Interviu cu artista Nathalie Marga Luca : „Teatrul e un mod de viață, un fel de a vedea lucrurile, lumea.”

Revista Timpul Belgia a descoperit-o pe artista Nathalie Marga Luca prin intermediul Editurii Siono, pentru care a realizat câteva înregistrări din cărţile autorilor. Au atras atenţia şi înregistrările interpretărilor din fragmentele din Biblie, Noul Testament, pentru virtuozitatea şi emoţia pe care le transmit.

Nathalie, îţi mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne răspunde la câteva întrebări.

Timpul Belgia : Cine este Nathalie şi care este parcursul său ?

Nathalie Marga Luca :

Nathalie… nici ea nu mai știe, câteodată mare liniștită, câteodată ocean tumultuos, câteodată prea copil, alteori mult prea matură. Mi se pare din ce în ce mai complicat să mă definesc în câteva cuvinte. Pentru că nu știu care «parcurs» să-l descriu.

Începutul a fost din povești, din toate punctele de vedere. Așa m-am și construit și așa mi-am «desenat» drumul. Pentru mine Binele învinge întotdeauna Răul, orice zmeu are un Făt-Frumos care să-l deposedeze de cap, și orice apă poate fi transformată în Apă Vie.

Și cu valorile astea în traistă am pornit la drum.

Dragostea pentru teatru e moștenită genetic. Tata l-a iubit pe viață și mi-a transmis și mie chestia asta, care nu e deloc atât de simplă cum pare din afară. Teatrul nu e doar o joacă în fața unui public. E mult mai mult decât atât. E un mod de viață, un fel de a vedea lucrurile, lumea, totul în jur. Așa cum un medic se uita la un pacient și, de cele mai multe ori știe ce-l doare de la prima interacțiune, așa un om care trăiește Teatru știe de unde să apuce și din care unghi să priveasca un text sau o situație dramatică.

Și cum toate drumurile duc la Roma, așa pentru mine toate drumurile duc către arta asta dramatică. O iubesc. O iubesc, punct.

Parcursul… a fost așa cum a trebuit să fie. Am început la Iași, apoi am luat-o în serios la Botoșani, și am «legalizat» relația la București.

În 1994, la Botoșani, am început și activitățile cu copiii. A fost prima experiență și se pare că a fost o aliniere de planete care m-a ajutat să continui și astăzi, în cealaltă parte a lumii, unde Raibow Children’s Club adună copii români (în majoritate) și canadieni și îi «plimbă» prin lumea muzicii și a teatrului.

În 2006 am realizat un alt vis: am devenit producător de muzică pentru copii. L-am produs pe Cici (încă mai cred că nu există copil român să nu îl cunoască pe Elefantul Cici), am scos «10 degețele» și, împreună cu prietena mea dragă Raluca Andrei (mămica lui Cici), am creat și produs seria muzicală «Jucării», care se află la volumul al treilea. Un parcurs interesant aș zice, pentru care mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi.

TB : Cum s-a dezvoltat cariera artistică în Canada?

NML : În Canada n-am făcut decât să nu pot sta deoparte. Am încercat alte căi, dar toate duceau spre dorul de teatru, de muzică, de clubul de copii, de copii etc. Până acu’ nu demult nu consideram că am făcut mare lucru. Și nici acum nu spun că aș fi mutat vreun munte, dar, uitându-mă în urmă și vizionând niscai filmulețe cu activitățile realizate, îmi place să cred că am pus și aici amprente pe vieți de copii. Am construit frumos și spectacole, și tabere, și concerte și toate cu mândrie smerită (se poate ?!) și cu bucuria aia de-a sfinți locul și de-a face Rai din ce ai.

TB : Ai și preocupări literare ? Te pasionează și literatura ?

NML : Mă pasionează CUVÂNTUL. Și cel mai tare, da, cuvântul scris. E ceva ce nu poate fi luat înapoi. Sub nicio formă. J Cuvântul rostit e magie, e promisiune și e materializare a cuvântului scris. Îmi place să am grijă de el, mă preocupă de unde să-l apuc și ce mesaj trebuie să trimită. Încerc să nu îl știrbesc. Nu pot spune că îmi iese de fiecare dată, dar încerc mereu. Îmi place să citesc (cui nu ?!) și am descoperit că eu și tata mai aveam o pasiune comună : cititul cu voce tare (fascinant, nu ?!). Povestea e mai complicată, dar finalul e fericit : orice carte prind în mâini sfârșește prin a fi citită cu voce tare. Și-așa am început să primesc feedbacks «voce bună, intenție clară…» Deci : trebuie doar să îmi înmulțesc și acest talant. Trebuie să recunosc că ideea de Cărți Online s-a născut în pandemie. A făcut și multe lucruri bune pandemia asta. Așa m-am pus pe citit și pentru cei care doresc să asculte, să mă asculte.

TB : De unde izvorăște pasiunea pentru teatru și interpretare ?

NML : Din interior. Pe bune și fără falsă modestie. Alt răspuns nu am. E acolo, m-am născut cu ea. A visat-o probabil tata în serile lungi de pregătiri pentru Facultatea de Teatru… chiar nu știu să îți spun exact. Știu că nu sunt singurul copil «visat» din lume, dar sunt unul dintre ei și e așa de plăcut, ca o adiere caldă care te înconjură atunci când e mai rece afară. Dacă e adevărat că noi ne alegem părinții înainte de a ne naște, atunci eu știu de ce i-am ales pe ai mei. De la tata am luat teatrul, filozofia și dramul de nebunie (care e mai mult decât dram, dar nu dezvolt asta), iar de la mama am luat muzica şi restul. Asta a fost o paranteză. Deci… pasiunea pentru teatru ? Mda, îmi vine același răspuns : habar nu am. Dar îl iubesc într-un mare fel și el știe asta. Interpretarea… aici se împletesc mulți factori. Sigur că trebuie să vină și din interior, dar am avut mulţi ghizi pe drum. Mulțumesc cu fiecare ocazie profesorilor mei : Adela Mărculescu (cea care se ocupa de cuvântul rostit), Cornel Todea (care ne mai ghidează încă și de acolo de sus), Anca Todea, Radu Băieșu și toți MARII de la facultate, care ne-au făcut să înțelegem că teatrul nu e așa…, o bagatelă, o chestiune de luat în râs și doar o joacă. E mai mult decât atât. E relație, e trăire, e acțiune și reacțiune etc.

TB : Care sunt sursele de inspirație ?

NML : Soarele, Viața, Frumosul, Autorii pe care îi citesc – sunt multe, pentru că toate inspiră. Trebuie doar «să avem ochi să vedem și urechi să auzim». Și mai depinde și de ce vrei să vezi și să auzi. Spuneam de Frumos: eu sunt pasionată de frumos sub orice formă. Mă uit după oameni pe stradă: sunt frumoși. Copii, flori, copaci, ape, toate sunt frumoase și inspiră. Ce vrem mai mult ?! Inspirația este peste tot.

TB : Cărei nișe se adresează momentele literare interpretate ?

NML : Oamenilor care iubesc Cuvântul și bibliotecile în general. Biblioteca mea este specială: când intri în ea, nu trebuie să vorbești în șoaptă. Apoi, Cărti Online este și un omagiu adus celor care au scris și celor care scriu încă. Au trecut prin lumea aceasta mulți Geniali într-ale Cuvântului și e păcat să îi îngropăm, așa cum e păcat să ne îngropăm sensibilitatea. Îmi aduc aminte, când eram elevă de liceu, seratele noastre nu erau de succes fără Minulescu, fără un cântec de chitară. Ne întreceam în cine știe cele mai multe poezii. Și nu oricum, ci pe dinafară. Deci publicul căruia mă adresez este obligatoriu iubitor de poezie, de proză și de scrieri sfinte. Apropo de scrierile sfinte, eu sunt îndrăgostită de Biblie. Mi-ar plăcea să o vadă toată lumea cu ochii mei. Găsești acolo toate răspunsurile la orice întrebare îți vine în minte. E o filozofie, un îndreptar, o minune de carte sfântă. Citiți-o ! Sau ascultați-o ! Deschide minți, deschide suflete… Deschide.

TB : Care crezi că este rolul artei în viața omului ?

NML : Unul greu. Uneori dureros, pentru că trezește și trezirea nu e întotdeauna ușoară, cu aromă de cafea proaspăt măcinată. Dar de cele mai multe ori, Divin. Treaba cea mai complicată e, cum spuneam și mai sus, să vezi și să auzi. Arta e degeaba dacă nu e văzută, auzită, simțită. Dar atunci când îți deschide ochii, îți oferă surprize nebănuite. Caut-o, primește-o, iubește-o, încearcă să o înțelegi și ea îți va dărui Lumea.

TB : Este românul mai sensibil la poezie ?

NML : Hmm, nu știu. Ce știu este că românul are undeva, profund, în gene, o sensibilitate aparte. Una care are multe sertărașe în care poți găsi inclusiv poezie.

TB : Care este legătura ta cu Revista Timpul ?

NML : Una făcută acum mult Timp. Pe când Timpul era așezat cuminte în Copoul Iașului. Eram elevă în clasa a 12-a când ne-am cunoscut. M-am îndrăgostit iremediabil de echipă, de mirosul de proaspăt scos de la tipar și am devenit «reporterul în blugi» (așa cum m-a botezat scriitorul Nichita Danilov) al revistei. Rolul meu nu era nici pe departe de vreo importanță deosebită. Faceam sondaje de opinie, opream oameni pe stradă și discutam pe anumite teme, dar era fascinant. Eram picată în freză după Vasea Braic (șeful de redacție, un om, pardon: Om, extraordinar) care avea o vorbă molcomă și găsea un răspuns plin de zâmbet la orice întrebare. Mi se părea mirific faptul că eu, o puștoaică zăpăcită, sunt luată în serios de oamenii mari. Se pare că făceam bine ce faceam, că altminteri nu-mi explic. J

TB : Cum şi-a pus amprenta migrarea asupra ta? Ce a adus bun ? Ce a schimbat în mai puţin bun?

NML : Hai să încep cu mai puțin bunul : mi-a luat zâmbetul. L Sunt un om mai trist de când am plecat. Cine mă cunoaște știe ce spun. Și cine este în aceeași poziție, de emigrant, înțelege mult mai bine. Și Dorul a contribuit și contribuie în continuare la dezvoltarea lui Cărți Online.

Când pleci… ți se pare că ai vântul la pupa (și poate chiar îl ai), că toata lumea e a ta (chiar este, dar urmează să înțelegi asta mai târziu) și că nimic nu poate sta în calea fericirii tale. Până când începi, încet-încet, să zâmbești din ce în ce mai puțin. Și realizezi că îți lipsesc rând pe rând : părinții, frații, prietenii, concertele cu copiii, limba vorbită (că pe aia în care simți și gândești nu ți-o poate lua nimeni), aerul, străduțele pe care te plimbai, copacii din fața blocului, câinele din curte etc. Lista de doruri e atât de lungă, încât nu-ți mai rămâne timp într-o zi, să mai și zâmbești. DAR : dacă scuturi bine din cap, îți faci morală în fața oglinzii (unde îți explici clar că nimeni nu te-a forțat să faci pasul ăsta și îți reamintești faptul că erai plină de semeție în aproprierea plecării), începi să realizezi că nu e atât de negru în jur și ai motive cu carul să fii fericit. Pe mine m-a trezit din letargia asta o prietena dragă, fostă colegă de facultate, care mi-a zis într-o zi: «Ce lucruri faine faci acolo! Sfințești locul acela!» M-a lovit mândria imediat. Dar nu a ținut mult, pentru că am realizat că vorba aceea mă obligă maxim. Dacă așa se văd lucrurile din afară, păi… tre’ să continui să le fac la înălțime. Îi multumesc și acum Magdei pentru greutatea pe care mi-a pus-o pe umeri și vreau să o asigur că o port cu mândrie și o iau în foarte serios.

TB : Eşti creatoarea paginii de facebook ‘Cărti online. Poezii. Proză. Psalmi. ‘ De unde această pasiune ?

NML : Cărți Online este întâi și întâi un canal de YouTube și apoi o pagină de Facebook. Despre locul din care vine pasiunea am mai spus. Sper că autorii citiți se bucură de acolo de unde sunt și mă vor susține, trimițând Îngeri și Binecuvântare asupra acestei biblioteci din eter. Iar pentru cei care ne sunt contemporani, îmi doresc, de asemenea, să le fie bucurie.

TB : Ce ale pasiuni mai ai ?

NML : Păi… cred că am spus tot până acum. Deși, dacă mă gândesc bine, mi-ar plăcea și să pictez, nu doar cu vocea, dar și cu penelul. Doar că nu știu dacă dețin vreun dram de talent, pentru că nu am avut timp să o încerc și pe asta.

TB : Cum priveşti viitorul ? Este legat de Canada sau de România ? 

NML : Toate drumurile dorului meu duc către România. Am sute de proiecte în traistă, majoritatea în limba mea maternă. Am și un proiect în engleză, care e deja «pe market». El se numește «ZuZZi, the Ladybug » și nu e neaparat canadian, ci mai degrabă internațional. Acolo am marele suport al fiicei mele mici, Sarah. Ea mă ajută cu traducerile și uneori și cu interpretarea.

Mi-ar plăcea să fac Cărți Online și în engleza, dar aici tre’ să mă pun bine cu fiica mea cea mare, Cassina, pentru că ea are o pronunție autentică (și o voce foarte mișto). Poate cândva… Deocamdată, ca să revin la întrebare, visez românește.

TB : Ce proiecte de viitor ai ?

NML : Concerte pentru copii, cărți pentru copii și pentru adulți, cântece noi, povești, spectacole de teatru etc. Multe. D-aia îmi place să cred că o să trăiesc până la 100 de ani, pentru că am nevoie de timp să le materializez pe toate. J

Calde îmbrățișări. Vă iubesc și vă doresc vânt la pupa! Și nu uitați: în realitate… toată lumea e a voastră!!!