Ce paradox!

Să atingi fericirea 

în cea mai cruntă deznădejde

și să recunoști iubire 

într-o amară cupă de-amăgire,

ce paradox!

Să fii firav precum o floare 

dar să învingi ușor ninsoare,

să porți pe umerii-amândoi 

greutăți și vechi, și noi,

fără să-ți pară-atât de grele

sau să suspini uitându-te la ele,

ce paradox!

Să poți să îți sporești iubirea 

cu cât în tine crește dezamăgirea

și să te simți cu-atât mai liber, 

cu cât încătușat tu ești până și-n cuget,

să cunoști credința în locul unde

e de păcat îngreunat copilu-n pântec

și să dai apa vieții însetatului de vrajbă 

și pâine sfântă flămândului de moarte,

ce frumos paradox!

Articole asemănătoare

Un poem

Un poem smuls din inima unei curtezane venețiene dragostea  pură a unei confesiuni***au început de ieri să mă doarătoate tăcerile acestea amare  căci dorul meu încă mai zboară ca o pasăre călătoare care…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Frumos, adevarat si real .
    Ca să atingi fericirea și să sporim iubirea trebuie să treci prin deznădejde , dezamăgire …eu cred ca altfel nu se poate . Purtăm cu noi păcate pe care le transformam in virtuți prin credință .🙏❤️