Ce-nseamnă să fii profesor

Profesorul…câți dintre noi nu avem în minte un profesor care ne-a inspirat, care ne-a intrat în suflet, care și-a pus amprenta asupra personalității noastre, care ne-a dat din lumina lui cu riscul de a se stinge el, care ne-a dăruit părți din suflet fără să se teamă că și-l va pierde? Câți dintre noi nu datorăm ceea ce suntem și unui profesor? 

Profesorul este cel ce a ales una dintre puținele meserii care, după ce ai ales-o, ți se lipește de trup și-ți devine o a doua piele pentru totdeauna, până-n ultima zi a vieții și chiar dincolo de aceasta. Da, el este, alături de ceilalți dascăli și de preot, unul dintre cei care nu pot zice niciodată că și-au terminat orele de muncă, continuând să fie profesor și în timpul liber, și după pensionare, continuând să motiveze, să fie exemplu, să inspire, deci este evident că trebuie să se comporte ca un profesor în orice moment al vieții sale.

A ajuns să practice această meserie, care este de fapt mai mult o vocație, în urma unui studiu îndelungat, presărat cu sacrificii de toate felurile, că nu de puține ori a renunțat la a vedea un film, la a ieși cu prietenii, la a face o vizită unei persoane dragi pentru că avea vreun examen. Și a dat atâtea examene, că învățatul a devenit o parte din el de care nu se mai poate despărți. 

Este așadar unul care, deși a învățat foarte mult, nu a terminat încă și nu va termina înainte de a lăsa lumea aceasta. Mai găsește mereu ceva de învățat și e în stare să învețe câte ceva de la oricine, chiar și de la elevii lui, oricât ar putea părea de ciudat. În cel mai rău caz, poate să învețe să nu fie ca o anumită persoană, dar ceva tot învață și de la cea mai fără de valoare ființă.

A fi pregătit foarte bine într-un anumit domeniu nu este însă destul. E nevoie să cunoască multă psihologie, să înțeleagă cum funcționează sufletul celui care-i stă înainte, să cunoască metodele cele mai potrivite pentru a facilita învățarea elevilor săi și alte nenumărate lucruri, dar nici asta nu este de ajuns. El trebuie să fie, lucru foarte important, un om adevărat, pentru că de asta va depinde succesul său. 

De câte ori nu are și el probleme, ca orice om, dar nu-și permite niciodată să-și spele rufele murdare în public, nici să se plângă. Când ajunge la școală trebuie să-și lase în urmă toate problemele, oricât de grave ar fi ele. Mai mult, nu-și permite să se arate în fața elevilor săi apatic, lipsit de vlagă. Își strânge toate forțele și merge înainte pe calea sa, drept și cu zâmbetul pe buze. Nu poate altfel, pentru că nu de puține ori elevii săi au nevoie de încurajări, de speranța pe care le-o poate oferi el, iar focul speranței lor nu-l poate aprinde dacă focul lui s-a stins. De aceea, renaște de câte ori e nevoie pentru a fi mereu acolo atunci când elevii săi au nevoie de el.

Elevii îi sunt florile pe care le îngrijește cu dăruire, dându-le apă și luminându-le atât cât au nevoie, așa încât să se dezvolte în cel mai frumos mod și în cea mai mare măsură posibilă. Știe că fiecare va avea locul lui în societate și că nu toți pot fi învățați, că o societate sănătoasă are nevoie de noi toți, dar în special de oameni de valoare, nu contează în ce domeniu au ales să profeseze. 

Profesorul știe bine că nu toți elevii vor alege să-i urmeze studiile, că unii nu-și vor mai aduce aminte de multe lucruri din lecțiile pe care le-a predat cu atâta dragoste, dar își vor aduce aminte cu toții de cât suflet a pus în ceea ce a făcut și îl vor lua ca exemplu, pentru că au învățat, în mod indirect, că nu poți face bine un lucru decât dacă îl faci cu drag, decât dacă pui pasiune în ceea ce faci.

El știe bine să citească dincolo de privirea sau de zâmbetul unui suflet ce-i stă în față, știe când să-l certe și când să-l ierte, când să-l ocrotească, când să-l corecteze și când să-l lase să vorbească, închizând un ochi la greșelile pe care le-a făcut, de dragul de a salva încrederea elevului de a-i vorbi, de a se destăinui, de a se dezvălui. Empatia este una dintre acele calități rare pe care oricine lucrează cu oameni ar trebui să o aibă, dar care este imposibil de înlocuit la un profesor.

Într-o lume lipsită de valori, în care toți se cred în stare să facă orice, el își cunoaște limitele și puterile, este profesorul oricui dorește, dar îi cunoaște pe cei pe care îi poate schimba în bine și pe cei care nu vor să se schimbe și, cu regret, știe să și renunțe, să stea deoparte, să nu se amestece prin mulțime decât dacă este dorit, decât dacă cei de acolo sunt flămânzi și au nevoie de hrana pe care el le-o poate da.

Vorbind despre profesor, Petre Țuțea zicea: „Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar, că ia un lemn murdar din noroi, îl spală și-l face mobilă de lux.” Sunt foarte de acord cu el. Și totuși… dacă îmi veți spune că nu e întotdeauna așa, vă voi da dreptate. Vă voi zice că în lume sunt Profesori și profesori, dar că atunci când veți întâlni un Profesor, îl veți recunoaște de departe și veți lua cu voi o parte din el, pentru că el răspândește nu doar cultură, ci și iubirea de cultură. Iar iubirea este magică, pentru că nu se termină, oricâtă ai dărui, ci se înmulțește și se răspândește în jur ca mirosul florilor de primăvară. Să nu vă fie frică să vă împărtășiți din iubirea lui!  

 Eu… sunt azi fericită să fiu unul din mulțimea de profesori. Reprezint produsul atingerii magice a mai multor profesori de excepție, care vor rămâne pentru totdeauna în sufletul meu și care au contribuit în mare măsură la formarea mea, determinându-mă să fiu ceea ce sunt. Încă le mai mulțumesc pentru asta. Din fiecare am câte o părticică pe care o prețuiesc, o apăr dar o și dau mai departe, pentru că știu că am primit-o cu acest scop.

Mi-am dorit dintotdeauna să fiu profesor și am făcut exerciții încă înainte de a deveni, ajutându-i pe alții la materiile care-mi plăceau cel mai mult. Știu că am puterea magică de a „fabrica oameni”, știu că am posibilitatea de a-i transforma pe cei care-mi ies în cale și uitându-mă în urmă mă umplu de mândrie. Poate exagerez, însă mi se pare că n-a avut nimeni, niciodată, elevi ca ai mei. Dar… nu vă faceți griji. Așa e, cred, orice profesor!