Te-aștept mereu

Te-aștept mereu în amurgul de seară,

Când geamul adună un cer de cenușă,

Iar timpul mă-ntreabă, cu glasul de ceară,

De ce mai las lampa aprinsă în ușă.

Te-aștept în aburul cănii fierbinți,

În cartea rămasă deschisă pe masă,

În rugi pe care le-ascund printre dinți

Și-n pasul ce-l caut pe scara din casă.

Te-aștept prin ploaia ce bate-n fereastră,

Prin frunze ce-n vânt se rotesc și se pierd,

Și chiar de-i departe lumina albastră,

Eu, fără să știu de ce, tot mai cred.

Te-aștept mereu cu lampa aprinsă în prag,

Cu flacăra strânsă în palme, la piept,

Iar ploaia și frunzele-mi șoptesc, cu drag,

Că și toamna visează la cel ce-l aștept.