Ce paradox!

Să atingi fericirea 

în cea mai cruntă deznădejde

și să recunoști iubire 

într-o amară cupă de-amăgire,

ce paradox!

Să fii firav precum o floare 

dar să învingi ușor ninsoare,

să porți pe umerii-amândoi 

greutăți și vechi, și noi,

fără să-ți pară-atât de grele

sau să suspini uitându-te la ele,

ce paradox!

Să poți să îți sporești iubirea 

cu cât în tine crește dezamăgirea

și să te simți cu-atât mai liber, 

cu cât încătușat tu ești până și-n cuget,

să cunoști credința în locul unde

e de păcat îngreunat copilu-n pântec

și să dai apa vieții însetatului de vrajbă 

și pâine sfântă flămândului de moarte,

ce frumos paradox!

Articole asemănătoare

Dincolo de cuvânt 

​Vin în tine, vin degrabă, Pășesc pragul tău ascuns, Timpul trece și nu-ntreabă… Iată-mă! Ți-am fost răspuns? ​Lepădat-am azi cuvântul, Corsetul de verbe grele, Lăsat-am…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Frumos, adevarat si real .
    Ca să atingi fericirea și să sporim iubirea trebuie să treci prin deznădejde , dezamăgire …eu cred ca altfel nu se poate . Purtăm cu noi păcate pe care le transformam in virtuți prin credință .🙏❤️