Aurul pisicii de Ioana Pârvulescu

„Celor care ştiu că orice dragoste e formată din timp, chiar dacă nu ştiu ce e timpul.”

„Aurul pisicii” de Ioana Pârvulescu se insinuează într-un roman – tabel al elementelor efemere şi totuşi eterne ale vieții, depăşind expresia „not all that glitters is gold” şi sfidând logica cronologiei şi morfologiei sub semnul femininului pendul între lumea părăsită a pandemiei şi golul sufletesc al timpului în lipsa iubirii cu chip recognoscibil.

Roman fantastic de nuanță postmodernistă, acesta surprinde metamorfoza inversă a protagonistei Monica la limita dintre intriganta „Metamorfoză” a lui Kafka şi „Suferințele tânărului Werther” de Goethe prin personajul Lotte, al cărui nume ajunge sinonim al gingăşiei, dar şi al suferinței.

Eternul feminin capabil de metamorfozare este descris în profunzime prin interacțiunile Monicăi cu ea însăşi, cu Sebastian şi cu toate ființele alter ego cu care intră în contact. Autoarea încearcă să creeze un mit „antic” în contemporaneitate, atribuind eroinei un drum anevoios în construcția sa ca personaj unic şi irepetabil. În „Alfabetul Doamnelor: de la Doamna B. la Doamna T.”, Ioana Pârvulescu analizează parcursul figurii feminine ca personaj în literatura română, evoluția şi metamorfoza acestui personaj reprezentativ al vremurilor. În romanul de față ajungem la Doamna M. şi la Monica cea mică, la acel axis mundi al momentului culminant, la o homeopatie literară, la esența dispersată sub ochii personajelor martor fără să ştie. În afara funcției de reflecție, eroina este învestită cu o puternică funcție psihanalitică ce aduce oarecum aminte de eroinele şi romanele Hortensiei Papadat-Bengescu. O femeie în fața oglinzii sufleteşti şi sociale este Monica. Un roman care vorbeşte despre trup şi spirit în egală măsură, fie că este vorba de conferințele profesorului, de conversațiile cu vecina de sus sau cu administratorul, cu colega de cabinet sau cu cei doi băieți ce au adoptat un cățel. O familie de cuvinte medicală, una a lumii felinelor şi alta literară sau sentimentală generată pur şi simplu de pandemie, aidoma prevestirii făcute de proprietarul Novel Kirchel, urmaşul vechiului ceasornicar al Braşovului. Pandemia intervine în narațiune drept „cădere din Rai”, Monica adultă decade morfologic revenind la o vârstă inocentă fizic, dar este totodată o „întoarcere în Rai”, pe cât de neverosimilă, pe atât de surprinzătoare.

Confesiunile de la cabinetul veterinar, intruziunile, felinele, regnul animal, dar şi întâlnirile menite a rezolva sau dizolva asperități personale sunt cuprinse într-o lesă a transformărilor personale și sociale. Raportarea dispariției suscită mintea cititorului de la bun început, alături de motto şi de copertă. Mintea din închisoarea trupului, neînvățată să perceapă decât cronologic, este trimisă la plimbare, la îmbătrânire pentru a ajunge iar trecutul comun. Asistăm la o alchimie a gândurilor: acel „aur” al unei vârste de aur şi falsitatea pe care pe de o parte o demască, pe de alta o îmbracă de sens. A cui este Monica? Fără părinți, ea absoarbe maternitatea unei mătuşi pentreu ca mai apoi să se îmbrace în doliul maternității sale după Sonia scriind la patru mâini o epistolă, în paralel cu romanul, către fiica pierdută şi regasită prin acest copil interior. Vârstele pisicii devin vârstele femeii. Temerile devin tranaformāri. „Aurul pisicii” este un roman scris „à rebours”, în răspărul obișnuințelor și credințelor previzibile, pune sub semnul intrebării avântul cu care ne lăsăm cuprinşi de acțiunea de salvgardare a iubirii. Citit în pripă, romanul nu este înțeles corespunzător, tocmai de aceea rezonând la titlu, „Aurul pisicii”, ne dăm seama că autoarea arată spre lumina scrierii, a aflării acelei pietre filosofale prin incursiunea în acest roman fantastic al zilelor noastre. O poveste diferită de „Viața începe vineri”, dar având în centrul său tot transformarea, trecerea printr-o moarte simbolică spre a renaşte, precum un An Nou:

” – Azi e miercuri, a zis, iar anii care încep miercurea sunt sub semnul zeului Mercur-Hermes. Este călăuză, la fel ca mine – a râs el iar, muzical -, dar și călăuză a morților, şi e bine să fii prudent în anii care încep miercurea. […] -Mai dați un tur al galeriei de-aici, ca să mai îmbătrâniți cu o zi, iar doamna ar trebui să facă mai multe ocoluri decât domnul, a spus el enigmatic şi nici vorba asta n-am interpretat-o decât mult mai târziu, când mi s-a părut prevestitoare.”

„Aurul pisicii” este o diversiune de la cotidian şi de la fricile de toate zilele spre contemplarea ideii de iubire dincolo de timpul personal şi de ataşamentele comun acceptate, fie ele artistice, ştiințifice sau afective şi mai ales spre acceptarea fantasticului ce ne locuieşte realitatea. Apărut la editura Humanitas, în 2024, romanul „Aurul pisicii” a fost o lectură de vară la Beaulieu sur Mer, între rocă şi mare, un salt „ex abrupto” în tainele unei scriituri cu nouă suflete.