Să ne cunoaştem autorii: Mihaela Nemţanu, autoarea volumului de trăiri şi reflecţii Omletă din trăiri şi sentimente

Nicoleta Beraru: Mihaela, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine – studii, experienţă, hobby-uri, … ?

Mihaela Nemțanu: Am terminat mate-fizică (fiind printre ultimele generații care au prins și cele două trepte…treapta I și treapta a II a…își mai aduce aminte cineva de asa ceva? Cu siguranță doar cei care astăzi au peste 40 de primăveri 🙂 , apoi am urmat Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași, pe care am absolvit-o în ’97 (sinceră să fiu…mi-ar fi plăcut să devin profă de română, dar asta e cu totul altă poveste… însă când eram micuță voiam să devin agronom, provenind dintr-o familie de ingineri agronomi și mergând de multe ori cu ai mei pe câmp să văd cum crește gâul (atunci nu reușeam să-l pronunț pe “r”) am prins drag de tot ce ține de pământ, de plante, de natură… Mama a fost pentru mult timp ingineră la protecția plantelor, așa că pentru mine ea a fost și este “doctor de plante”, este salvatoarea mea. 🙂

Experiență într-ale scrisului nu pot spune că am… scriu pe rețelele de socializare de mulți ani,  dar verbul « a scrie» implică multe… eu pot spune doar că mi-am așternut pe hârtia virtuală gânduri, fragmente din mine, iar puținii prieteni pe care mi i-am făcut acolo mi-au apreciat textele mai mult sau mai puțin. Niciodată nu am fost adepta prietenilor mulți pe Facebook, mi-am zis: puțini, dar buni… Wrong pentru cineva care dorește să publice o carte în era internetului, unde promovarea se face mult pe rețelele sociale..

Ca hobby-uri:
– iubesc să patinez. Patinajul mi se pare un mix de frumos, plăcere, emoție, o stare de bine. Am patine de când eram copil ; mi le-au cumpărat ai mei. Parcă îmi aduc aminte și acum. Erau singurele în vitrină, mărimea 41, negre, din piele, eu purtand în prezent 38, atunci cine știe cât aveam la picior… și acum îmi sunt măricele, dar nu le-aș schimba pentru nimic în lume. Consider patinajul ca fiind o artă, de unde rezultă că eu sunt o artistă. :)))) Glumesc, desigur. Mi-au trebuit ani de zile să ajung să fac câteva piruete, de unde am înțeles că nimic în viață nu se obține prea ușor 🙂
–  iubesc muzica. Muzica e divină, muzica schimbă oamenii și merge mână-n mână cu patinajul. Păi cum altfel? Ce ar fi patinajul fără muzică?,
– ador filmele ; acele filme care transmit un mesaj, cele care scot din tine lacrimi de bucurie sau de tristețe, filmele care te mișcă, cele care la final te determină să exclami: waw! ce scenariu, ce regie, ce joc fantastic al actorilor!,
– iubesc călătoriile. De multe ori mi-am zis că omul trebuia să mai aibă încă o viață în care doar să călătorească, în care doar să descopere lumea. Ştiu că prima mea ieșire în afară țării a fost la Hungaroring, la circuitul de formula 1 (prin 2005 dacă nu mă înșel). Am fost fascinată de mașinile cu mulți cai putere care zburau pe pistă, de piloții care arătau într-un anume fel în echipamentul acela atât de «altfel» pentru noi, muritorii de rând, spectatorii. Apoi au urmat alte și alte descoperiri, unele mai fantastice decât altele,
– nu în ultimul rând îmi plac cărțile. Însă aici am o problemă… am ajuns la stadiul în care dacă o carte nu mă captivează de la bun început nu o pot citi până la final… nu mă întrebați de ce…

Și dacă tot am vorbit despre cărți și despre muzică, mi se pare atât de potrivit ceea ce a spus Shakespeare: «Când cuvintele sunt de prisos, muzica vorbește.

NB: Când ai descoperit că îţi place să scrii?

MN: Nu am o dată anume când am descoperit asta. A venit treptat. De fapt, nici nu știu dacă ceea ce fac eu se numește scris, ci mai degrabă descriu anumite situații, evenimente, sentimente, trăiri, etc, folosindu-mă de niște cuvinte, de niște fraze, însă a scrie e o adevărată artă, e ceva aparte. Să scrii și să și placă ceea ce scrii – abia aici e marea provocare, să ajungă la inimile celor care (te) citesc și atunci când termină ultima pagină de citit să strângă cartea la piept și să-și zică: ce minunăție de carte! De scris nu e greu, probabil oricine poate face acest lucru dacă își pune puțin imaginația la contribuție. Important e să placă ceea ce scrie. Sunt atâtea edituri dornice să publice no-name-uri, dar după ce acest pas este făcut abia atunci urmează greul. Însă e loc sub soare pentru toată lumea, zic eu și fiecare are publicul lui.

NB: Când scrii ?

MN: Mai bine zis când descriu? :))) Când mă emoționează ceva, când sunt tristă, când există ceva care să-mi atragă atenția. Am zile când cu ajutorul scrisului mă eliberez, mă detensionez.

NB: Ce te inspiră ?

MN: Oamenii, copii, trăirile mele, situațiile, tot ce mă înconjoară – viața cu toate ale ei.

NB: Cui îi dedici acest volum de reflecții, trăiri şi sentimente ?

MN: Părinților mei și cu asta am spus totul. Mă emoționez foarte tare atunci când trebuie să vorbesc despre ai mei, așa că nu o voi face. Dar, da, lor le este dedicată cartea.

NB: Ce înseamnă pentru ține publicarea acestei cărți ?

MN: Înseamnă gesturi care m-au copleșit, mesaje care m-au făcut să lăcrimez, înseamnă telefoane venite din partea unor persoane cu care din varii motive am întrerupt legătura ani la rândul și care, după ce m-au citit, mi-au telefonat. Am înțeles ce înseamnă o mâna de ajutor întinsă atunci când (am crezut) că sunt la pământ, înseamnă oameni care m-au scos din zona mea de confort, dar înseamnă și dezamăgiri. Şi, în final, pentru a nu știu câtă oară mi-am zis: Miha, nu mai avea așteptări prea mari din partea oamenilor că să nu ai dezamăgiri și mai mari! Încă lucrez la asta !

NB: Când ai scris cartea te-ai gândit că o vei publica ?

MN: Niciodată. De fapt, nu am scris cartea…doar mi-am adunat textele de pe Facebook, texte scrise de-a lungul anilor și pe care le-am pus cap la cap, născându-se astfel cărticica aceasta care poate fi citită într-o duminică dimineață la o cafea, în aproximativ 2 ore. E ceva ușor, relaxant, o carte în care există texte reușite și mai puțin reușite. Sunt conștientă de acest lucru ; întotdeauna e loc de mai bine.

NB: Ce planuri de viitor ai ?

MN: Legate de scris… nu știu ce planuri de viitor am. Mi-e greu să spun acum ceva. Fiind prima mea carte înseamnă mult pentru mine felul cum va fi primită de către public (din păcate eu nu am avut o strategie atunci când m-am hotărât să public cărticica ; am avut 150 de prieteni adunați în 10 ani pe Facebook și cam acesta mi-e publicul. :))) Da, știu.. .m-am comportat ca un copil naiv crezând că … de fapt, nu am crezut nimic. Nu am stat prea mult pe gânduri ; am publicat cartea și atât, dar înainte de asta mai erau atât de multe de făcut. Poate pe viitor…

Habar n-am dacă va mai urma o a două carte. Cu siguranță însă voi continua să scriu pe Facebook. Din păcate am lansat cartea într-o perioadă mult prea amară și mult prea grea pentru noi toți. Pandemia îi transformă pe oameni, iar lansarea unei cărți într-o astfel de perioada e o adevărată provocare pentru oricine.

«Cum ar fi dacă mi-ai împleti părul și m-ai machia în culorile primăverii, dacă ți-aș citi în palma-ți caldă și mi-aș întrezări viitorul, dacă am sta duminica în pat uitându-ne la desene animate, dacă      ne-am face coronițe din maci și ne-am rostogoli pe iarba verde, dacă m-ai lăsa fără cuvinte prin simplu fapt că-mi atingi încheietura mâinii, dacă ne-am pupa copilărește, cum ar fi să-mi scrii poezii, iar eu să ți le cânt la frunză, cum ar fi să mergem desculți prin ploaie și să sărim în toate bălțile, cum ar fi să-mi pui în scobitură gâtului picături de apă și să mi le bei dintr-o suflare, cum ar fi să-ți port cămașa albă puțin arsă de flacăra pasiunii și care are vreo doi nasturi lipsă, dar care poartă parfumul tău de om imperfect pentru alții, dar atât de perfect pentru mine, cum ar fi să te învăț să patinezi legându-te de mâinile mele cu fularu-ți deșirat pentru a nu te pierde printre ceilalți, cum ar fi să strângem norii deasupra noastră și să-i privim curioși cum își țes formele sublime, cum ar fi să-mi scoți fumurile din cap și să le faci rotocoale, cum ar fi să vedem apusul înaintea răsăritului, să învârtim soarele după bunul nostru plac, să facem din noapte zi, cum ar fi să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, eu să mă ascund în tine, iar tu odată găsindu-mă să nu-mi mai dai drumul, cum ar fi să jucăm popa-prostul, tu să faci pe prostul, iar eu … pe popa, întrebându-te:
– perfectule, de bună voie și nesilit de nimeni o iei în brațe pe imperfecta aceasta până i se aud oasele trosnind și zâmbetul îi dispare de pe față?» – Omletă din trăiri și sentimente

Cartea poate fi comadată pe site-ul Libris.ro : Omleta din trairi si sentimente – Mihaela Nemtanu – Libris

Născută în Pașcani, absolventă a facultății de “Științe Economie” din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Mihaela Nemțanu se joacă zi de zi cu cifrele, le rostogolește, le aruncă, le mâzgălește, le ceartă, încearcă să se împrietenească cu ele, însă mult mai mult iubește literele, pentru că ele au forme și mărimi, au conținut și sensibilitate, au tăcere și frumos, au căldură și fragilitate, ținta lor fiind … sufletul. Sunt asemeni Mihaelei, ele ajutând-o să dea viață gandurilor ei prin ceea ce scrie, ea scrie cu inima, din inimă și pentru inimi.