Theodora Savuli, scriitor la 18 ani

Fiecare debut literar este diferit. Ce o deosebește cu precădere pe Theodora Savuli este vârsta la care a debutat şi talentul său, pe care editura Siono îl numește « uriaș, mult mai mare decât ea. »

Nicoleta Beraru : Theodora, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine: cine ești, ce vârstă ai, cu ce te ocupi în acest moment?

Theodora Savuli : Pentru formalități, numele meu este Theodora Savuli, pentru prieteni sunt Theo, iar pentru membrii familiei mele sunt Thea. Am optsprezece ani și sunt elevă la profilul de științele naturii al Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. Iar la momentul actual încerc să supraviețuiesc vieții adolescentine ale unui elev căruia toată lumea trebuie să îi reamintească constant faptul că „bacalaureatul bate la ușă”.

NB : Ești unul din cei mai tineri scriitori români. Ai debutat cu thrillerul psihologic Blocată între cadavre, despre care Em Sava, redactor la editura Siono spune : « Ați văzut vreun tablou înfiorător, cu o imagine atât de bine redată, că vi s-a îngrozit carnea pe oase? Ei, asta e cartea ei. SIONO nu a ținut cont nici de vârsta ei, nici de experiența ei, nici de subiect, nici de limbaj, nici de multe altele. Pentru că totul a înclinat în favoarea talentului ei uriaș. Mult mai mare decât ea. »

Cum e să porți un talent care e mai mare decât tine? Cum te simți în noua ipostază – aceea de scriitoare? Ce a schimbat aceasta în viața ta?

TS: Trebuie să recunosc că prima întrebare mă amuză puțin. Nu am impresia că talentul scriitoricesc mă depășește ținând cont că pot ajunge la ultimul raft dintr-o librărie și să fiu încălțată doar cu o pereche de teniși. Prin urmare, eu privesc arta scrisului mai degrabă ca pe o contopire cu sinele, decât o eclipsare a ființei mele. Să fiu scriitoare și să mi se recunoască această ipostază e una dintre cele mai bizare întâmplări. Acum am și mai mulți colegi și prieteni care mă roagă să îi ajut cu temele la limba română! Înafară de asta, experimentez puțin mai multă presiune asupra mea, însă această presiune este constructivă, eu fiind cea care și-o creează. Mă ajută să evoluez pe termen lung și pe zi ce trece să mă apropii tot mai mult de cea mai bună versiune a mea.

NB: Când ai descoperit că îți place să scrii? Ce te inspiră?

TS: În cazul meu, consider că plăcerea scrisului a fost asociată cu plăcerea cititului. De mică, bunica mea îmi spunea povești seara, înainte de culcare și eram atât de fascinată de acestea încât nu îmi convenea momentul în care adormeam, pentru că pierdeam firul povestirii. Mai târziu, când am început să citesc, am descoperit o mai mare satisfacție decât aceea a „poveștilor povestite”. Am continuat de-al lungul copilăriei și până acum, în adolescență, să fiu o cititoare înrăită și nu cred că mă voi opri din a savura lecturile numai în momentul în care voi fi surdă, oarbă și mută. Când am împlinit șaisprezece ani, s-a instaurat pandemia, respectiv carantina totală peste România și m-am trezit blocată în casă alături de gândurile mele și de un ceas ticăitor în formă de pisică neagră. Rezultatul era destul de clar: cu fiecare zi în plus care trecea mă apropiam tot mai tare de bolunzeală. Așa am descoperit scrisul, acesta devenind o extrem de bună metodă cathartică pentru toate experiențele negative pe care le-am ascuns în mine, nepermițându-le să iasă la suprafață, să se evapore și să dispară. Am mai avut tentative de a scrie povestiri scurte și în trecut, însă pandemia a fost factorul declanșator care a trezit scriitoarea adormită din mine. Inspirația mea se datorează experiențelor pe care le trăiesc zilnic: relațiile cu alți oameni, limbajul stradal, știrile de la televizor și din ziare, bârfele de pe internet pe tema diferitelor subiecte etc. Cu alte cuvinte, scriu ceea ce asimilează creierul meu ca fiind o informație prețioasă care simte nevoia să fie auzită.

NB: Dacă nu ai scrie, ce altceva ar ocupa în viața ta un spațiu la fel de vast?

TS : Înainte de a descoperi scrisul eram chitită pe ideea de a deveni medic veterinar și mă pregăteam pentru facultatea respectivă. Munca și efortul depus, cu toate că aveau un scop comun: una dintre pasiunile mele cele mai mari, aceea de a ajuta animalele, nu mi se păreau suficient de convingătoare pentru a-mi alege acel drum în viață. Pe atunci eram în căutarea unei alte alternative care să îmi potolească setea de cunoaștere. Cel mai probabil, dacă nu aș fi descoperit scrisul, acea căutare pentru o altă opțiune în detrimentul medicinei veterinare ar fi continuat.

NB : Scrisul presupune multă muncă; înainte de a scrie trebuie să citești. Ce autori îți plac?

TS : Sunt o mare fană Stephen King. Plănuiesc să am toate romanele lui în biblioteca personală și să nu trebuiască să îmi închiriez camera pentru a obține acest lucru! Pe lângă acesta, Cristina Nemerovschi, C.J. Tudor, Edgar Allan Poe și H.P. Lovecraft îmi ocupă pauzele dintre ore și nopțile în care insomnia nu ar trebuie să fie prezentă.

NB : Scrisul înseamnă şi documentare. Care au fost sursele de documentare pentru acest roman?

TS : Mă credeți sau nu, documentarea mea s-a petrecut în exterior și nu în interior, la căldura caloriferelor și a ceaiurilor de mușețel. Pur și simplu, în timp ce mă plimbam pe străzi, cu căștile în urechi, prindeam frânturi de conversații cărora le construiam un anumit personaj care să se potrivească acelor descrieri fugitive. „Blocată între cadavre” este viața românească văzută prin ochii unei laturi dure, tăioase, exagerate de-ale mele.

NB : Ce te-a determinat să scrii această carte?

TS : Procrastinarea într-o seară de ianuarie. Așa a început procesul romanului. După două tentative nereușite de a scrie ceva revoluționar, am avut o pauză de jumătate de an în care procrastinarea mi-a acaparat viața. Iar într-o seară de sfârșit de ianuarie am deschis, din plictiseală, un document Word și am început să scriu la întâmplare, fără să mă concentrez asupra a ceea ce tastam. Scena descrisă de mine îi prezenta pe Bia și pe Alex având o ceartă între frați pe baza unui eseu pe care adolescenta îl avea de făcut. După ce am așternut pe hârtia digitală această mică întâmplare, am chemat-o pe mama ca să își dea cu părerea. I-a plăcut extrem de mult și m-a încurajat să continui cartea, ceea ce, după câte se poate vedea, s-a și petrecut.

NB : Titlul cărții este puternic, înfiorător. Cum şi de ce ai ales acest titlu?

TS : Răspunsul la această întrebare se află şi în interviul din cadrul lansării de carte online organizat de către Libris.ro. Pot spune că alegerea titlului a fost total întâmplătoare și spontană. Într-o zi, mă plimbam împreună cu o prietenă bună de-a mea, Flavia, în cimitirul din apropierea casei mele. Flavia m-a întrebat dacă nu vreau să pornim într-o mini-expediție în căutarea celeilalte ieșiri din cimitirul respectiv, iar eu am refuzat-o, spunându-i că nu vreau să rămân „blocată între cadavre” în cazul în care nu mai știu să ies. Cu toate că prietena mea, care știa de manuscrisul meu aflat pe-atunci în lucru, a ridicat în slăvi posibilitatea titlului „Blocată între cadavre”, am ignorat-o. Până la urmă, însă, sugestia ei a fost cea care mi-a deschis mintea și m-a convins că manuscrisul trebuie să poarte acest titlu.

NB : Ce mesaj are cartea ta? Este doar o carte pentru tineri şi adolescenți sau şi o carte pentru adulți?

TS : „Blocată între cadavre” se adresează tinerilor și adulților care au mintea deschisă, acceptând posibilitatea unei alte viziuni, diferite de a lor. Mesajul cărții, la fel ca și titlul, este unul puternic, spus verde-n față, poate în unele cazuri chiar impertinent. Însă, după părerea mea, asta insuflă credibilitate, mai ales într-un roman care abordează subteranele contemporaneității românești.

NB: Editura Siono : « Este, nu doar excepțional de talentată, dar și organizată și muncitoare, pentru că în spatele cărții ei se ascund sute de ore de trudă și 80 000 de cuvinte ce curg într-o avalanșă copleșitoare, te prind cu ghearele și te fac prizonier al scriiturii. » Cum arată o zi obișnuită a Theodorei Savuli? Ai o agendă încărcată? Cum reușești să te ții de ea? Când scrii?

TS : Precum orice elev de clasa a XII-a și nu numai, dimineața mi-o petrec într-o bancă, la școală, cu gândul la ce voi face în momentul în care voi ajunge acasă (asta în cazul în care nu am meditații sau teme). Eu nu îmi construiesc un program de care să mă țin. Îmi rezolv lecțiile și proiectele în funcție de termenele limită pe care le am fără să fiu nevoită să consum hârtie pentru a-mi nota ceea ce am de făcut zilnic. Când vine vorba de scris sunt o bufniță de noapte în toată regula. Sfânta combinație: muzică în căști, laptop și calmul orei doisprezece este tot ceea ce am nevoie pentru a-mi trezi muza interioară.

NB : Dacă vei continua, vei merge pe aceeași linie – thriller?

TS : La momentul actual, da, aș dori să continui în această direcție, însă acesta nu este un lucru bătut în cuie. Vreau să scriu ceea ce simt că trebuie să scriu, indiferent de tematica aleasă. Dacă în viitor voi continua să scriu thrillere, iar asta mă va face fericită, atunci doar asta contează.  

NB : Ce proiecte de viitor ai? Ce fel de cititori îți dorești?  Ce gând dorești să le transmiți?  

TS : Momentan nu aș dori să divulg nimic, pentru că vreau ca cititorii mei să fie surprinși în momentul în care un nou roman cu numele meu pe el va apărea pe rafturi. Totuși, pot să spun că am vreo doi-trei ași în mânecă ce doresc cu nerăbdare să își aibă poveștile spuse. În ceea ce privește tipul de cititor pe care mi l-aș dori ar fi unul deschis la idei noi, poate puțin nebunatic, dar în primul și în primul rând original. Dragii mei cititorii, vă rog fiți originali! Spuneți-vă fără frică opiniile! Așa se creează o țară mai bună și mai cultă, prin păreri diverse, neînfricate, neînvinse! Lărgiți-vă orizonturile, citiți mult și nu vă lăsați influențați de gândurile celor din jur! Fiți voi înșivă, realizați că voi sunteți cei mai mișto oameni! Și nu lăsați pe nimeni să schimbe asta!

Fragment :               

„Capul îmi pulsează de parcă un soldat tocmai ce și-a descărcat toată muniția mitralierei în urechea mea stângă. Plumbul îmi acaparează simțurile în timp ce-și îndeplinește misiunea, aceea de a-mi învălui craniul. Mă obligă să uit tot și să urăsc și mai mult. Toate mă dor. Se mai întâmplă. Cum zic ăia la bac: las’ că trece…, chiar dacă noi nu. Mentalitatea țării.”
(Blocată între cadavre)

fotografii din arhiva personala a autoarei