Le bonheur est un acte de courage de Corina Ozon

Joi, 2 octombrie 2025, de la 18:30, ICR Bruxelles şi Librairie Quartier Libre, Chaussée d’Alsemberg 374, 1180 Bruxelles, organizează o întâlnire cu scriitoarea Corina Ozon pe marginea romanului său Le bonheur est un acte de courage tradus de editoarea şi autoarea Simona Ferrante, apărut la Rafael Editions în 2025 şi disponibil spre cumpărare în rețeaua de magazine FNAC din Belgia şi Franța. În prezența doamnei director Corina Panaitopol și a întregii echipe ICR, autoarea îi va avea ca invitați pe scriitoarea Monica Tonea și Iulian Comănescu, scriitor, analist și consultant media, rămânând astfel în sfera literaturii și jurnalismului, în domeniile de cercetare și creație ale Corinei Ozon, totodată cadru didactic la Universitatea București și autoare a volumului Voci digitale în pandemie. Mediatizarea online a scriitorilor prin autoexpunere. Strategii de promovare a cărților.

Dacă Hortensia Papadat-Bengescu sondează apele adânci ale personajului feminin într-un interbelic încorsetat în propriile-i limitări, dar şi decorsetat în propriile-i creații Femeia în fața oglinzii, Concert din muzică de Bach sau Ape adânci, lucrurile încep să ia o întorsătură literară în ceea ce le priveşte pe personajele-femei ce îi urmează. Femeia în roşu de Adriana Babeți, Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş, o descendentă literară românească, dar o precursoare a personajului glamorous american prin importul de coeficient de imigrare şi self made icon specific culturii de adopție și anilor glorioşi. Pe de altă parte, în subsidiarul cultural feminin al literaturii române, Tăcerea vine prima şi Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Stăncescu, de factură recentă, sunt o poartă spre analiza iceberg-ului, la modul jungian sau freudian, pe cât de psihanalizată, pe atât de palpabilă ființa-personaj feminin a literaturii române ce nu numai că reprezintă, ci deschide varii căi de interpretare culturală a societății Europei de Est.

Le bonheur est un acte de courage de Corina Ozon, roman apărut la Rafael Editions, în traducerea Simonei Ferrante, aduce în atenție particularități culturale din societatea est-europeană de azi, în mod specific cea românească, în care etimologia cuvintelor familie şi femeie este în continuare rezultanta unor situații împământenite, născute într-un mental sensibil la anumite reacții prestabilite şi nu doar o înrudire de cuvinte, echivalentă unei la vie en rose, cel mai adesea idealizate pe modelul occidental, însă formată pe alte coordonate relaționale şi sociale. Pe de altă parte, pe lângă consistența unui subiect de identitate culturală croit cu sinceritate din stereotipuri şi temeri, din riscuri şi iluzii, din fericire şi reabilitare, din fragilitate şi ignoranță sau din laşitate şi nostalgie, romanul Corinei Ozon este totodată o continuare a aventurilor personajului feminin al lui Caragiale azi, în perioada modernă, postmodernă sau post-hollywoodiană, căci căutarea Marlenei este a unui ideal de fericire construit pe o imagine multiculturală proiectată generațional, amplificată de polifonismul unui cor antic ancestral Zoe-Mița-Veta, al tuturor mătuşilor Aglaia călinesciene, al enigmaticelor Otilii colege de serviciu sau al Veronicăi eminesciene ascunsă în mintea Marlenei.

Destinul comic pe care autoarea îl atribuie multor capitole – dintr-o stilistică personală şi de efect -, paradoxal, abundă de tragismul conveniențelor, de exersarea unei vini tragice ca o cortină peste întreaga piesă a cărei protagonistă este Marlena. Un joc al psihologiei cu valențe multiculturale ne propune Corina Ozon, ce pare a fi o reinterpretare a idealului modern de fericire, cu accente uşor ideologice, cu delicate evocări post-comuniste, cu intrări în labirintul noilor generații, al îmbătrânirii şi al rezolvării puzzle-urilor conjugale la infinit. Până la a ajunge la concluzia flaubertiană Madame Bovary c’est moi romanul parcurge o cadență sacadată între ideal şi material, alimentat fiind de situații problematice cheie în înțelegerea femininului ca sumă a mentalităților, a limitărilor sau progresului. Instanțele afective care animă şi însoțesc personajul principal fac parte din panteonul vieții şi pendulează între începutul şi sfârşitul acesteia, între maternitate şi filiație sau în eterna competiție tinerețe-bătrânețe, găsirea identității proprii în suma de amintiri care definesc o persoană.

O atenție sporită merită creșterea traducerilor autorilor români în limba franceză, dar mai cu seama apariția editurii Rafael Editions. Pe lângă muncă literera în cadrul grupului de lectură de la Chambéry și Festival du premier roman unde scriitoarea și traducătoarea Simona Ferrante activează, această deschidere spre cititorul occidental conferă culturii române un cadru adecvat și reprezintă o invitație participativă.