multă ambiţie şi creativitate, l-a convins pe fratele ei să creeze un model de pantofi lucrat manual, în ideea dezvoltării atelierului lor de cizmărie, care le-ar fi putut asigura prosperitatea. Din păcate, reacţie tatălui lor când a aflat acest lucru a fost descurajantă .

Ancorat în rutină, lipsit de ambiţii şi neacceptând sfidarea copiilor,  a reacţionat cu multă violenţă, atât fizică, cât şi verbală. In carte apar multe personaje secundare, fascinante prin personalitatea şi modul lor de gândire. Multe  ditre acţiunile lor au motivaţii ascunse, provenind  din trecutul şi din mediul din care provin.

Finalul cărţii este oarecum şocant. Încercând să scape de o căsătorie impusă de părinţi , Lila a luat mai multe decizii pentru a-şi hotărâ singură destinul .

Recomand această carte, pentru că te face să apreciezi mai mult libertăţile de care avem parte în zilele de astăzi. De asemenea te va face să te gândeşti cu mai multă atenţie la viitorul tău şi la deciziile pe care le iei.

Sursa Imaginii: emag.ro