Actorul sculptor

În piesa cu un unic, ursuz protagonist,
Joc de prea multă vreme și am cam istovit
Monologând, cu ochii în gol și gârbovit,
Așa că mă transform în altfel de artist:

Devin un sculptor aprig în piatră și în lemn,
Cioplindu-te cu sârgul cu care te-atingeam –
Mi-e atelier chiar teatrul și, fiindcă nu am geam,
Eu nici nu văd prea bine… Dar simt acel îndemn

De-a continua lucrarea, din amintiri exacte…
Te scot din piatră seacă și din inert copac
Și făuresc, cu lustru, două statui ce tac,
Așa cum taci și tu… Suavele artefacte

O să ajungă – unul, în nu știu ce muzeu,
Iar altu-ntr-un depozit teatral, printre decoruri,
Și, regulat, din public, își vor primi onoruri,
Și iară voi fi singur, și iar îmi va fi greu…

sursă foto: pixabay