Dureri moștenite

Mărunte sau însemnate,

durerile ne însoțesc zi după zi.

Peste unele se așterne tăcerea

când timpul își despletește

pletele-i bogate de mister

și se păstrează doar amintirea.

Dar mai sunt și dureri pe care

le-am moștenit din tată-n fiu.

Acelea ni-s așa de pătrunse în suflet,

că nu e chip să scapi de ele

și nu poți decât să le porți –

povară amară peste cuget dărâmată –

până ajungi în lumea fără dor.

Și nici măcar nu poți pleca

înainte moștenire de a le lăsa

fiilor tăi, născuți să poarte

adânca povară și speranța

până la un alt răsărit,

cel de dincolo de moarte.

Articole asemănătoare

Ce paradox!

Să atingi fericirea  în cea mai cruntă deznădejde și să recunoști iubire  într-o amară cupă de-amăgire, ce paradox! Să fii firav precum o floare  dar…

Timp

Timp, mai lasă-mă desculțăsă astern pe iarbă pașiiîn rochița de dantelăflorile să-mi port azi roșii. Să mai fie râs în sufletochii în culori de toamnăvino-n…

Toamna din noi

Ne strigă sufletul portrete, Scrisori nescrise printre foi, Iubiri cernute de regrete, Pornind războaie către noi. De parcă timpul stă în vise, Acolo, peste dealuri…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *