Dimineața cuvintele mi se scurg de pe față

Spune-mi dacă dimineața s-a trezit înaintea ta

Cu o cafea pe noptiera din sufrageria în care îți culci cărțile,

Copiii cuminți ai lui ieri rătăcit printre zăbrelele minții

Un cititor între stelele așezate pe raftul bibliotecii.

Te plimbi comod prin bucătărie și nu vezi că orologiul s-a desprins și plutește

Într-o mare de oameni strigând încontinuu după ajutor.

Eu privesc peste balustrada florilor dimineața:

Glicine, trandafiri și lavandă.

Rândurile încolonate de cărți țin de veghe ziua începută în marginea unui lavabo de secol XVIII,

Un val de înviorare dimineața când de pe frunte,

De pe ochi și de pe buze se desprind cuvinte topite în răceala apei.

Cum aș putea să le înviu ca pe urmă să le așez iarăși pe chipul meu golit de expresie?

Cuvintele din cărțile citite sunt tot pe noptiera din sufragerie.

Mi-ar trebui o noapte de veghe ca să le păcălesc să îmi intre în minte și apoi de acolo să le așez șugubăț

Pe muchia nasului monoclu, pe ochiul picasso și pe piciorul dali.

Cuvintele mele se așează liniștite în apa rece a lavabo-ului purtând agățate de ele o frântură de zâmbet, o lacrimă amară, o sprânceană mirată.

Vor curge împreună până la rădăcina florilor și eu din cărţi îmi voi recrea chipul.

Dimineața cuvintele mi se scurg de pe față.

Imagine reprezentativă: biblioteca din chilia Monahului Nicolae Steinhardt