Ciufi

Într-un sat din Ardeal, o comună, mai degrabă, e obiceiul ca în noaptea Anului Nou să umble ciufii.

Cum, nu știți ce-s ciufii? Niște creaturi înfricoșătoare, îmbrăcate-n zdrențe sau în halate și șorțuri mizerabile, pătate cu sânge, cu fețele muruite* cu funingine, strâmbe, acoperite de câte-un ciorap tras pe cap, care-i schimonosea și mai tare, cocoșați, cocârjați, șchiopi, muți, care doar mormăiau și scoteau niște sunete înfiorătoare, gesticulând și-agitând fioros prin aer câte-un fierăstrău, un cuțit tocit sau niște foarfeci ruginite. Creaturi care puteau fi potolite doar cu câte-un pahar de horincă* sau de jin șert*. Umblau pe la case să ia copiii răi, obraznici și neascultători, pentru care aveau pregătiți niște saci mari, de rafie, soioși și oribili. Numai dacă li se oferea în locul copiilor neascultători bani și ce mai ocheau ei de pe masa încărcată cu bunătăți, plus promisiunea tremurată a copiilor că vor fi cuminți tot anul, ciufii puteau fi înduplecați să-i lase la casele și-n brațele mamelor lor, în care se refugiau, ușurați.

Când fătuca de câțiva anișori îl auzea pe Ursu lătrând răgușit și poarta scârțâind, se ascundea fuguța în dulap. Dar curiozitatea era mai puternică decât frica și-atunci ițea un cap blond-auriu, cu doi ochi mari, verzi și umezi, cu lacrimile aninate-n genele la fel de blonde ca părul ei bălai, cu două buze tremurând, gata-gata să plângă și să ofteze, acoperite de două mânuțe slabe, pline de julituri și cu unghiile roase.

Cât timp ciufii negociau cu stăpânii casei, fetița blondă prindea curaj și ieșea încet-încetișor dintre pernele printre care se pitise-n dulap. Dar când vreunul dintre ciufi o privea, fătuca încremenea, ca un șoricel surprins de pisică, sperând că-n nemișcarea ei va deveni invizibilă.

Răsufla ușurată când ciufii, creaturile alea înfricoșătoare, încălzite de horinca și vinul băut, își lepădau măștile, scoteau ciorapii de pe cap, dezbrăcau halatele și zdrențele alea îngrozitoare și, râzând zgomotos, își recăpătau vocile și fețele, devenind mătușa, unchiul, verișorul, vecinul sau vecina pe care fătuchița cu părul de aur și ochii mari, verzi, îi cunoștea prea bine.

Asta până anul viitor, când iar uita și iar se ascundea-n dulap…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu
29/12/2019

*muruit = mânjit, murdărit
*horincă = țuică
*jin șert = vin fiert

Aura Lupu este scriitoare, a publicat cărțile „Trăirile Aurei” (volumul I și volumul II) și a participat la două antologii (“Vara Cuvântului” și “Iarna Cuvântului”) apărute la editura ECreator. Scrie si pe blogul personal https://aurablupu.com.