Jocul cu culorile

M-am simțit copil pentru o zi
Și m-am jucat cu culorile
ca să fac lumea să zâmbească.
Am luat roșul și l-am pus în pieptul
celor care au pierdut culoarea inimii adevărate,
să-și aducă aminte că e nevoie de iubire,
și-am colorat cu el și-un câmp cu maci.
Am luat apoi galbenul și l-am făcut
lan de grâu în pustiu, lan de grâu în deșert,
cu spicele pline de sămânța pâinii
pentru cei care-i duc dorul.
De albastru m-am ajutat să înseninez
mintea celor care au fost abătuți
sub povara prea multor gânduri grele,
să le-aduc aminte ce e loialitatea.
Dar tot cu el am umplut de apă albiile râurilor
secate acolo unde apa nu curgea de prea mult timp.
Deja îmi plăcea lumea, dar mi-a plăcut și jocul
Și-am decis să-l continui.
Am luat un pic de portocaliu și-am făcut cu el un foc
să nu se plângă nimeni de frig în iernile grele.
Verdele ierbii l-am dat celor care
s-au zbătut călcând prea mult prin pustiu
să le-ndulcească mersul
și să-i umple de speranță și de vise.
Prin violet am readus spiritualitatea printre oameni
iar apoi, culoarea indigo m-a ajutat
să creez curcubeul, atât de frumos,
că nu puteam decât să-l întind pe cer.
Copiii, în puritatea lor,
au fost așa de bucuroși să mă ajute,
iar eu așa de fericită de fericirea lor!
Imagine credit: Pixabay
Lucia Ileana Pop a publicat volumul de poezie în ediție bilingvă româno-italiană “Scântei de suflet/Scintille dell’anima” (2020)și traducerea din română în italiană a volumului de poezie ”Dopamină în alexandrini/Dopamina in alessandrini” de Darie Ducan(2020); colaborează cu diferite publicații din Italia și din România unde publică articole, eseuri, poezii și traduceri în română și în italiană; se regăsește printre poeții incluși în Poetry Sound Library.

Răspunsuri