Succes. Valoare. Perspective în economia vieții ca goană după succes

Motto: Nu căuta să fii un om de succes, caută să fii un om de valoare. (Albert Einstein).

Având în vedere faptul că vorbele de mai sus îi aparțin lui Einstein, prototipul omului de știință genial și revoluționar care și-a manifestat inteligența debordantă și printr-o filosofie de viață concentrată într-o sumedenie de aserțiuni, punctul de plecare nu este echilibrul între negativ și afirmativ, ci talerul pozitiv al balanței înclinând mai mult. Totuși, cum să integrăm un asemenea îndemn în viață din zilele noastre? Mai putem să fim oameni de valoare, când succesul pare a fi Everestul pe care oricine vrea să-l escaladeze, chiar cu orice preț?

În primul rând, trebuie să înlăturam negura care învăluie conceptul de „succes”, ce, odată cu trecerea timpului, s-a încărcat de o mulțime de sensuri și de nuanțe.

Succesul înseamnă reușită, izbândă, atingerea unor obiective dorite. În general, asociem succesul cu elemente pozitive și îl datorăm deopotrivă norocului și unei combinații favorabile de talent și muncă susținută. Definim succesul în opoziție cu insuccesul, eșecul, elementele negative pe care vrem să le îndepărtam de noi și de acțiunile noastre. De asemenea, îl considerăm benefic, mai ales din punctul de vedere al sentimentului de împlinire și de putere pe care îl trezește în noi.

Cu toate acestea, succesul reprezintă o finalitate instabilă, căci niciodată nu vom simți că am făcut tot ce se putea și acesta este succesul care ne ajunge de acum înainte; vine la noi cu o lăcomie primară (în spiritul dictonului „Mereu este loc de mai bine!”), astfel succesul implică o luptă continuă, o serie de urcușuri și coborâșuri la depășirea cărora nu trebuie să renunțam niciodată pentru a fi catalogați drept oameni de succes. În acest punct, ni se dezvăluie o altă caracteristică fundamentală a succesului, ca rezultat înțeles pe deplin numai în raport cu ceilalți, cu publicul, cei care observă și aclamă sau invidiază succesul ori raportându-ne la niște culmi interior conturate, care sunt de trecut. Astfel, am putea clasifica succesul în succes de sorginte extrinsecă și succes de sorginte intrinsecă. Atunci când ne dedicăm viață încercând să mulțumim pe alții, să inducem admirația sau pizma altora, succesul se transformă într-o alienare și este mai dureros decât insuccesul, pe care oricum suntem obișnuiți să îl vedem dintr-o optică optimistă, ca pe o lecție de viață ce ne va propulsa. Pe de altă parte, nici dedicarea vieții pemntru a bifa o serie de dorințe ferme, pe care ni le-am proiectat în trecut și pe care nu le actualizăm în sincron cu schimbările, pe care le suferim ca ființe într-o continua metamorfoză, nu este de bun augur, căci poate conduce la „încremenire în proiect” (Gabriel Liiceanu – „Despre limită”) sau la autosuficență.

În această ordine de idei, omul de succes ar fi acela care, mulțumită eforturilor proprii, unor adjuvanți, unor conjuncturi fericite, unui dram de noroc, sămânței de talent etc., a ajuns într-un punct în care ceilalți îl pot vedea ca pe un exemplu de urmat. Aici intervine, totuși, diferența capitală: omul de succes pe care îl putem alege drept model nu este omul care și-a pus drept scop principal a fi „de succes” în ochii celorlalți, din motive interioare sau exterioare, ci omul care, fiind „de valoare”, a dobândit succesul.

Valoarea, ca termen, delimitează sistemul după care o persoană se ghidează în viață, convingerile despre lume și despre cum trebuie trăita viața, viziunea asupra eticii, asupra muncii, virtuțile, în sens pozitiv. Un om de valoare este un om care are principii, face alegerile bazându-se pe niște idei proprii, pe o filosofie construită din vârtejul de informații, de gânduri și de îndemnuri de care omul se lovește de-a lungul vieții, în familie, în cadrul educației de tip formal, în societate, prin biografia livrescă ș.a.m.d. .

Valoarea, la nivel uman, nu este o finalitate instabilă, ci este un proces, căci valorile pe care le adoptăm ca ale noastre, ne „controlează” acțiunile, ne sprijină alegerile, ne caracterizează și ne situează de o parte sau de alta a graniței dintre bine și rău.

Un om care, machiavelic, își propune atingerea obiectivelor prin orice mijloace, renunțând la valorile personale sau chiar în absența totală a unui set de valori, care să dicteze următorii pași este, din nefericire, un antiexemplu și merită să piardă titlul de „de succes”.

A ne propune să fim și să rămânem oameni de valoare nu poate fi decât în beneficiul nostru, căci ar semnifica necesitatea de a nu renunța niciodată la sistemul de valori propus, ștergandu-l și rescriindu-l sau doar retușându-l de-a lungul dezvoltării firești.

A ne propune să fim oameni de succes este zadarnic, atrage după sine frustarea efemerității vădite a succesului. Astăzi pot fi aplaudat că om „de succes”, în timp ce mâine pot fi sufocat de decepție și de un sentiment de ratare, căci a venit ploaia și pe strada mea.