Pe cine plânge astăzi toamna?

Pe cine plânge astăzi toamna?
Prin frunze brune ochii verzi
Ce poartă-n glas departe palma
Ce ai promis să o visezi.

Prin nori în gând de curcubeu
Pe cine plânge astăzi toamna?
Culoare de pământ, când eu
Am scris pe brumă versul, iarna.

Ce stă în prag să ne aștearnă
Un timp cu pietre de altar,
Te-aud cum plângi ,iubită toamnă,
Azi dorului un gust amar.

Mă-ntorc să-mi iert și astăzi vântul
Căci tu ești ploaie printre stropi
Și toamnei să-i sărut azi chipul
Când ochii mei sunt plânși de plopi.

© Evelina Andrei

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *