Dimineața, spre apus

Mă întorc
pe urmele paşilor mei
înspre dimineață
cu soarele-n față,
apusul orbindu-mi ochii grei.
Se înspăimântă cuțitul în rană
de mişelia cărnii
ce-o sfredeleşte,
cutremură mintea tirană,
iar coiful de-aramă
mi se oțeleşte.
Zimbrii se propresc,
visând la nemurire,
robi hămesiți,
guri heraclitiene,
sugând,
nesaț,
sâni de zeiță,
debălăzați,
împroşcând cerul Căi Lactee.
Aptitudini histrionice,
limbaj concentrat,
pe pancarte,
imagini expresive,
afectivități,
trăiri comune,
dialoguri cu Eul,
nu cu aproapele.
Iau calea liberă
de intrare
pe poartaaceluiaşi Sine.

„Stelina Păun Cărpușor este o poetă cu o extraordinară deschidere în timp și spațiu, dominându-și cuvintele, nedându-le nicio șansă, fie ele arhaisme sau regionalisme, cuvinte populare sau din câmpul semantic al artelor sau al științelor, sau chiar cuvinte pe care poeta le inventează. Starea ei poetică, vibrația ei interioară genetică sunt amplificate de „dezrădăcinare”, dar expresia finală e una nostalgică, nu tragică. Acasa ei coincide cu anii copilăriei și adolescenței.”

Lucian Strochi, scriitor

Foto – arhiva personală a autoarei