Liniștea din suflet

E o liniște la mine-n suflet cum demult nu am mai avut.
Doar vântul cu șuieratul lui îmi calcă liniștea, o calcă nelăsând urme pe inimă, calcă ușor ca un fier de călcat cu aburi, mai stropește uneori câteva picături de ploaie peste dungile încovoiate pentru a le îndrepta, telefonul nu-mi mai sună, pentru că e prea vechi și totuși are bateria incărcată de mai bine de o săptămână, și nici nu-l găsesc atunci când nu sună, și nu-mi mai bipăie notificările și nici emailurile nu mai țipă la mine, strigându-mi: Miha, verifică-ne, că avem ceva important să-ți comunicăm! Încerc să scriu un mesaj cuiva drag, dar tastele alergă mai ceva ca degetele mele, într-un final mă las păgubașă, cândva voi avea și eu din nou telefon, nefițos, și cum astăzi e sâmbătă aș avea o mulțime de lucruri de făcut: curățenie la mine-n gânduri, mi-s gândurile pline de frunze îngrămădite, dar le mai las nițel până la prima zapadă, am plecat cu două plase la cumpăraturi, aveam de gând să cumpăr niște porții mari de fericire, dar tocmai se terminaseră, trebuia să gătesc în oala cu amintiri o mini poezie despre o mega copilărie, ar fi trebuit să pun la spălat niște supărări, dar le-am băgat direct în Vanish, să le albească și să iasă din ele niște bucurii imense, voiam să șterg cu buretele (îmbibat în mult detergent) niște cuvinte care m-au întristat cândva, aș fi vrut să aspir niște zâmbete și veselie, apoi să curăț de praf niște sentimente uitate, mai târziu să mă iubesc în doze mici și să-mi miros parfumul de toamnă care mi s-a impregnat în toți porii, să-mi colorez ochii verzi într-un albastru de alabastru, să încep să-i scriu Moșului (deja mi-am pregătit 5 coli de dorințe), mai spre seară să-mi ghicesc în cafeaua nebăută, ieri de dimineața îmi voi descifra visele de astă noapte, dar cum e sfârșit de săptămână și eu nu mi-s o mare gospodină, iar lenea a pus stăpânire pe mine de ceva timp n-am să fac nimic din tot ce mi-am propus, așa că mă voi bagă înapoi în pat, voi trage după amiază peste dimineața târzie, voi picta cerul din priviri, iar seara mă va însoți la o plimbare spre nicăieri.

foto: arhiva personala a autoarei

Născută în Pașcani, absolventă a facultății de “Științe Economie” din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Mihaela Nemțanu se joacă zi de zi cu cifrele, le rostogolește, le aruncă, le mâzgălește, le ceartă, încearcă să se împrietenească cu ele, însă mult mai mult iubește literele, pentru că ele au forme și mărimi, au conținut și sensibilitate, au tăcere și frumos, au căldură și fragilitate, ținta lor fiind … sufletul. Sunt asemeni Mihaelei, ele ajutând-o să dea viață gandurilor ei prin ceea ce scrie, ea scrie cu inima, din inimă și pentru inimi.