O fărâmă de inimă

a sosit clipa

în care să ne înstrăinăm sentimentele

vânzându-ne fiecare segment al inimii la colț de stradă

şi clipa aceasta nu mai este clipa care ne atrage ca un magnet

ci clipa unei vieți pierdute în fumul adânc

de lumânare

fum ce coase perdeaua pe care

noi o întindem peste ochi

și peste inimă

limba noastră

va fi un miliard de cărămizi

din turnul Babel

pe care aruncâdu-le cu timpul

nimeni nimic nu va mai înțelege

cine eşti ce eşti şi cine

ai fost

doar păsările îşi vor mai

înțelege zborul

***

am o cameră cu mai

multe uşi

în care orizontul

se mărește prin intermediul

a mai multor ferestre

unde

zborul nu putrezeşte

în carnea mea

cu ochii lipiți în pereții

întunericului

***

o fărâmă de inimă

s-a dus în pământ

cu toate tainele ei

trupul meu nu ține doliu

se îmbracă decent

într-o haină moartă

și cutreieră străzile

demult astupate de indiferență

trecătorii

zidesc amintiri în pământul uscat

pe chipurile lor

se vede cum sufletul orașului

se ridică precum un abur

spre cer

***

nici frigul

nu mai este frig

nici căldura

nu mai este căldură

căutam până ieri

un chibrit s-aprind o lumânare

dar s-a pornit

ploaia

și mi s-a topit ceara

peste cord