Amintire

Fructele și nucile întinse pe platou emană lumina. Soarele s-a cuibărit în struguri, un copil în brațele mamei. Septembrie e un început de viață bună în îmbrățișarea roadelor mirositoare ce câștigă încet locul ierbii proaspăt tăiate în lista plăcerilor ancestrale. Care miros sau care atingere ne așează mai mult în universul din care am fost zămisliți: a mușca dintr-un măr sau a trozni nucile cu fălcile unui căpcăun în miniatură? Oricare din ele se așează frumos peste zestrea miturilor noastre la care ne atașăm ființa cu ambele mâini în jurul gâtului ce ne va aduce mai aproape de soare, de frunza viței-de-vie ce ne cheamă în nesfârșite reflexii tămâioase sau muscate, iriși de must ce clipesc. Merele și perele, chiar și prunele sfârșesc uscate în vatră la sfârșit, le vom pipăi pielea zbârcită de dogoarea vieții sub care am trăit anotimpuri alături de toți cei pe care îi numim ai noștri. Copilăria e toată un miros și-o chemare, un tablou care ți se așează în brațe și respiră odată cu ține. Nu ai cum să îmbrățișezi pentru că eșți îmbrățișat fără a-ți da seama de toate cele întâmplate peste vară, de focul de tabără făcut special pentru tine și legumele din grădina, pretext pentru ca stelele să se oglindească în ochi de copil ce abia învață să citească harta cerului. Caelum.

Terra. Din pământul toamnei se înalță un val de căldură înspre afară. Cei ce îl simt își caută brusc îmbrățișarea. Pământul a început a miroși a toamnă străbuna, iar energia profunzimii iese la suprafață. Toate îi aduc mulțumire, vibrează și cad, pere-viole, mere-tambur, prune-harpe, struguri-fluier , nuci-chitare…  Copilării încapsulate în copilării… Ne întâlnim într-o coajă de nucă, strânsă și tainică revedere după atâtea sărbători și calendare pe care se umblă atent, sub îndrumarea permisiunilor sau interdicțiilor ce sfârșesc, iată, a se metamorfoza într-un an nou, unul străbun, unul tânăr, precum roadele acestea noi în veșmântul trecerii prin soare și luni. De la iarbă la fân, de la căldură la frig realizez că sunt într-o călătorie pe loc, toate se schimbă și tac, din mine răsare uimirea și gândul că toamna e locul de întâlnire cu oamenii ce ne rodesc în gând la fiecare zi însemnată printr-un nou început de toamnă, de pomenire, de bucurie…

In nuce, suntem cu toții boabe de struguri în vie…