Mergi iarna la plajă, în căutarea soarelui și a vitaminei D

Stau ghemuită pe un scaun de rotan, îmbrobodită cu o eșarfă subțire de lână de culoarea untului, cumpărată de la Piața de Crăciun din Bruxelles acum câțiva ani. Port maieu, o rochie dreaptă și lungă până la genunchi, un pulover de cașmir, leggings și un cardigan de culoarea muștarului din lână moale. Picioarele sunt goale însă. Sunt la plajă, pe o insulă spaniolă și e iarnă. Termometrul arată 19 grade, dar azi cerul e înnorat și vântul bate cam tare. În zare, mai mulți surferi, unii mai experimentați decât alții, îmbrăcați în costumele lor speciale, înfruntă valurile și vântul ce străbat oceanul Atlantic.

Suntem în vacanța de iarnă, cu scopul de a regăsi soarele. Am învățat de la belgieni ca pe durata iernii sau a primăverii să mergem în căutarea soarelui și a vitaminei D. În Belgia, datorită deficitului de lumină, majoritatea persoanelor au deficit de vitamina D, iar asta le afectează bună-starea în nenumărate feluri, iar de cele mai multe ori nici nu își dau seama. Și cum vitamina D nu se asimilează prea ușor, belgienii preferă “les vacances au soleil” – vacanțele la soare.

De când am trecut printr-un burn-out sever, al naibii de lung și cu multe recidive, boală care mi-a zdruncinat viața și sănătatea cum nici n-ai putea să îți imaginezi, (de altfel, trebuie să treci printr-un burn-out diagnosticat de medic ca să îți dai seama cu adevărat ce presupune), bună-starea mea sau wellbeing-ul meu cum zic anglofonii, a devenit o prioritate. Am început să acord mult mai multă atenție prevenției și să țin cont de limitele, resursele și capacitățile mele fizice și cognitive.

În trecut acordam prioritate doar rezultatelor și performanței, voiam să fac fac cât mai mult și mai mult, pentru că niciodată nimic nu era suficient (de mult sau de bine), până când corpul a intrat în grevă și a spus “Nu” acolo unde mintea mea spunea “Da”. Am învățat că dacă pe termen lung poți face excese și poți obține rezultate și performante înalte, acestea nu sunt sustenabile sau cum zic francofonii, ecologice, dacă nu îți acorzi condiții realiste de reîncărcare. Iar la aproape 40 de ani, în nici un caz nu mai funcționezi și nici nu te mai refaci ca la 20 de ani.

În plus, fac parte din acea categorie de oameni sensibili la lumină sau mai degrabă la lipsa de lumină. Iar într-o anumită măsură toți suntem influențați de lumină, de altfel ritmul nostru circadian este influențat printre altele și de lumina la care suntem expuși. La fel și energia de care simțim că dispunem. Și chiar dacă trăiesc de aproape două decenii în Belgia, unde soarele este în general scump la față, iar cerul este preponderent gri, mai ales iarna și primăvara, tot nu m-am obișnuit cu aceste condiții. În schimb am început să mă accept mai mult. Am început să mă accept așa cum sunt, cu limitările mele, cu nivelurile fluctuante de energie, cu vulnerabilitățile mele. Și conștientizându-le și acceptând-le, am început să găsesc și să îmi acord soluții. Iar pe perioada iernii, acestea pot însemna suplimentare cu vitamina D, lumino-terapie cu lămpi speciale, vitamine, anumite suplimente alimentare cu rol adaptogen și dacă se poate, o vacanță în căutarea soarelui.

Așa că am pornit în căutarea soarelui pe o insulă spaniolă. Hotelul e decent, nici prea luxos, dar nici dărăpănat. E acceptabil, relativ aproape de plajă, personalul este amabil și mâncarea abordabilă, în ciuda multiplelor intoleranțe, alergii și restricții alimentare cu care m-am pricopsit de-a lungul anilor, cel mai probabil și pe fond de stres.

Am pornit în căutarea soarelui și culmea, azi chiar nu e soare. Asta e, mai sunt și zile din astea. Dar ieri a fost soare, iar mâine va fi cer senin, sunt anunțate 20 de grade, așa că totul e bine. Chiar dacă e cam răcoare, suntem pe plajă, simțim nisipul sub tălpi și ascultăm valurile ce curg spre mal. Am băut un ceai de mușețel și am refuzat să stăm la terasa cu muzică asurzitoare unde am fost invitați insistent de către un chelner. Muzica prea tare îmi dădea o stare de agitație și disconfort. Am ales în schimb o terasă mai liniștită unde muzica se auzea aproape în surdină. Prefer muzica valurilor și a vântului care sunt mai benefice sistemului nervos parasimpatic, responsabil cu relaxarea.

În vacanță nu trebuie să fim musai în priză, surescitați și agitați. Nu trebuie să bifăm obiective turistice și nici măcar să facem colecții de selfies. Bine, putem, dacă vrem neapărat, dacă chiar ne folosesc la ceva, dar avem dreptul și la liniște, reflecție, lentoare și dolce far niente.

Am fi putut petrece timpul prin magazine astăzi, doar e “frig”, după standardele localnicilor. Astă vară, când am întrebat un chelner de pe insula vecină cum e vremea iarna, mi-a răspuns că e foarte frig. Când am întrebat ce înseamnă “foarte frig” ca temperatură, mi-a răspuns 15 grade. M-a amuzat, că “foarte frig” pentru mine însemna “-15 grade”.

Am fi putut petrece ziua din magazin în magazin, de altfel sunt multe aici care te incită să cazi pradă consumerismului. Dar noi am ales să mergem la plajă, să bem ceva, sa privim oceanul și să ne plimbam agale. Un produs cumpărat ne-ar ridica inițial nivelul de fericire resimțit, însă acesta va scădea rapid, revenind la nivelul de dinainte. Dar o plimbare la malul mării va avea efecte mai consistente pentru bună-starea noastră. De altfel, am venit aici pentru natură, odihnă și reîncărcare. Și soare, evident. Cumpărături și magazine găsim peste tot. Dar soare și cer senin, mai puțin, în special iarna. Azi e mai frig și vântul de pe plajă ne cam zgribulește. Dar și mâine e o zi.