Noi scriitori – Maria Bertoldo Stocheci – şi misterul feminin din ‘Străina de la ultimul etaj’

 Că Maria Bertoldo Stocheci este o devoratoare de literatură o aflăm de pe site-ul Catchy, unde publică de câţiva ani şi unde se prezintă astfel:

« Juristă cu state vechi, mamă de băiat (şi încă ce băiat !), soţie de om bun. Citesc cu nesaţ volume grele, uneori neguroase, dătătoare de insomnii şi mă tem că într-o zi voi scrie şi eu unul. Până atunci, dar poate şi după aceea, voi continua să relatez cu duioşie întâmplări simple din vieţile complicate ale unor oameni aparent normali, ca mine şi ca mulţi dintre noi. »

Nicoleta Beraru : Bună ziua, Maria. Mulţumim pentru că ai acceptat să răspunzi câtorva întrebări pentru Revista Timpul Belgia. De curând, a apărut la Editura Naţional volumul de povestiri « Străina de la ultimul etaj ». Ce stă la baza publicării acestuia ? Cum a încolţit ideea de a scoate în lume aceste povestiri şi care e firul roşu al volumului ?

Maria Bertoldo Stocheci : Bună ziua! Mulțumesc și eu, atât pentru pentru invitație, cât și pentru faptul că mi-ai reamintit de prezentarea de pe site-ul Catchy; cred că a sosit momentul să o actualizez pentru că, între timp, băiatul meu a devenit un bărbat independent de 28 de ani, iar eu chiar am scris cartea pe care „mă temeam” că o voi scrie.

Ideea publicării unui volum de proză scurtă exista de ceva vreme în mintea mea, dovada fiind chiar prezentarea de mai sus, dar s-a materializat numai după ce Violeta Borzea, redactorul-șef al Editurii Național, mi-a transmis invitația de a participa la proiectul său de promovare a literaturii feminine contemporane care debutase deja cu cartea Mariettei Dobrin, „Fata cu cimbru în buzunar”.

„Străina de la ultimul etaj” cuprinde 27 de povestiri, cele mai multe fiind legate între ele prin firul roșu al misterului feminin, în diversele sale ipostaze. Aproape toate personaje feminine ale cărții ajung, la un moment dat, să-și dezvăluie laturi ale personalității pe care cei din jur nici măcar nu le-ar fi bănuit: femeia supusă se revoltă, cea agresată vrea răzbunare, cea care părea să aibă totul se retrage în singurătate sau în alcool. Până la urmă, toate personajele feminine din această carte sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, niște străine, chiar și în țara, orașul sau familia lor.

NB : De când trăieşti dincolo de graniţele României ? Joacă emigrarea un rol în devenirea ta ca scriitor ?

MBS : Am plecat din România în anul 2014, stabilindu-mă, împreună cu soțul meu, Alessandro, în Malta, după aproape 15 ani în care făcuserăm naveta între București (unde locuiam eu) și Milano (unde locuia el). Am trăit acolo patru ani, timp în care am cunoscut, pe lângă maltezi, oameni care veneau din toate colțurile lumii; numai printre colegii soțului meu am numărat vreo zece naționalități. De unii dintre aceștia ne-am apropiat foarte mult și am continuat să ținem legătura, chiar și după ce nu am mai locuit în aceeași țară.

În anul 2018 ne-am mutat în Italia, dar nu în Vicenza, unde avem reședința, ci în Aosta, un oraș de munte din nord-vestul Italiei unde, la început, ne simțeam tot un fel de expați, necunoscând pe nimeni în zonă. Ne-am acomodat, însă, destul de repede și aproape că am început să ne simțim de-ai locului, deși știm că va sosi momentul în care ne vom muta din nou, cine știe unde. Suntem niște nomazi (din cauza jobului soțului meu), dar acest lucru nu ne displace.

Emigrarea (sau, mai bine spus, mutarea dintr-o țară în alta) a influențat devenirea mea literară doar în măsura în care mi-a oferit noi surse de inspirație și timpul necesar pentru metabolizarea acestora; altfel, cred că aș fi scris în același stil și aș fi fost atrasă cam de aceleași teme, chiar dacă aș fi continuat să locuiesc în România.

NB : Cum se vede România din Italia ? Ce păstrezi cu sfinţenie în Italia din bagajul cultural românesc ?

MBS : Eu nu am motive să fiu supărată pe țara mea, pe care nu fac greșeala să o confund cu conducătorii ei, așa că o văd exact ca înainte de emigrare, cu bune și cu rele. De fapt, eu nu am plecat niciodată „de tot” din România, unde mă întorc de câte ori am posibilitatea pentru a-mi vedea familia și prietenii, atunci când nu vin ei la mine.

Din bagajul cultural românesc păstrez cu sfințenie tradițiile de sărbători, pe care le-au îmbrățișat cu plăcere și curiozitate și membrii italieni ai familiei. Pe aici, de exemplu, a dispărut tradiția vopsirii ouălor de Paște, dar când sărbătorim Paștele ortodox, acestea nu lipsesc de pe masa noastră, cum nu lipsesc nici cozonacii ori pasca, pe care am învățat să le prepar singură abia după ce am plecat din țară. Un alt lucru pe care nu îl făceam în România era să port ie; acum am câteva, foarte frumoase, și le îmbrac, din când în când, cu plăcere.

NB : Scrii în limba română. Ce teme sau motive din literatura română crezi că ar prinde în spaţiul literar italian ? Vei face vreodată pasul spre limba italiană ?

MBS: Din emisiunile de cultură de la radio şi de la televiziune, ori din discuțiile pe care le mai am cu persoane interesate de literatură, am dedus că există un interes constant al cititorilor italieni pentru subiecte grave precum moștenirea comunistă, imigrația economică, abandonul familial sau fenomenul alienării femeilor care au lucrat ca badante în Italia. Eu cred că ar prinde bine și niște subiecte un pic mai luminoase, în care personajele să nu fie condamnate de la bun început ; iată de ce cred că romanul tău, „Regăsirea”, s-ar bucura aici de un real succes.

Eu scriu, uneori, și în limba italiană, dar mă simt mult mai în largul meu atunci când scriu în limba maternă. Sincer, în acest moment prefer să scriu în limba română și apoi, eventual, să-mi traduc textele în limba italiană. Deocamdată, un pas mic în această direcție a fost făcut, în locul meu, de către elevii Școlii Italiene din București care au tradus povestirea „Bucătarul tânăr” (inclusiv poezia „Bucătarii”) și au dezbătut-o împreună cu elevii unui liceu din Italia, în cadrul unui proiect educațional comun pe tema migrației forței de muncă.

NB: De unde ai moştenit talentul scriitoricesc ? Cum a început povestea scrisului?

MBS : Dacă acest talent este real, a fost moștenit, cu siguranță, de la tatăl meu. Deși nu avea prea multă școală, el obișnuia să citească mult și, din când în când, să scrie niște poezii pline de umor. Cum el scria, iar sora mea mai mare scria și ea, nu am vrut să mă las mai prejos și am început, la rândul meu, să scriu: poezii, piese de teatru, lungi și melancolice pagini de jurnal. Din păcate (sau din fericire), nu mai am nicio dovadă a acelei activități literare; prin anii ’80 era o mare criză de hârtie, iar mama, fire practică, a folosit paginile respective pentru împachetarea ouălor sau a sticlelor cu lapte bătut pe care ni le trimitea la internat mie sau surorilor mele.

NB: Ce scriitori români sau din literatura universală te inspiră ? Care sunt preferinţele tale literare ?

MBS : Mă inspiră Alice Munro, pe bună dreptate considerată regina prozei scurte, dar și Elena Ferrante, oricine ar fi ea.

Am o admirație vecină cu adorația pentru italienii Cesare Pavese, Natalia Ginzburg, Umberto Eco, Cesare Zavattini, Alberto Moravia, dar și pentru Philip Roth, Haruki Murakami, Bulgakov, Kafka, iar lista ar putea continua cu multe alte nume. Uneori mă întreb de câte cărți m-aș putea îndrăgosti, dacă aș avea timp să le citesc pe toate.

De ceva vreme am descoperit cărțile audio, le ascult în căști în timp ce fac plimbările mele zilnice în pas vioi (așa-numitele fitwalking), în afara orașului. Uneori mi se întâmplă să fiu atât de absorbită de câte o lectură, încât ajung să parcurg distanțe mult mai lungi decât mi-am propus; de exemplu, când am ascultat „Lexicul familiar” al Nataliei Ginzburg, am mers 18 kilometri, un adevărat record pentru mine.

NB: Ce ai dori foarte mult să cuprinzi în scrierile tale în viitor ?

MBS : Mi-ar plăcea să scriu un roman, eventual inspirat dintr-un caz judiciar. Am început deja să mă documentez și sper să reușesc să duc la bun sfârșit și acest proiect. Dar, în general, sunt destul de prudentă, atunci când îmi fac planuri. Viitorul, după se stie, poate fi plin de surprize.

Mulţumim, Maria Bertoldo Stocheci, pentru acest interviu ! Suntem curioşi să descoperim misterul feminis din ‘Străina de la ultimul etaj’ şu aşteptăm, de asemenea, romanul promis!