Ce paradox!

Să atingi fericirea
în cea mai cruntă deznădejde
și să recunoști iubire
într-o amară cupă de-amăgire,
ce paradox!
Să fii firav precum o floare
dar să învingi ușor ninsoare,
să porți pe umerii-amândoi
greutăți și vechi, și noi,
fără să-ți pară-atât de grele
sau să suspini uitându-te la ele,
ce paradox!
Să poți să îți sporești iubirea
cu cât în tine crește dezamăgirea
și să te simți cu-atât mai liber,
cu cât încătușat tu ești până și-n cuget,
să cunoști credința în locul unde
e de păcat îngreunat copilu-n pântec
și să dai apa vieții însetatului de vrajbă
și pâine sfântă flămândului de moarte,
ce frumos paradox!

Frumos, adevarat si real .
Ca să atingi fericirea și să sporim iubirea trebuie să treci prin deznădejde , dezamăgire …eu cred ca altfel nu se poate . Purtăm cu noi păcate pe care le transformam in virtuți prin credință .🙏❤️
Mulțumesc. Așa este. Vă îmbrățișez de la Roma!