Pe prispa toamnei

Mihaela Lejmi
0

Bunica ne-aștepta cu ceaiul la fereastră,

Iar seara cădea blândă peste sat.

Pe cer se aprindea o stea albastră,

În casă era cald și totul așezat.

Din horn se urca fumul rar și lin,

Pisica torcea-n vatră la căldură,

Ne încălzeam mânuțele pe cana cu pelin

Și ascultam povești fără măsură.

Noi alergam cândva prin ceață

Cu obrăjorii roșii și mânuțe reci...

Credeam că tot ce-i bun ține o viață

Și nu știam de ierni, de ani, de veci...

Acum, când anii trec ca niște ape,

Să nu mai amânăm nimic pe mâine!

Să ne iubim, să fim mereu aproape,

Cât încă e căldură și-avem pâine!

Publicat în Poezie, Literatură, Cultură

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te