Amintirile Ioanei
(2) Cei doi… cercei
În pătuțul ei de lângă fereastră, Ioana se trezea în glasul ascuțit al cocoșului în fiecare dimineață.
Zorii zilei mijeau deja și câteva raze de soare îi mângâiau obrajii mici și rotunjori.
Deschise ochii cu mâna în formă de căuș, apărându-se parcă de atâta lumină și sări din pătuțul ei frumos de lemn, construit cu atâta migală și pricepere de bunicul.
-Ah, ce bine e! gândi ea, scăpând un căscat și întinzându-și brațele ei micuțe către soare, de parcă vroia să-l prindă.
-Ce zi frumoasă! își spuse ea, repezindu-se din casă spre bucătăria de vară unde bunica avea tot timpul pregătit “ceva bun“.
Surpriza i-a fost tare mare când, alături de ea la masă, îi văzu și pe frații mai mari ai tatălui ei .
Unchiul Ionel îi arată într-o cutiuță mică și pufoasă niște cerculețe sclipitoare, numite “cercei”, cumpărați de bunici special pentru ea .
În grădina cu flori din fața casei, pe o băncuță la lumina zilei, unde bunica o așezase cu grijă, Ioana aștepta cuminte.
Pe neașteptate însă, își puse brațele în jurul ei și o strânse așa de tare încât avea impresia că nu mai poate respira.
-Acum! strigă bunica.
Zbătându-se din răsputeri să scape din strânsoarea ei, simți cum cineva îi prinde urechea dreaptă și o înțeapă atât de tare, încât scăpă fără să vrea un țipăt ascuțit de răsună tot satul.
Bunica îi dădu drumul ușor, mângaind-o pe frunte și aranjându-i o șuviță rebelă care-i venea în ochi, șoptindu-i:
-Las’ că trece!
Dar Ioana, profitând de neatenția ei și împinsă de durere și frică, o și zbughi la fugă printre ei.
In goana ei, trecu pe lângă stupii de albine ai bunicului, zăpăcind roiul, ajungând în livada plină cu pomi fructiferi unde bunicul cosea, lăsând în urma lui un miros de iarbă tunsă proaspăt și care văzând-o, o opri, zicându-i:
-Încetișor, draga mea! Încetișor!
Toată îmbujorată, cu inima bătând ca unui iepuraș, se opri uitându-se în ochii de un albastru infinit ai bunicului și arătându-i urechea însângerată cu cercelul agățat, începu să plângă în hohote, țipând:
-Mă doareeeee tareeee!
Bunicul o cuprinse în brațele lui puternice care-i dădeau întotdeauna curaj și mângâindu-i pletele galbene ca soarele, îi spuse:
-Hai să punem și al doilea cercel… Curajoasa bunicului! Vrei?
Dând din cap în semn de încuviințare și cu vorbele lui răsunându-i în gând, se întoarse în micuța grădină cu flori a bunicii, unde o așteptau băncuța, pe care se așeză din nou cuminte … și al doilea cercel!
Imagine credit: Pixabay
Răspunsuri