Pe prispa toamnei

Bunica ne-aștepta cu ceaiul la fereastră,
Iar seara cădea blândă peste sat.
Pe cer se aprindea o stea albastră,
În casă era cald și totul așezat.
Din horn se urca fumul rar și lin,
Pisica torcea-n vatră la căldură,
Ne încălzeam mânuțele pe cana cu pelin
Și ascultam povești fără măsură.
Noi alergam cândva prin ceață
Cu obrăjorii roșii și mânuțe reci...
Credeam că tot ce-i bun ține o viață
Și nu știam de ierni, de ani, de veci...
Acum, când anii trec ca niște ape,
Să nu mai amânăm nimic pe mâine!
Să ne iubim, să fim mereu aproape,
Cât încă e căldură și-avem pâine!
Publicat în Poezie, Literatură, Cultură
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Poezie, Literatură, Cultură
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.